Duminica dinaintea inaltarii Sfintei Cruci5 min read

La 14 septembrie vom sarbatori dumnezeiescul praznic al inaltarii Sfintei Cruci, una din cele 12 sarbatori mari de peste an. in aceasta mare si sfanta zi va fi inaltata spre deosebita cinstire sfanta cruce.

Pentru noi crestinii Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mantuim (I Cor. 1, 18). Crucea este altarul pe care s-a adus jertfa Fiul lui Dumnezeu pentru mantuirea lumii. Valoarea crucii izvoraste din valoarea jertfei adusa pe ea. Iar jertfa adusa pe cruce este o jertfa noua, savarsita de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, care a inlocuit toate jertfele vechi si ne-a adus impacarea reala cu Dumnezeu.


Duminica de astazi se numeste Duminica dinaintea inaltarii Sfintei Cruci. La Sfanta Liturghie s-a citit Evanghelia care reda misiunea Sa de a se jertfi pentru pacatele lumii ca Arhiereu al Noului Asezamant si ca jertfa Sa a fost preinchipuita simbolic in Vechiul Testament, prin diferite acte de cult, simboluri si proorocii.

Intre acestea este si cel pomenit in Sfanta Evanghelie de astazi.

Cunoastem din Sfanta Scriptura ca atunci cand poporul evreu, iesit din robia Egiptului in drum spre Canaan s-a revoltat impotriva lui Dumnezeu si a lui Moise, Dumnezeu a trimis asupra lui serpi veninosi care muscau poporul si murea multime mare din fiii lui Israel. 
Pocaindu-se, au rugat pe Moise sa se roage la Dumnezeu pentru iertare. Atunci Domnul a zis catre Moise: „Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stalp; si de va musca sarpele pe vreun om,tot cel muscat, care se va uita la el, va trai. Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stalp, si cand un sarpe musca vreun om, acesta privea la sarpele cel de arama si traia” (Numeri 21, 5-9).

Sarpele inaltat pe stalp, care mantuia de moarte trupeasca pe cei ce priveau la el cu credinta, simbolizeaza pe Mantuitorul cel inaltat pe Crucea de pe Golgota, Care mantuieste de moartea cea vesnica pe oricine priveste spre El si primeste cu credinta jertfa Sa mantuitoare. Mantuitorul, in convorbirea avuta la Ierusalim cu Nicodim, a aratat, chiar de la inceputul activitatii Sale publice, ca rolul Sau in aceasta lume este de a se jertfi pentru viata lumii.

Mantuitorul se afla in Ierusalim la sarbatoarea Pastilor din primul an al activitatii Sale publice (31 d. Hr.). Nicodim, membru al Sinodului, intrezarind printr-o viziune clara ca noul prooroc galilean „de la Dumnezeu a venit invatator”, vine la Domnul Iisus sa stea cu El de vorba in taina. Domnul ii vorbeste despre imparatia lui Dumnezeu, despre renasterea spirituala a omului si despre puterea vietii vesnice izvorate din jertfa Sa de pe Cruce.

 Zice Domnul: „Precum Moisi a inal]at sarpele in pustie asa trebuie sa se inalte Fiul Omului pentru ca oricine crede intr-insul sa nu piara, ci sa aiba via]a vesnica” (Ioan 3, 15).
De altfel,in tot timpul activitatii Sale, Mantuitorul va arata in diferite randuri ca-si va pune sufletul pentru cei ce-L urmeaza si ca se va da pe mana oamenilor pacatosi care-L vor omori, dar a treia zi va invia.

Asadar, Arhieria Noului Testament este arhieria desavarsita. Marele Arhiereu al crestinatatii este in acelasi timp si arhiereu si jertfa. Jertfindu-se odata in mod sangeros pentru intreaga omenire a adus lumii rascumparare vesnica, devenind „preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec” (Ps. 49, 4; Evrei 7, 17). „Hristos, zice Sfantul Apostol Pavel, n-a intrat intr-o sfanta a sfintelor facuta de maini, ci chiar in cer ca sa se infatiseze pentru noi, inaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9, 24). „Lucrul de capetenie este ca avem astfel de arhiereu care s-a asezat de-a drepta scaunului maririi in ceruri” (Evrei 8, 1) „si poate sa mantuiasca pe cei ce se apropie, printr-insul, de Dumnezeu, caci pururea e viu ca sa mijloceasca pentru ei” (Evrei 7, 25).

Arhiereii si preotii Bisericii crestine, oranduiti de Mantuitorul Hristos pentru cei ce cred in rascumpararea Lui aduc dupa porunca Sa, lui Dumnezeu, aceeasi jertfa, insa in mod nesangeros. 
Sfanta Liturghie este minunata si dumnezeiasca perpetuare in timp a jertfei de pe Golgota, cu scopul de a se impartasi crestinii din roadele ei. Acelasi Arhiereu, Mantuitorul Hristos se jertfeste necontenit pentru a ne darui mantuire.

Sa ne inaltam o clipa ochii sufletesti spre jertfa de pe Golgota!

