De fapt, toata lumea stie: omul este o faptura bolnava. Omul contemporan, omul nostru este îngrozitor de bolnav. Pacatul stramosesc, parintesc nu mai este un..
M
Măcar și numai un „Doamne, miluiește!”…
Vedeți voi, dragilor… fiecare om este cu adevărat un univers deplin. Este lumea întreagă. De fiecare dată când se naște un om, se naște o..
R
REȚELELE DE SOCIALIZARE – FABRICI DE DEPENDENȚE ȘI DEPRESII (I)
Înainte-vreme, cele mai neliniștitoare probleme ale adolescenților (cel puțin din perspectiva părinților) erau consumul de alcool, droguri și altele asemenea… Acum, primul loc pe această..
N
Nunţile nu se fac sâmbăta
Tinerii din ziua de azi nu ştiu că nunţile nu se fac sâmbăta. Lunea e pentru îngeri, marţea e pentru prooroci, miercurea ţinem post pentru..
D
De ce copiii și tinerii nu vin la Biserică (II)
continuare…. Pentru că nu trăiesc convertirea preaminunată la viața Bisericii, aceea în care Dumnezeu să îi convingă de realitatea Lui și de sfințenia Bisericii Sale. Iar dacă..
D
De ce nu vin tinerii la Biserica !? (I)
Unde greșim în relațiile noastre cu tinerii, încât tinerii nu sunt prezențe majore la slujbele noastre. Pentru că locul lor e unul periferic în Biserică, iar rolul lor..
F
Fiul cel mare/ bătrân și fiul cel tânăr.
Adesea am auzit comentarii la această parabolă care îl nedreptăţeau pe fiul cel mare, pe cel despre care textul grecesc spune că era presbu,teroj [Lc...
C
Cât de bătrân ești?
Iubiții mei, de când mă știu am vrut să fiu bătrân… Să am o minte de bătrân într-un trup de tânăr. Și cred că acest..
D
Despre prietenie și iubire
Iubiții mei relația nu este un ideal ci o realitate! Tocmai de aceea când ai un prieten, când ai un iubit, când ai un confident…ai..
R
Reperele unei suflet tânăr
Familia și duhovnicul – iată cele două lumini călăuzitoare pe care, pentru a le zări licărind în direcția spre acasă, era destul să mă ridic..
S
Spiritul viu
O anumită modă a delăsării se întinde tot mai mult în rândul tinerilor. Este ea plăcută lui Dumnezeu? Cu siguranţă, nu! Există o singură soluţie..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa ( VII )
IERTAREA „De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7, 74) Când am început aceste „Cuvinte”, tinere prieten,..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (VI)
DESPRE MOARTE SI INVIERE „Adevarat, adevarat zic voua: Daca cineva va pazi cuvantul Meu, nu va vedea moartea in veac” (Ioan 8, 51) Vom..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (V)
PREOTIA SI SUFERINTA UMANA „Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec… „ (Evrei 5,6) Poate ca te-ai intrebat, tanarul meu prieten, de..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (IV)
CREDINTA SI PRIETENIE „Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…” (II Petru 3, 13). ..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (III)
CER SI PAMANT „Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…” (II Petru 3, 13). ..
C
Cuvant catre tineri -Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (II)
..
C
Cuvant catre tineri – Pr Gheorghe Calciu Dumitreasa (I)
Vino la Biserica lui Hristos! „Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile, despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a..
C
Cum şi cu ce să ne hrănim sufletul, ca să sporească duhovniceşte
[…] Este un adevăr dumnezeiesc, care este oferit din belşug in Biserică, tuturor celor ce vor să asculte; este oferit şi prin citirea cuvantului lui..
D
Despre dragoste, sexualitate şi căsătorie
„În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe Adam, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut. Bărbat și femeie i-a făcut; și i-a binecuvântat și i-a numit..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.