Oamenii vremurilor actuale sunt în general neconformişti. Doritori de a se elibera de orice încorsetare, adeseori depăşesc măsura şi, din dorinţa de a deveni liberi, devin deadreptul libertini. Socotind depăşite raporturilede ascultare şi bună cuviinţă pe care tradiţia religioasă le-a stabilit între copii şi părinţi, între fiii duhovniceşti şi preoţi, contemporanii noştri vor să ne dea de înţeles că sunt emancipaţi de orice tutelă. Se înşală însă amarnic.
Avva Siluan, de la Sfântul Munte Athos, afirma, pe bună dreptate, că cea mai mare pedeapsă pe care i-o poate da Dumnezeu omului este să-l lase să facă de capul lui.
Un savant afirmă că în codul, nostru genetic este înscrisă nevoia imperioasă de a sta sub ascultarea cuiva, de a avea un mentor.
Sunt doar două posibilităţi: ori rămânem sub ascultarea unui părinte spiritual, şi implicit sub ascultarea lui Dumnezeu, ori, fără a ne da seama, ajungem sub ascultarea diavolului.
Domnul Iisus Hristos, având o dispută cu iudeii, le-a spus că numai El le poate garanta libertatea. La obiecţiunea că ei niciodată n-au fost robii nimănui, le răspunde: „oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului… voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru…
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei,si veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31, 34; 44).
„Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă şi el: „trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii”, (I Petru 2, 16).
Tradiţia părinţilor Bisericii este unanimă în a ne sfătui să ne căutăm un povăţuitor duhovnicesc, un părinte spiritual, „înainte de toate, alege-ţi… potrivit cuvântului sfânt, ascultarea neprefăcută si desăvârşită; adică, caută cu toată silinţa, să afli un povăţuitor şi un dascăl neamăgitor… Iar aflându-l pe acesta si lipindu-te cu toată fiinţa de el, ca un fiu iubitor de părintele adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu -l ca pe Hristos însuşi…” (Calist şi Ignatie Xantopol, Filocalia 8, p. 32).
Din păcate duhul de neconformism, de spirit voluntar, de libertinaj, în ultima vreme îi cuprinde nu numai pe laici, ci şi pe unii preoţi şi călugări. De aceea vom întâlni adesea călugări mutându-se dintr-un loc într-altul şi nu arareori ratându-şi vocaţia.
Sfântul Teodor Studitul spunea:
„părinţi si fraţi si fiii mei prea iubiţi, sufleteşte doresc si foarte poftesc… să vă mântuiţi şi să umblaţi pe calea adevărului, şi nădăjduiesc din zi în zi să sporiţi spre fapte bune…”