Era ziua de 14 Nisan (6 aprilie) a anului 34 d. Hr. Dupa proorocia lui Daniil era anul in care trebuia sa inceteze pentru totdeauna valoarea jertfelor de animale (Daniil 9, 24-27). La templul de pe vechiul Sion se faceau pregatirile pentru jertfirea mielului pascal.
Intregul Ierusalim se afla in ajun de sarbatoare. in afara orasului, de pe o stanca in forma de capatana, simbol al omenirii pacatoase, se inalta in zarea larga a vazduhului un nou altar si o jertfa noua.

Altarul era o cruce; jertfa un om al suferintei, prezis de proorocul Isaia (Isaia 53, 1-9). incoronat de oameni cu cununa de spini, pironit in cuie la maini si picioare, batjocorit de adancul rautatii omenesti, trupul lui Hristos devine rug de durere pe care ard toate durerile lumii. Chinurile sunt de neinchipuit. Setea-I devine arzatoare. Sangele-I zguduie in zvacniri puternice trupul incordat de intepenirea istovitoare, ranjetul satanic al decaderii omenesti striga de jos: „Coboara-Te acum de pe cruce, ca sa credem in Tine”. 

De pe rugul suferintei nu se aude insa nici plans, nici racnet, nici blestem. Un fulger al dragostei dumnezeiesti strabate intunericul urii omenesti: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Luca 23, 34).
La ora trei dupa amiaza, cand la templu incepea jertfirea mielului pascal, Mielul lui Dumnezeu Care ridicase pe Cruce pacatele lumii, striga de pe Golgota: „Savarsitu-s-a! Parinte, in mainile Tale imi dau duhul” (Ioan 19, 30 si Luca 23, 46).
Opera mantuirii, inchipuita simbolic de jerfele Vechiului Testament, era savarsita acum in mod real. Pamantul s-a cutremurat; catapeteasma templului s-a despicat; zidul mortii a cazut prin moartea lui Hristos.
De pe cruce a rasarit invierea si puterea vietii vesnice; Hristos, Mantuitorul lumii, „Arhiereul cel pururea viu” (Evrei 7, 25), „a intrat in cer si S-a infatisat pentru noi inaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9, 24) cu jertfa Sa mantuitoare.

Din clipa aceasta, tot cel ce priveste spre Golgota si spre Altarul mantuirii (Sf. Cruce), cu credin]a, nu moare ci are viata vesnica, pentru ca „asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16).
Prin aceasta, Sfanta Biserica ne cheama sa meditam serios asupra iubirii nemarginite a lui Dumnezeu fata de noi care am fost rascumparati  prin moartea pe cruce a Fiului Sau.
Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a facut fiu al omului pentru ca omul sa fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu luand ca pe un prinos firea noastra a ridicat-o la stapanul tuturor si prin acel prinos a „facut sa fie binecuvantat intreg neamul nostru omenesc” – cum zice Sf. Ioan Gura de Aur.

Din iubire, Dumnezeu poarta de grija tuturor si fiecaruia in parte, din iubire primeste pe pacatosul care se pocaieste si tot din iubire il face partas al jerfei Fiului Sau si al imparatiei Sale.
Iubirea este chemarea noastra catre Dumnezeu si aproapele, concretizata in fapte de iubire.
Acestea sunt adevarurile de credinta pe care ni le infatiseaza Sfanta Evanghelie de astazi. Ea ne indeamna sa ne ridicam sufletele spre Sfanta Cruce, sa privim spre jertfa mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, sa vedem dragostea lui Dumnezeu pentru omenire, sa ne intarim sufletele in credinta si nadejde. „Avand Arhiereu mare care, cum zice Sf. Apostol Pavel, a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea” (Evrei 4, 14).

Sa pastram in noi treaza constiinta ca suntem rascumparati din moarte prin jertfa Domnului si ca putem trai in veci. Hristos cu bratele intinse pe cruce, imbratiseaza pe tot cel ce alearga la Dansul cu credinta.
Cu capul incununat de spini, ne primeste in imparatia vesnica cu inima strapunsa de sulita, arde de dragoste pentru noi. „Sa ne apropiem, deci, cu indraznire de scaunul darului ca sa luam mila si sa aflam har” (Evrei 4, 16). „Cu ochii atintuiti asupra lui Iisus” (Evrei 12, 2) sa nu ne lasam osteniti, slabind in lupta cu pacatul, ci sa mergem pe „calea cea vie croita noua de Domnul” (Evrei 10, 20) prin fapte, dragoste si daruire fata de aproapele, spre a ajunge in „imparatia cea gatita noua de la intemeierea lumii” (Matei 25, 34).

Fie ca Domnul iubirii sa ne ocroteasca viata si sa ne indrume gandul si fapta, pentru a putea spera cu psalmistul: „Te iubesc din inima Doamne, taria mea! Doamne tu esti izbavitorul meu si intarirea mea” (Ps. 18, 1-2). Mangaiere afla sufletul meu in indeplinirea poruncilor Tale, acum si pururea, si in vecii vecilor. 
Amin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments