S.O.S3 min read

Când un vapor aflat în largul oceanului este în primejdie de a se scufunda, el trimite înștiințări în toate părțile spre a i se veni în ajutor. Vestitele litere S.O.S., care se transmit prin telegraf sau radio, sunt un consemn cunoscut de toți corăbierii, așa că atunci când această înștiințare este primită de vreun vapor, el răspunde îndată și aleargă la locul de primejdie.
Ce îngrozitor lucru să te afli în largul oceanului într-o corabie care izbindu-se de stânci, e gata să se înece!…
Și ce bucurie când în clipa din urmă sosește ajutorul și oamenii pot să fie salvați de la o moarte sigură!…

Mai este însă un ocean, o mare – e marea vieții pe care mii și mii de corăbii sufletești plutesc spre veșnicie. Și câte nu se duc mereu la fund în pierzare veșnică.

Păcatul cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Păcatul, în miile lui de feluri e greutatea care-l trag la fund pe păcătos. Păcatele sunt stâncile ascunse de care se lovesc corăbiile vieții, ducându-le la fund. Unul a luat-o cu patima beției. Iată-l cum încet, încet se afundă în marea pierzării. Altul s-a izbit de stânca lăcomiei și iubirii de bani si corabia și-a pierdut direcția. Cârma e ruptă, purtată de valuri, e gata să se scufunde în orice clipă. Dincolo o corabie s-a izbit de stânca plăcerilor lumești și se afundă în moarte. Altele se sfarmă de stâncile dușmăniei, urii, iubirii de sine, vrăjitoriei, minciunii și a tot felul de pofte. Și toate se duc la fund dacă nu li se dă ajutor la timpul cuvenit (Gal. 5,19-21; 1 Cor. 6,9-11).

Dar din zgomotul valurilor apei, din vuietul de glasuri de pe marea lumii, se pot desluși multe strigăte de ajutor. Și multe mâini stau întinse, cerând salvare.

“Veniți-ne în ajutor! Veniți-ne în ajutor!… S.O.S.! S.O.S.!

Salvați sufletele noastre!

Suntem în primejdie să pierim!

Ajutați-ne să scăpam!”

Câte suflete nu cer ajutor, dar sunt atât de putini aceia care să pornească pentru a da o mână de ajutor celor care pier. Strigăte deznădăjduite se ridică în aer, dar “telegraful” corăbiilor ce naufragiază, rămân prea adeseori fără răspuns.

Ele nu sunt auzite, căci aparatele de înregistrare sunt stricate, inimile slujitorilor lui Dumnezeu nu simt; și dacă chiar sunt “înregistrate”, auzite, nu sunt luate în socoteală.

Iubirea de sine, – egoismul – traiul bun și nepăsarea, a pus stăpânire peste viața atâtor creștini, de aceea atât de puține corăbii ies din port, pentru a alerga în larg ca să vină în ajutorul celor ce pier.

În noaptea adâncă de suferințe și păcat, mii de strigăte brăzdează văzduhul. Unde sunt “corăbiile”, unde sunt corăbierii care să iasă în larg, pentru a veni în ajutorul celor ce pier?… O corabie n-a fost făcută să stea liniștită într-un port, ci să înfrunte valurile apei pentru folosul altora.

Și un creștin n-a fost mântuit pentru ca să trăiască doar pentru sine. “Căci cine își iubește viața o va pierde”.

Orice creștin trebuie să fie un misionar.. Când un creștin încetează de a fi misionar, încetează de a fi creștin.

Nici o slujbă din lumea aceasta nu este atât de măreață și însemnată ca aceea de împreună lucrător cu Domnul, la mântuirea sufletelor.

Cel mai scump lucru pentru Dumnezeu este mântuirea sufletelor. Și dacă ție, suflete, ți-a făcut această cinste, câtă dragoste, cât zel, câtă umilință pentru a te apleca asupra fratelui tău căzut, pentru a fi ridicat și el la o viață nouă și a fi mântuit – ar trebui să ai tu!
În casa ta, între vecinii tăi, în satul sau orașul tău, în țara ta, în lumea asta întreagă, glasuri strigă după ajutor și mâini se îndreaptă spre tine. Nu vrei tu, cititor iubit, să intri în slujba de salvare a sufletelor? Mare va fi răsplata celor care au ajutat la salvarea celor pierduți!… (Daniel 12,3).

Vrei tu suflete să strălucești în Împărăția Domnului?

Primește-L pe El ca Domn și Mântuitor al tău apoi mergi să ajuți și tu la scăparea celor ce pier pe marea păcatului.

Ioan Marini

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments