Evanghelia Duminicii dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci:
„Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Si, dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte Fiul Omului, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Pentru ca Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca prin El lumea.”
Sfanta Evanghelie a Duminicii dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci face referire la cea mai importanta prefigurare a Sfintei Cruci in Vechiul Testament, si anume inaltarea sarpelui pe un stalp de catre Moise in pustie, pentru a vindeca pe evrei de muscaturile serpilor veninosi (cf. Numerii 21, 8-9).
In Sfanta Scriptura a Vechiului Testament sunt multe locuri in care este prefigurata taina Crucii si a izbavirii neamului omenesc prin Patimirile si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos.
Sfanta Cruce este preinchipuita in Vechiul Testament in primul rand de „pomul vietii”, sadit de Dumnezeu in mijlocul Raiului, alaturi de „pomul cunostintei binelui si raului” (cf. Facere 2, 9). Aceasta legatura dintre Crucea Domnului si pomul vietii a fost evidentiata in mod deosebit de imnografii Bisericii. Astfel, in cultul Bisericii Ortodoxe, Crucea este inteleasa ca fiind chiar pomul vietii situat in centrul lumii, pe Golgota sau „locul capatanii”, unde se crede ca era mormantul lui Adam, cel prin care a venit moartea in lume.
Crucea reinnoieste si sfinteste intreaga creatie, prin lucrarea mantuitoare a Celui ce S-a rastignit pe ea: „Lemn al vietii cu adevarat cel sadit in locul capatanii, prin care a lucrat mantuirea Imparatul veacurilor, in mijlocul pamantului inaltat fiind astazi, sfinteste marginile lumii si se innoieste Casa Invierii…” . „Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viata, purtatoare de Hristos, Crucea mea…” . Precum primul pom, pomul vietii, se afla in Rai, acum cel de-al doilea pom se afla in raiul cel nou, care este Biserica lui Hristos: „Alt rai, ca si cel de mai inainte, s-a cunoscut Biserica, avand lemn purtator de viata Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luam nemurire” .
Sfintii Parinti au vazut o prefigurare a Crucii in Vechiul Testament si in lemnele purtate in spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (cf. Facere 22, 2-12). Aceeasi prefigurare a Crucii o au altarele si jertfele de la templul iudaic. Referitor la aceasta preinchipuire, precum si la alte preinchipuiri ale Crucii in Vechiul Testament, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Pentru jertfa de pe Cruce, proorocii au fost trimisi mai dinainte, patriarhii au prezis, iar crucea a fost preinchipuita si prin cuvant, si cu fapta. Junghierea lui Isaac ne-a aratat crucea (Facere 22, 1-14); de aceea si spunea Domnul: Avraam, parintele vostru, a fost bucuros sa vada slava Mea; si a vazut-o si s-a bucurat (Ioan 8, 56). Deci patriarhul s-a bucurat vazand icoana crucii, iar El a voit sa fuga de cruce? Moise invingea pe Amalec atunci cand arata semnul crucii (Iesire 17, 8-13). Si poti gasi in Vechiul Testament mii si mii de fapte care preinchipuie crucea” .
Patriarhul Iacov binecuvanteaza pe cei doi nepoti, Manase si Efraim, in semnul crucii, prin incrucisarea mainilor. Fiind batran si orb, el a chemat pe Iosif cu cei doi fii ai sai, Manase si Efraim, ca sa-i binecuvanteze (cf. Facere 48, 12-20). Iosif i-a asezat cu fata spre tatal sau, Iacov, pe Manase – ca cel intai nascut – in fata mainii drepte, iar pe Efraim la mana stanga. Si cand i-a binecuvantat, Iacov a incrucisat mainile, punand mana dreapta, in chip profetic, pe Efraim – cel din stanga -, desi era cel mic, iar mana stanga pe Manase.
Sfanta Cruce a fost simbolizata in Vechiul Testament si prin lovirea Marii Rosii de catre Moise cu toiagul si despartirea ei, pentru a scapa poporul evreu de mania lui faraon. Dumnezeu ii spune lui Moise: „Iar tu ridica-ti toiagul si-ti intinde mana ta asupra marii si o desparte, si vor trece fiii lui Israel prin mijlocul marii ca pe uscat” (Iesirea 14, 16). Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre aceasta: „A intins Moise toiagul pe care-l avea in mana, a lovit apa, si curgerea cea nestatornica a apelor s-a despartit uitandu-si insusirea ei (Iesirea 14, 21).
Cand porunceste Dumnezeu, si un element ca acesta isi uita insusirile lui. Ca o sluga inteleapta, marea, cand a vazut pe robul Stapanului, s-a supus si a ascultat. A ascultat nu pentru ca respecta lemnul cel uscat, ci din pricina Celui ce avea sa fie rastignit pe lemn. A vazut marea chipul crucii, a inteles indata adevarul si s-a dat inapoi. Treci tu, ii spune marea lui Moise, tu si tot poporul lui Israel. Si a trecut Moise si tot poporul lui Israel” . De asemenea, Crucea este simbolizata de toiagul lui Moise, cand, la Meriba, lovind cu toiagul sau stanca, a iesit apa pentru a potoli setea poporului (cf. Iesirea 17, 1-7). Un simbol al crucii este si toiagul lui Aaron, care a odraslit (cf. Numerii 17, 8-10).
