Iubiții mei,harul Treimii este fundamentul Bisericii! Pentru că astăzi, la pogorârea harului Treimii peste Sfinții Apostoli și peste întreaga comunitate creștină aflată dimpreună cu ei,..
I
Icoana Sfintita
Vă amintiţi tradiţia potrivit căreia regele Avgar, fiind foarte bolnav, a dorit să aibă imaginea lui Hristos, având credinţa că va primi tămăduire prin acea..
L
Luaţi Duh Sfant
Luaţi Duh Sfant, cărora le iertaţi păcatele, iertate să fie, iar cărora le ţineţi, ţinute să fie (Ioan 20, 22-23). Dar cum le-a dat această demnitate..
P
Predică la praznicul Pogorârii Sfântului Duh
Iubiții mei, Evanghelia [In. 7, 37-53] acestui praznic prea mare al Bisericii ne subliniază faptul că pogorârea/ venirea în interiorul nostru a harului Duhului Sfânt..
C
Chemarea de crestin
Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui. După cădere,..
S
Scopul vietii crestine
Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestine”. “Nu cerceta lucruri care..
D
Duminica a I a dupa Rusalii
In conditiile acestei vieti omul dobandeste sfintenia traind sfanta dreptate a lui Hristos ca si continut al personalitatii lui (vezi Romani 6,19). Sufletul sau se sfinteste si..
M
Morti sufleteste
Noi suntem – literalmente, nu la figurat – morti sufleteste cand in noi nu viaza Sfantul Duh. Si trebuie sa recunoastem ca de cele mai..
D
Duhul lui Dumnezeu
“Va doresc ca aceasta zi a Pogorarii Sfantului Duh sa fie cu adevarat ziua deschiderii inimilor noastre, sa primim Duhul lui Dumnezeu. Chiar daca nu..
D
Duminica Rusaliilor
Aflat la Sarbatoarea Corturilor (cf. In 7, 2), asmutind susotirea iudeilor, ba chiar si ispita rudelor (cf. In 7,3-4), Hristos Domnul spune in ziua cea..
„
„IMPARATE CERESC, MANGÂIETORULE…”
La sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata profunzimea gandului si a inimilor noastre s-o indreptam spre cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care..
F
Fantani sparte
[…] De la o vreme am observat ca starea buna pe care o aveam in biserica dupa slujba de duminica disparea in cateva ore. Disparea..
O
Omul implinit
Nu de putine ori am auzit expresia “un om implinit” si oamenii aratau spre cineva cu casa, masina, sotie frumoasa, afaceri. La inceput plin de..
C
Ce rol are Harul
Sfantul Siluan Athonitul spune: Duhul Sfant invata sufletul sa implineasca poruncile lui Dumnezeu si-i da puterea sa faca binele”. Sfantul Teofan Zavoratul..
C
Când se va turna Duhul de Sus
Aceasta este o slăvită profeţie despre Pogorârea Duhului Sfânt trimis de Mântuitorul de la Tatăl, după făgăduinţa pe care le-a făcut-o El ucenicilor Săi (Ioan..
D
Duhul Sfânt nu vine peste puturosi.
În Împaratia lui Dumnezeu exista si “Nu te cunosc pe tine, blestematule…“ si “Vino la Mine, binecuvântatul Tatalui Meu, peste putine ai..
P
Pogorârea Duhului Sfânt-Predica
«Cela ce crede în Mine, rîuri de apă vie — precum a zis Scriptura — vor curge din pîntecele lui. Iar aceasta a zis-o despre..
D
Duhul inselarii
„Când duhul cel rău se apropie de om, apoi îi tulbură mintea şi o face sălbatică, o impietreşte şi o intunecă, aduce asupra ei temere..
C
Care sunt Lucrarile Duhului Sfant
Duhul lui Dumnezeu ne aduce aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi pururea acţionează biruitor dimpreună cu el, veselindu-ne inimile şi îndreptându-ne paşii pe..
D
Duhul Sfant si Adam
«Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în faţa lui Adam, cel dintâi creat, care a fost creat de El din ţărâna pământului» Unii spun ca..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.