Te voi binecuvânta, voi mări numele tău, şi vei fi izvor de binecuvântare. (Facerea 12, 2) Apostolul Petru spune: Binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost..
H
HARUL VINE ODATĂ CU FIECARE ZI
„Raţionamentele”, fie ne atrag în cursa trecutului, fie ne împing în viitor. Adu-ţi aminte că Biblia spune: „Şi credinţa este…” (Evrei 11:1). Dacă încerci să..
U
Urcuşul înspre unirea cu Dumnezeu
Mântuitorul Hristos zice că: “Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe..
S
Sfânta smerenie
Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu –aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără nici un fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite..
C
Chipul omului îndrăcit de patimi şi chipul omului pătruns de Duhul Sfânt
“Când duhul cel rău se apropie de om, apoi îi tulbură mintea şi o face sălbatică, o împietreşte şi o întunecă, aduce asupra ei temere..
B
Burduful inimii
(…) Tragedia noastra este ca ne-am format aproape integral intr-o mentalitate trupeasca (acesta este termenul pe care Sf. Ap. Pavel il opune, in epistolele sale,..
S
Scopul vietii crestine
Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestine”. “Nu cerceta lucruri care..
D
Duminica a I a dupa Rusalii
In conditiile acestei vieti omul dobandeste sfintenia traind sfanta dreptate a lui Hristos ca si continut al personalitatii lui (vezi Romani 6,19). Sufletul sau se sfinteste si..
C
Cum sa ne inchinam «în Duh şi Adevăr»
Mântuitorul nu S-a mulţumit să spună samarinencii — şi prin ea nouă —- numai că Dumnezeu este de faţă, ca Duh, pretutindeni, şi că deci,..
F
Fantani sparte
[…] De la o vreme am observat ca starea buna pe care o aveam in biserica dupa slujba de duminica disparea in cateva ore. Disparea..
C
Ce putere au preotii ?
“La o privire generală, ce putere au preoţii ăştia? N-au armată sau politie, nu pot impune nimic, nici măcar să vii la Biserică, la ajun..
H
Harisma cunoașterii
Harisma cunoașterii întâlnită la unii duhovnici este un dar al Duhului Sfânt de care nu putem dispune la cerere sau contra cost. Este darul lui..
H
Harul poartă sufletul,
Slavă Domnului! Iată că aţi început să înţelegeţi că avem nevoie de frică: frica este paza cea bună. Rugaţi-vă Domnului şi Preacuratei împărătese ca frica de..
C
Cu smerenia sa biruiesti dusmania
Iată ce scrie în „Păşunea duhovnicească” Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului: „Doi episcopi,care se aflau la o distanţă foarte apropiată unul de celălalt, s-au certat odată..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.