„Cel ce mananca trupul meu si bea sangele meu, intru mine petrece si eu intru el”
IOAN 6.56
Dintr-un inceput omenirea a fost sortita la viata fericita, la o viata de paradis, lipsita de griji, necazuri, suferinte si moarte. In nemarginita Sa bunatate, Dumnezeu n-a voit sa detina singur viata de fericire dumnezeiasca, ci a binevoit si pe om partas la o asemenea viata. Doar insusi chipul omenesc realizat dupa chipul dumnezeirii, marturiseste intentia primara a lui Dumnezeu.
„Dumnezeu a dat omului chipul si asemnarea Sa si, totodata, i-a dat posibilitatea de a-si mentine aceasta stare de asemanare divina, fericitoare.
Pe scurt, omenirea de la inceput a fost destinata trairii in Dumnezeu. Se cerea dinpartea ei doar o ascultare usoara. Omenirea n-a satisfacut acest imperitiv si astfel a cazut din gratia lui Dumnezeu si starea de fericire initiala.
Totusi Dumnezeu n-a intarziat sa-si reafirme dragostea fata de om, trimitandu-i, Rascumparator din robia pacatului si a mortii pe insusi Fiul Sau iubit, Iisus Hristos.
Venirea lui Hristos sterge pacatul si impaca pe om cu Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu in trup si trairea Lui intre oamnei, a altoit cu Duhul nazuintele omenirii, care, pana la venirea Lui, erau salbaticite de pacat.
Pana la Hristos, viata, mantuirea si desavarsirea erau niste idealuri care anevoie se puteau realiza. Prin El acestea devin scopul si tinta oricarui crestin.
Toti crestinii de la Hristos incoace nu pot avea in viata alt interes si scop decat acela al mantuirii si al desavarsirii si nimeni nu poate fi mantuit dacat de Iisus Hristos si prin Iisus Hristos, care s-a coborat din slava sa dumnezeiasca, pentru a arata omenirii ca mantuirea si desavarsirea se pot realiza si in trup pamantesc, prin sufletul omenesc.
Pentru aceasta, prin Hristos, orice suflet, care n-a cazut in stricaciune, se simte facut sa traiasca o viata mai inalta, mai curata, si mai aleasa, o viata cu totul duhovniceasca, dumnezeiasca aproape.
Si, intr-un avant maret, se inalta spre bunurile vesnice, care sunt numaidecat trebuitoare, desi printr-o afirmare ciudata si tulburatoare, se spune ca sufletul, fiind victima unei inselatoare amagiri, este pedepsit sa caute necurmat aceste bunuri pe pamant, dar sa nu le gaseasca niciodata.
Noua viata la care ne-a nascut Hristos, o constitue credinta in cuvantul Sau, ascultarea poruncilor Sale si urmarea virtutilor Lui. Aceasta viata da roade in raport cu intensitatea trairii in Hristos.
Cu cat Hristos se traieste mai intens, cu atat distanta dintre El si noi dispare.
Trairea lui Hristos are darul de a sterge urmele pacatului stramosesc si de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu. Urmand pe Hristos, noi ne reincadram in gratia divina, putem aspira la indumnezeire. Dezideratul desavarsirii este strans legat de Hristos si de trairea Lui.
El este mediatorul impacari omului cu Dumnezeu, El este initiatorul saltarii noastre pe planul desavarsirii si El este, in sfarsit, arvuna indumnezeirii noastre.
Hristos, cel care a luat chipul robului, intrupandu-se pentru mantuirea noastra prin suferintele si sfanta Sa jertfa de pe Crucea Golgotei, a reincadrat pe om in posibilitatea de eluptare a dumnezeirii.
Prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, in viata omului, tinta asemanarii cu Dumnezeu a devenit din nou o realitate.
Chipul lui Dumnezeu adancit in sufletul omenesc, odinioara intunecat prin cadere, prin Hristos devine iarasi o dorinta si scop de realizare omeneasca.
