„Pacea Mea dau voua”2 min read

Esenta pacii lui Hristos consta in desavarsita cunoastere a Tatalui. Asemenea si cu noi: daca cunoastem Vecinicul Adevar care zace la temeiul a toata fiintarea, atunci toate ingrijorarile noastre nu vor atinge decat periferia vietii noas­tre, dar inlauntru va imparati pacea lui Hristos. Nici o bunastare vremelnica nu ne poate da adevarata pace, daca vom ramane in necunoasterea Inceputului tuturor inceputurilor.

Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor de oameni, spre a trai dupa poruncile lui Hristos in aceasta lume cazuta.

Dintr-o credinta neindoielnica in Dumnezeirea lui Iisus, firesc se naste barbatia duhovniceasca.

Urmarea Domnului a dus pe unii dintre cei ce au crezut, pana la hotarul haului ce se desfasura inaintea lor, fara putinta de a da indarat. Cu toate acestea, noi toti neaparat trebuie sa trecem, sa strabatem prin el, pentru a ajunge la Dumnezeiasca vecinicie.

Dar ce anume am eu in min­te? Groapa adanca a necunoasterii; stapanirea intunerecului acestui veac asupra noastra (1 Tim. 1:13-14; Fac. 2:17; Lc. 22:53).

Pentru a zbura pe deasupra acestui hau fara fund este nevoie de energia unei binecuvantate deznadejdi: lucrarea harului in noi ia forma unei “hotarari”.

Lumina se vede ca in departare.

Atrasi catre dansa de o putere nevazuta, noi ne hotaram a ne arunca in necunoscut, chemand Sfantul Nume al lui Iisus Hristos, Dumnezeu Mantuitorul. Si ce se intampla? In loc sa ne zdrobim capul de stanci ascunse in intunerec, o oarecare mana nevazuta se iveste, grijuliu tinandu-ne deasupra prapastiei. Fara aceasta prietenoasa mana a Dumnezeului Celui Viu, nici un om nu poate face fata conditiilor acelor furtuni si incercari care in asemenea rastimpuri infrunta sufletul.

Noi, cei din pamant luati, reprezentam fiecare o oarecare particica a trupului masiv al omenirii, din care nu este deloc usor a ne rupe, mai cu seama in vremea noastra cand mai toata ome­nirea este tinuta sub controlul stapanirilor.

Nu putem cere ajutor stapanitorilor lumii acesteia: pentru fiecare binefacere pe care ne-o fac din pogoramant, riscam sa ne pierdem libertatea (cf. Io. 14:30).

Cel mai bun „risc” este sa ne incredem copilareste in Pronia lui Dumnezeu, in cautarile unei vieti unde primul loc este dat lui Hristos.

 

Arhimandritul Sofronie, “Vom vedea pe Dumnezeu precum este”

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments