Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii,..
C
Calea Babelor
Sarcasm pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!” Da, sunt din Iași. Locuiesc de..
C
Cum convingem pe altii sa se spovedeasca
Preotul bisericii în care mă aflam a sugerat în predica de la sfârşitul slujbei să ne convingem prietenii şi cunoscuţii să vină la spovedanie. Aşadar,..
S
Să fim atenţi la ce gândim
Trezvia este adâncul atenţiei! Atenţia este o lucrare a minţii pe care o folosim mai mult involuntar. Adică o lăsam să fie stimulată dinafară, prin..
G
Ghiveci de spiritualitate și cunoaștere de sine
În vremurile de pe urmă, spun Sfinții Părinți, oamenii vor fi atrași peste măsură de fenomenele paranormale, de marile enigme, minuni și vedenii. Acest lucru..
L
Lumea – lumescul
Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei..
C
Către ce, înspre cine îmi voi îndrepta vârful ascuţit al rugăciunii mele?
Foarte des oamenii caută să strige spre cer, fiind extrem de surprinşi să descopere că cerul este pustiu şi că nici un ecou nu vine..
E
Eliberarea de stapanire
Unul din teologii noştri a zis: „Toată hrana acestei lumi nu este altceva decât iubire dumnezeiască prefăcută în bucate”. Cred că acesta este un lucru..
P
Prigonitorii
Domnul Iisus şi astăzi este dispreţuit, ocărât şi batjocorit de marea mulţime de oameni. Saul prigonea pe creştini şi Domnul Iisus îi grăieşte: „Saule,..
M
Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu!
Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se..
D
Despre boala si lumea de azi
Noi trăim la ora actuală o vreme în care nu mai acceptă boala şi, cu atât mai puţin, moartea. Acestea au devenit absolut anormale, împotriva..
D
Daca Hristos ar fi venit astazi
Ma gandesc ca lui Hristos I-ar fi fost mult mai grea misiunea astazi, in acest zgomot media, decat I-a fost atunci! Nu existau atatea mijloace..
S
Sa nu vorbiti !
“Iisus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: Vedeţi să nu ştie nimeni“ Mat. 9, 30 Sfantul Evanghelist Matei ne pune în faţă..
&
„Pacea Mea dau voua”
Esenta pacii lui Hristos consta in desavarsita cunoastere a Tatalui. Asemenea si cu noi: daca cunoastem Vecinicul Adevar care zace la temeiul a toata fiintarea,..
D
Doamne, sporeşte-ne credinţa!
Mare lucru este credinţa! Vedeţi, şi Apostolul Petru prin credinţă a umblat pe apă. Dar de îndată ce a intrat logica, a început să se..
N
Nebunia maniei
Degeaba vrei să pari plin de pace, dacă ții minte răul și îl reproșezi cu prima ocazie Vine un “moment rău” în care suntem stăpâniţi..
S
SPOVEDANIA CONTRIBUIE LA VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC
Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest..
P
PĂCATUL NECREDINŢEI
Foarte multi oameni, datorită unor mari necazuri pe care le au în viată si lipsei de experientă si practică bisericească, cad în necredintă sau, mai..
N
Neconformisti
Oamenii vremurilor actuale sunt în general neconformişti. Doritori de a se elibera de orice încorsetare, adeseori depăşesc măsura şi, din dorinţa de a deveni liberi, devin..
N
Noi si Viata noastra
Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc...
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.