Cuvânt la Lectura apostolică de Duminică Coloseni 3: 4-11
Arhim. Ioil Konstantaros Există oameni care cred că este posibil să împletească două moduri de viaţădiametral opuse. Viaţa lui Hristos şi viaţa lumii îndepărtate de..
V
Vrăjmaşii şi prietenii -Traian Dorz
Doamne, sunt atât de mulţi vrăjmaşii care se ridică împotriva mea? O, dar suntşi mai mulţi cei care sunt cu mine şi mă apără (II..
C
Caut un zâmbet
De multe ori suntem pregătiți să predăm armele și să capitulăm într-o viață nemulțumitoare și cenușie. Ritmuri grăbite, poruncitoare și dominatoare ne precizează actele care..
A
A murit zâmbetul?
Zilele trecute aflîndu-mă prin cetatea Iașilor și călătorind cu tramvaiul, într-o stație s-a urcat un copil fredonând un cântec trist, ușor stâlcit, ce „trebuia” să..
I
Inocenţa – haina sufletului frumos
Inocenţă… eu, cand spun inocenţă, mă gândesc la curăţie sufletească. Oamenii inocenţi sunt oamenii curaţi cu sufletul şi cu trupul. Gândindu-ne că lumea în care..
D
Domnul nu se uită la darurile noastre
Domnul nu se uită la darurile noastre… Se uită la voința cu care se aduce darul Vine dăunăzi o mătușă năcăjită. Mă uitam, măi, cum..
I
Iubesc pe Dumnezeu, însă urăsc pe fratele
Toată esenţa creştinismului constă în această iubire faptică a aproapelui, cu care se identifică Hristos. Aceasta este porunca cea mai mare, în care se sintetizează..
N
Nimic din lumea acesta nu ne însoțește dincolo de mormânt
Mai demult mergeam la o doamnă româncă bolnavă de cancer dintr-un spital cu boli terminale și în salon cu ea era o altă doamna, americancă,..
S
Să devenim luminători
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. (Ioan 12, 36) Invăţaţi-vă să trăiţi astfel încât privirea să vă fie îndreptată..
D
De unde vine ispita
Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. (Marcu 1, 13) Ni se pare adeseori că satana are mai multă putere..
V
Vasul de lut al vieţii de zi cu zi
Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi. (II..
P
Pentru Dumnezeu nu există lucruri mărunte
„Acum însă chemaţi-mi un cântăreţ. ” Şi dacă a început acesta a cânta, s-a atins mâna Domnului de Elisei. (IV Regi 3, 15) Prorocul Elisei,..
S
Să slujim oamenilor prin fapte bune
„A crescut copii, a fost primitoare de străini, a spălat picioarele sfinţilor, a ajutat celor strâmtoraţi, s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun...
I
II urmăm oare pe Hristos?
„Iar Petru II urma de departe. (Matei 26, 58)„ Intr-adevăr, Petru îl urma, însă urmarea aceasta 1-a dus la lepădarea de Domnul, fiindcă îl urma..
O
Omul tainic din noi
„Omul cel tainic al inimii. (I Petru 3, 4)„ Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi,..
Z
Ziua Eroilor
În sfânta zi a Înălţării Domnului, îi pomenim aşa cum se cuvine pe toţi eroii, deoa-rece prin jertfa lor pe câmpul de luptă a fost..
A
Apele limpezi ale vieţii
Aşa zice Domnul, Cel ce te-a făcut şi te-a zidit: Nu te teme… că Eu voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă..
N
Nu dormi, suflete al meu!
Intristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. (Matei 26, 38) Aceasta este o poruncă sau, mai degrabă, o..
I
Intărirea credinţei
Sporeşte-ne credinţa. (Luca 17, 5) Trebuie să ne mărturisim credinţa în fiecare zi şi în fiecare ceas. Ca să facem asta nu e nevoie să..
I
Inima lor şi-au pus în miresme
Arhimandritul Teofil Pãrãian Sfânta noastrã Bisericã ţine mult de tot sã pomeneascã pe cei care au fãcut bine. Şi a vrut sã pomeneascã pe cei..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.