Harul se dă fiecăruia

Te voi binecuvânta, voi mări numele tău, şi vei fi izvor de binecuvântare. (Facerea 12, 2)

Apostolul Petru spune: Binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea (I Petru 3, 9).

Harul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu nu stau nemişcate în inimă: le stă în fire să meargă mai departe, şi inimii cu pricina îi este dat să răspândească harul.

Dragostea de Sus curge printr-un suflet asupra altora, şi sufletul cu pricina, izvorând harul, se umple iarăşi din râul lui Dumnezeu cel plin cu apă (Psalmi 64, 10).

Aşa s-a întâmplat cu Avraam atunci când s-a supus cu credinţă menirii sale şi a devenit părintele al tuturor credincioşilor.

Aşa a fost cu mulţi slujitori ai lui Dumnezeu din vremea Vechiului şi Noului Testament.

Aceleiaşi chemări trebuie să ne supunem şi noi — chemării de a fi credincioşi cu adevărat, de a ne deschide larg sufletul ca să primim în el binecuvântarea pregătită lui în Hristos, ca să ne umplem cu prisosinţă de ea, ţinând minte că binecuvântarea nu-i este dată omului ca să o ţină doar pentru sine, ci ca să o transmită tuturor celor din jur.

Harul se transmite uneori chiar şi fară cuvinte, în linişte, fară zarvă, prin necurmata şi neabătuta înrâurire care lucrează în orice mediu, în orice împrejurări, în pofida oricărei împotriviri şi oricăror piedici.

Copilul se supune acestei răsfrângeri calde a dragostei lui Hristos, şi inima lui se va întoarce către Mântuitorul; tânărul fară păs se va opri şi va cădea pe gânduri atunci când va întâlni un asemenea purtător al binecuvântării lui Dumnezeu; săracul va simţi mila nepământească şi va da mulţumită Domnului.

In familie, un asemenea vas al harului va fi reazim, ajutor şi lumină pentru toţi. In vecinătatea lui păcatul nu îşi va face cuib, iar păcătosul se va simţi tulburat şi dat în vileag.

De har au nevoie oamenii, şi el este dat oricui, până şi celui mai neputincios om care, recunoscându-şi deşertăciunea şi neputinţa, se duce la Izvorul dumnezeiesc şi se umple din el.