Aspiratia omului catre Dumnezeu, dezideratul sfinteniei divine prin Hristos, planeaza iarasi asupra omenirii. „Fiti desavarsiti precum si tatal vostru cel din ceruri desavarsit este. Fiti sfinti caci eu Domnul Dumnezeul vostru sunt sfant”, este indemnul care strabate si covarseste sufletele celor insetati dupa o alta viata decat aceea pe care o cunosteau.
Acum omul cel inoit prin jertfa de pe Golgota nu se mai lasa tras de lut spre pieire, ci ajutat de noul Adam, ravneste vesnicia pierduta prin vechiul Adam, tinzand sa-si realizeze scopul nou al vietii: asemanarea si unirea cu Dumnezeu.
Hristos, noul Adam, noua viata, desi plecat cu trupul dintre noi, continua sa fie prezent, prin Sfintele Taine.
Se pune intrebarea ce sunt aceste taine, care pastreaza mereu viu pe Hristos intre noi? Ele sunt niste lucrari sfinte vazute, prin care ni se impartasesc harurile nevazute ale lui Dumnezeu.
Prin mijlocirea Sfintelor Taine, insusi Hristos, venind la noi, isi face salas in sufletul nostru. El omoara pacatul din noi, ne da propria Sa viata si lucreaza desavarsirea noastra, facandu-ne astfel partasi dumnezeirii Lui.
„Cu ajutorul Sfintelor Taine, care vestesc moartea si ingroparea Domnului, ne nastem la viata duhovniceasca, cu ajutorul lor crestem in ea si ajungem sa ne unim in chip stralucit cu insusi Mantuitorul nostru.
Caci prin aceste lucrari sfinte viem, ne miscam si suntem, cum spunea sfantul Pavel. Astfel Botezul este acela care ne da insasi fiinta si trairea noastra intru Hristos, caci, pana primeste aceasta taina, omul e mort si plin de stricaciune si abia prin ea paseste la viata.
Ungerea cu sfantul Mir desavarseste pe noul nascut la viata Duhului, intarindu-i puterile de care are lipsa aici pe pamant, iar dumnezeiasca impartasanie sustine aceasta viata pastrand-o intr-o stare infloritoare, pentru ca painea vietii de veci este aceea care sustine puterile sufletului, si-l intemeiaza de-alungul calatoriei Lui”. „Pe scurt, sufletul nostru traieste din aceasta paine a vietii dupa ce si-a primit fiinta din baia Botezului si intarirea prin ungerea cu sfantul Mir. Si astfel, noi traimi in aceasta lume vazuta, dusi cu gandul la lumea cea nevazuta”. (N. Cabasila, despre viata in Hristos. Trad. Prof. Dr. T. Bodogae).
Prin Sfintele Taine si cu deosebire prin Taina sfintei Euharistii, care coboara pe Hristos real si substantial in noi, ne facem inca o din aceasta lume, partasi vietii si slavei viitoare.
Multumita lucrarii sfintitoare a tainelor, Hristos, Soarele dreptatii, intra ca printr-o fereastra in aceasta lume intunecata si omoara tot ce-i pieritor in ea, imprastiind peste tot lumina si duh de viata nemuritoare, caci Lumina lumii, biruieste lumea, potrivit cuvintelor Lui: „Indrazniti, eu am biruit lumea” (Ioan, 16,33), vrand sa arate prin aceasta ca toti aceia care indraznesc a se apropia de El, prin ospatul de la Masa Lui si trairea tainica intru El, biruiesc lumea pierzarii si se fac vrednici de viata vesnica, a desavarsirii.
In ceea ce priveste dezvoltarea lucrarii de fata, este o modesta incercare de prezentare a aspectului de viata traita mai intens in Hristos. In cele 14 capitole, m-am anevoit a face putina lumina asupra tainei Sfintei Euharistii si a vietii mistice, de desavarsire.
