Domnul şi astăzi ne spală picioarele şi continuă să bată la uşa inimii noastre, deşi o găseşte închisă…
Să dăm fără să ne pară rău.
Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără-nfruntare i se va da. (Iacov 1, 5)
Domnul dă cu mărinimie, fără să-I pară rău. Noi însă, când dăm ceva, ni se întâmplă destul de rar să dăm fără regrete sau fără reproşuri. Le reproşăm oamenilor că cer prea mult şi prea des, câteodată folosim ocazia de a le ţine o întreagă morală, aducându-le aminte că s-au arătat nerecunoscători faţă de ajutorul pe care li l-am dat mai înainte. Domnul procedează altfel cu noi păcătoşii. Putem să ne adresăm Lui în fiecare zi şi de câte ori vrem, iar El nu se va supăra. Putem să venim înaintea Lui cu oricât de multe cereri de ajutor. El nu ne va reproşa niciodată că sunt prea multe.
După ani şi ani de indiferenţă, de înstrăinare, când în sfârşit ne îndreptăm din nou spre Domnul, El nu ne va face o vină din acest trecut, fiind gata să reverse asupra noastră milostivirea Sa, să ne primească cu iubire, ca pe fiul risipitor, să ne iasă în întâmpinare. Iată de ce cuvintele: “El dă cu simplitate şi fără-nfruntare” (reproş) exprimă foarte precis aceeastă calitate a lui Dumnezeu.
Domnul ne dă, într-adevăr, totul. S-a dat pe Sine Însuşi pentru omenirea căzută în păcat. Păcătoşenia şi nevrednicia noastră nu-L fac să renunţe la iubirea pe care ne-o poartă şi care „pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”.
Nu vă temeţi de reproşurile Lui, temeţi-vă doar de reproşurile propriei voastre conştiinţe, dacă veţi mai întârzia să veniţi la mărinimosul, iubitorul vostru Părinte.
Fie ca milostivirea Lui, de care de atâtea ori v-aţi bucurat la nesfârşit, să vă înveţe nu doar să cereţi şi să primiţi, dar şi să daţi. Să daţi aproapelui tot ce puteţi, fără să vă pară rău, aşa cum aţi primit şi voi de la Dumnezeu.
Deschide uşa inimii
Deci, fiind seara în acea zi de-ntâi a săptămânii şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”. (Ioan 20, 19)
Să nu deznădăjduim dacă Hristos nu Se va arăta şi în inima noastră împietrită. S-ar părea că nu are cum să intre, noi înşine încăpăţânându-ne să ţinem uşa zăvorâtă pentru tot ce este bun, respingând cu o trufie dementă „unicul lucru de care avem nevoie”, căznindu-ne să înăbuşim vocea conştiinţei, care nu ne dă pace. Dar chiar şi atunci când ne aflăm într-o asemenea îndărătnică înstrăinare, retraşi ca într-o fortăreaţă aparent de nebiruit, Domnul poate să apară pe neaşteptate, să nu ia în seamă cât suntem de vicleni şi de egoişti, baricadaţi în mijlocul deşartelor noastre cugete şi preocupări şi să ne spună: „Pace vouă!” Domnul ne doreşte mântuirea şi făcându-Se a nu vedea nenumăratele noastre fărădelegi, continuă să bată la uşa inimii noastre, deşi o găseşte închisă. Totuşi, El intră pe ea, ne luminează cu lumina Sa bezna din suflet.
Doamne, Iisuse Hristoase, intră şi în inima mea! Tu, Cel ce ai înviat morţii, Cel ce Tu Însuţi ai înviat, învie în mine seminţele binelui, care întârzie să încolţească, pătrunde în inima mea chiar şi prin uşa încuiată, luminează orbirea mea cu lumina prezenţei Tale, fă-mă să aud sfântul Tău cuvânt „Pace vouă!”.
Trăiască în noi Hristos
Eu în mijlocul vostru sunt asemenea celui ce slujeşte. (Luca 22, 27)
Slujirea Domnului continuă până astăzi. Şi astăzi Se încinge cu prosopul Său, ca să ne spele picioarele. Ne oferă iarăşi şi iarăşi drept hrană sfântul Său Trup, ne dă să bem din potirul cu sfânt Sângele Său. Poartă şi astăzi bolile şi suferinţele noastre. Îndeplinind voia Tatălui, trece peste propria Sa voinţă, pentru ca Tatăl ceresc să lucreze prin El.
„Voi sunteţi ai lui Hristos” (cf. I Corinteni 3, 23). Să ne aducem aminte ai cui suntem şi vom îndeplini ceas de ceas voia Sa. Trăiască Hristos în noi şi să nu mai trăim noi! El S-a jertfit pentru toţi, S-a dat pe Sine pentru a desăvârşi lucrarea pe care i-a încredinţat-o Tatăl ceresc.
Nici noi să nu precupeţim nimic, să nu ezităm în faţa nici unui sacrificiu, ca să putem auzi, odată şi odată, spunându-ni-se: „Bine, slugă bună şi credincioasă!… intră întru bucuria Domnului tău“ (Matei 25, 21).
(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)