Apoi, Crucea mai este prefigurata de Moise cand, in timpul luptei poporului evreu cu amalecitii, se roaga intinzandu-si mainile orizontal, fiind sprijinite de Aaron si Or, si le tine asa pana ce Israel, avand in fruntea oastei pe Iisus Navi, a biruit pe Amalec (Iesirea 17, 9-16). „Vedeti fratilor, cum a fost data inchipuirea prin Moise, si adevarul a fost adus de catre Iisus Hristos. Si inca: pe Muntele Sinai, atunci cand amalecitii au venit sa-i atace pe evrei, bratele lui Moise erau tinute ridicate de doua parti prin Or si Aaron (Iesirea 17), dar Iisus Hristos si-a tinut El Insusi mainile intinse pe cruce. In care vedeti cum a fost dat chipul si cum a fost adus adevarul…”
Cea mai importanta prefigurare a Crucii in Vechiul Testament este lemnul pe care Moise a ridicat sarpele de arama in pustie. Se stie ca in timp ce poporul evreu traversa pustia, multi oameni mureau fiindca erau atacati de serpi veninosi. Atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa inalte un sarpe de arama si oricine privea la sarpele de arama, inaltat in pustie, se vindeca: „Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stalp; si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat, care se va uita la el, va trai” (Numerii 21, 8-9). Deci, aceasta vindecare a oamenilor care erau muscati de serpi era o preinchipuire a Crucii Mantuitorului Iisus Hristos.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Nu vedeti potrivirea chipului cu adevarul? Atunci evreii au scapat de moarte, dar de o moarte temporala; acum credinciosii sunt scapati de moartea vesnica. Atunci sarpele inaltat in aer vindeca muscaturile serpilor; Iisus vindeca ranile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se usureaza de toate pacatele sale. Acolo spanzura (atarna) un chip de arama, care reprezenta un sarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfant. Acolo, un sarpe musca si un sarpe vindeca; aici moartea biruieste moartea si moartea daruieste viata” .
Referitor la aceasta legatura dintre taina rascumpararii neamului omenesc prin Mantuitorul Iisus Hristos si sarpele inaltat de Moise in pustie, Sfantul Chiril al Alexandriei spune: „Sarpele inseamna pacatul amar si de oameni ucigator, care chinuia tot neamul omenesc de pe pamant, muscand in multe moduri sufletul fiecarui om si varsandu-si in el veninul de multe feluri al rautatii. Si nu puteau scapa altfel de pacatul care ii biruia decat prin ajutorul cel din cer. S-a facut deci Dumnezeu-Cuvantul intru asemanarea trupului pacatului, ca sa osandeasca, precum s-a scris, pacatul in trup (Romani 8, 3) si sa Se arate pricina vesnica de mantuire celor ce privesc la El printr-o credinta tare si prin patrunderea dogmelor dumnezeiesti. Iar faptul ca s-a fixat sarpele pe un stalp inalt (Numerii 21, 9) arata pe Hristos ridicat la inaltimea vazuta si cunoscuta, ca sa nu ramana necunoscut nimanui pe pamant, cum zice El insusi (Ioan 12, 32), pentru patimirea de pe cruce” .
Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, de asemenea, vede in stalpul de lemn pe care Moise a inaltat sarpele o prefigurare a Crucii: „Tot ca figura si ca semn a fost si ridicarea Crucii aceleia facute impotriva serpilor care muscau pe fiii lui Israel, pentru mantuirea celor ce aveau sa creada ca inca de atunci s-a propovaduit moartea sarpelui si mantuirea celor muscati si care se refugiau la Cel care avea sa fie rastignit” .
O alta prefigurare a Sfintei Cruci in Vechiul Testament este lemnul pe care Moise il arunca, la porunca lui Dumnezeu, in apa amara a raului Mara, pentru a o indulci ca sa poata bea din ea poporul lui Israel, care era insetat de trei zile (cf. Iesirea 15, 22-27).
Proorocul Iezechiel ne descopera si forma grafica a crucii, si anume litera „thau” sau „tav”, ultima litera a alfabetului ebraic, care avea forma de cruce in acea vreme (secolul VI i.Hr.). De asemenea, si in alfabetul vechi grec litera „tau” avea forma unei cruci. Din cauza ca se inmultise faradelegile si se profanase locasul sfant, Dumnezeu hotaraste pieirea celor nelegiuiti, iar pentru a feri pe cei credinciosi, care sufereau si plangeau vazand ticalosiile acelora, porunceste proorocului sa insemneze pe frunte cu acest semn in forma de cruce pe cei credinciosi: „Si i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii (litera „tau” care in alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem si care plang din cauza multor ticalosii care se savarsesc in mijlocul lui (…). Sa nu va atingeti de nici un om, care are pe frunte semnul „†”! (…)” (Iezechiel 9, 4-6).
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
