Prima Duminică din Postul prepascal este numită și a Ortodoxiei pentru a marca victoria Bisericii asupra persecuțiilor iconoclaste ale puterii bizantine și în general asupra ereziilor de atunci și până azi.
Majoritatea parohiilor și mânăstirilor vor organiza procesiuni cu icoane. Este anticiparea procesiunii, a intrării Mântuitorului în Ierusalim, de Florii, unde doar după câteva zile avea să fie condamnat, caterisit și trimis la moarte pe o cruce în afara cetății.
Așadar, icoana anunță persoana, chipul concret al acesteia. Ceea ce era așteptat, fiind o informație, devine evidență. Confirmare prin Întrupare. Ecou al unei întregi tradiții biblice și nu mai puțin filosofice, raportul dintre model și realitate nu este un altfel de a vorbi, mai complicat, despre ceea ce știm ca diferență, de cele mai multe ori dramatică, dintre teorie și practică, dintre voință și putință, dintre conținut și formă. Este mai curând similar dubletului departe-aproape.
Cel care, omenește vorbind, era în zare, dar nevăzut, treptat, dar prin nimic mai spectaculos și uluitor, pentru majoritatea surprinzător, prinde contur, se arată.
Pentru unii venirea se consumă în mod evident, în vreme ce pentru alții, până în ziua de azi, ea rămâne o așteptare. Curată manipulare, inducere în eroare, tactică informațională, minciună chiar, așa cum o spune onest și textul evanghelic din noaptea Învierii? Cu o expresie la modă: fake news?
Ceea ce se petrece de două săptămâni – orașe distruse, avioane și elicoptere, rachete și drone, armament greu pe străzi, baricade, stații de metrou transformate în dormitoare, oameni speriați, morți și refugiați – oscilează tocmai între refuzul unora de a vedea războiul și refuzul altora ca realitatea lui să fie negată. Și nici relativizată.
Dincolo de poziții și interpretări, de tensiuni și certuri în spatele frontului, la propriu, Ucraina, dar și Rusia prin soldații ei, ne inundă cu chipuri. Nu toate falsificate, trucate, inventate. Tot cu un termen tehnic de azi: photoshopate.
Concret, vedem chipuri, chiar dacă sentimentul de a fi dat peste un film prost nu ne părăsește, pe care nu le putem ignora. Sunt ochii, mai ales de copii, de mame, de politicieni care se agită, care cheamă la dialog, rezistență, chipurile unor protestatari în orașele din Rusia, dar și din toată lumea.
Desigur, vedem și fețele lungi ale oamenilor la pompele de benzină sau, transpirate, împingând cărucioare cu ulei. Chiar dacă trupurile par estompate, rămân ele: chipurile.
Pentru a reveni la prima parte, da, în timp ce unii le tratează drept năluci, alții refuză să le privească, oripilați, alții le închid în suflete. Dacă nu ar exista, de unde atâta emoție? Este un spectacol atât de reușit? Sau, pentru majoritatea dintre noi ceva pur și simplu nemaivăzut, dar despre care am auzit cel mult de la bunicii noștri? Parcurgem drumul invers.
Nici Sfinților Apostoli nu le-a fost ușor. Asemeni nouă: îndoiala, dorința de a nu se lăsa înșelați, luați de naivi, abuzați emoțional. Nu ar fi vrut, iarăși în formulare actuală, să fie fraieri. Reacții diferite.
Unul ca Filip s-a lăsat convins pe loc, Iisus spunându-i scurt: “Urmează-Mi!”.
Acesta, relatează Ioan, l-a găsit pe Natanael. Sms-uri. F: “Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.” N, după ce îi plasează un emoticon de genul “am eu față de prost?”: “Din Nazaret poate fi ceva bun?”. Un caz tipic de discriminare. Ups! F: “Vino și vezi.” Natanael, după o ironică inimuță roșie, fără să aștepte nimic, se urnește. Domnul îl recunoaște: “lată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug.” Filip asistă ca la tenis, mișcându-și capul când către unul, când către altul. Natanael, auzind vorbele: “De unde mă cunoști?”. Morricone introduce aici primele acorduri din oboiul lui Gabriel (The Mission, sic!): “Mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin.” What? “Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!” Domnul, dezamăgit: “Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.” Implicându-l acum și pe Filip, de unde pluralul: “Adevărat, adevărat zic vouă, că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.”
Și aveau să vadă, dar tot nu au crezut până la capăt. Cum însă la mijloc nu era o regie, oricât de bună, și cu atât mai puțin propagandă putinistă sau o echipă de PR din Israel, ci Revelația, când au văzut chipul Celui înviat, credința avea să devină de nezdruncinat.
Cum fără umbră de îndoială ar trebui să Îl regăsim și noi în toate chipurile celor care suferă și a celor care mor, indiferent cine-i chinuie și le scurtează viața.
Sus să avem inimile
Pr Radu Preda
