Luati seama…1 min read

„Dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau: Iată, acolo, să nu credeţi.” Hristos Domnul, Mântuitorul nostru, a zidit pe pământ Sfânta Biserică şi binevoieşte să rămână în ea în calitate de Cap, Dătător de viaţă şi Ocârmuitor.

Aici este Hristos, în Biserica noastră Ortodoxă, şi nu este în nici o alta: nici să nu-1 cauţi, că nu ai să-L găseşti. Drept aceea, dacă va veni la tine careva dintr-o adunătură neortodoxă şi va începe să te încredinţeze: „la noi este Hristos”, să nu îl crezi.

Dacă vei auzi pe cineva spunând: „noi avem comunitate apostolică şi la noi este Hristos”, să nu îl crezi. Biserica întemeiată prin Apostoli dăinuie pe pământ: este Biserica Ortodoxă. Aici este Hristos, iar acea comunitate întemeiată de ieri, de azi, nu poate fi apostolică, şi în ea nu este Hristos.

Dacă vei auzi pe cineva spunând: „în mine vorbeşte Hristos”, dar este străin de Biserică, nu vrea să ştie de păstorii ei şi nu se sfinţeşte prin Taine, să nu îl crezi: în el nu este Hristos, ci un alt duh, care îşi însuşeşte numele lui Hristos, pentru a rupe oamenii de Hristos şi de Sfânta Lui Biserică. Şi să nu dai crezare nimănui care ar încerca să-ţi bage în cap vreun lucru cât de mic care este străin de Biserică. Să ştii că toţi aceştia sunt unelte ale duhurilor amăgirii şi propovăduitori mincinoşi ai minciunii.

Sf Teofan Zavoratul

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments