Ce este Biserica și ce nu este ea2 min read

Biserica reprezintă poporul lui Dumnezeu, care înaintează fie mai grăbit, fie mai lent pe calea mântuirii.

Viziunea Bisericii Ortodoxe despre relația omului cu Dumnezeu este una terapeutică:
Dumnezeu ne-a făcut pe noi după chipul și dornici de asemănarea cu El, ca să-L căutăm și să ne bucurăm de viața Lui veșnică. În momentul
în care ne rupem de Dumnezeu prin păcat și căutăm să trăim autonom, crezând că ne suntem suficienți, atunci ne îmbolnăvim, ne omorâm
puterile sufletești și trupești, îndepărtându-ne de Izvorul Vieții, de Dumnezeul cel Viu.

Omul, ca să revină la starea naturală de viață, de armonie și sănătate, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu prin pocăință și prin credința în
Dumnezeul cel Iubitor, Care ni S-a descoperit întrupându-Se și pătimind pentru noi. De aceea este esențială credința noastră în Hristos
și unirea noastră cu El în Biserică, în acest popor al lui Dumnezeu, care înaintează pe calea mântuirii spre Împărăția Cerurilor, nu căutând
o împărăție pământească, extinsă teritorial, ci sporind viața în Duhul Sfânt.

Această unire cu Dumnezeu ne vindecă sufletele și trupurile, ne vindecă relațiile dintre noi, care depășesc atât formalismul, cât și familiarismul păcătos și chiar abuziv pe care îl creează păcatul.

Astfel, ca popor al lui Dumnezeu, ca Trup mistic al lui Hristos, Biserica este văzută și ca un spital duhovnicesc al oamenilor care, îmbolnăviți
cândva de păcat, caută să se tămăduiască uninduse cu Dumnezeu și unindu-se întreolaltă în aceeași credință și în aceeași mișcare de vindecare,
de sfințire, de îndumnezeire. Biserica e mai mult decât o „încolonare” a unor „ostași” ai lui Hristos, care încearcă să respecte formal, rece, niște norme morale și de credință – cu toate că și acestea sunt împlinite.

Biserica, am văzut, este un organism viu dumnezeiesc-omenesc, în care iubirea pulsează, în care oamenii, chiar dacă mai cad, încearcă să se vindece, dar și să rezoneze reciproc spre atingerea aceluiași scop, care este mântuirea.

De aceea noi trebuie să ne sprijinim unii pe alții, nu să ne împiedicăm unii pe alții.

Biserica a rânduit norme și tratamente de vindecare atât prin canoanele sau regulile de curățire a vieții de păcate, cât și prin rânduielile
de sfințire din cadrul liturgic, acolo unde gingășia și sobrietatea lăcașului duhovnicesc și de rugăciune impun o anumită atitudine generală
de evlavie, de sfială sfântă, o atitudine luminoasă și smerită totodată.

Părintele Mihail Stanciu, duhovnic la Mănăstirea Antim din București

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments