Duminica Rusaliilor5 min read

 Aflat la Sarbatoarea Corturilor (cf. In 7, 2), asmutind susotirea iudeilor, ba chiar si ispita rudelor (cf. In 7,3-4), Hristos Domnul spune in ziua cea din urma a praznicului: „Cel ce crede-n Mine – precum a zis Scriptura – rauri de apa vie vor curge din inima lui” (In 7,38), evanghelistul completand: „Iar aceasta a spus-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred intr-Insul. Ca Duhul inca nu era dat, pentru ca Iisus inca nu Se preamarise” (In 7,39).

 

Am petrecut cu Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, taina Invierii Sale si am vazut preaslavirea Sa, incununata prin asezarea de-a dreapta Tatalui, cantand: „Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita, ca sa ridice chipul cel cazut al lui Adam si sa trimita pe Duhul Cel Mangaietor, ca sa sfinteasca sufletele noastre” (Si acum, al Praznicului Sf. Parinti). Pradarea iadului in Vinerea cea Mare, am amintit altadata, era deja preinchipuirea praznuirii ce ne sta inainte. Caci din acea adancire „in cele mai de jos ale pamantului”, izvorat-a praznicul de azi. Caci daca Hristos nu S-ar fi desertat intru lucrarea Sa, umpland cu Duhul Sau iadul, hamesindu-l si haituindu-i intunericul cu lumina, apa cea vie a Duhului Sfant n-ar umple astazi lumea.

 

Preinchipuiri ale Sarbatorii ce-o tinem sunt multe. Numeri 11,16-17 si 24-29; Ioil 2,23-32; 3,1-5 si, mai ales, Iezechiel 36, 24-28 sunt doar trei dintre textele pe care Biserica le reaminteste – in chipul Paremiilor – fundament al darului unitatii in Duh Sfant, care tine si naste pururea Biserica.

Biserica cea vie, care canta: „Praznicul cel dupa praznice si cel mai din urma sa-l praznuim noi, credinciosii, in chip luminat; aceasta este Cincizecimea, plinirea fagaduintei si a sorocului.

Ca in aceasta focul Mangaietorului S-a pogorat de-a dreptul pe pamant, in chip de limbi, si a luminat pe ucenici, facandu-i cunoscatori ai tainelor ceresti.

Lumina. Mangaietorului a venit si lumea a luminat” (Sedealna I, a Utreniei). In miezul Bisericii, Hristos si Apostolii impreuna-lucratori, iarasi si iarasi, in Duhul Sfant: „Sorocul fiind plinit, Cuvantul cel Preadrept aduce liniste in inimi. Ca lucrul plinind, Hristos a bucurat pe prieteni, impartind Duhul, precum a fagaduit, cu suflare repede si cu limbi de foc” (Canonul al doilea, III, Utrenia Rusaliilor).

Tineti minte cand Hristos Domnul cerea Tatalui ca bucuria Apostolilor sa fie deplina intru ei (In 17,13).

La momentul „Ghetsimani” – poate cel mai tensionat al dramei lui Hristos in lume, de dragul nostru -, in acel moment si-n cele care-i urmeaza, izvorul Duhului isi incepe curgerea de lumina, Lumina purcezatoare din Lumina cea nenascuta, stralucirea cea atotputernic izvoratoare de lumina vesnica.

 

Care sunt roadele acestei Pogorari de Duh Sfant? Cantarea liturgica consfinteste: „Pe toate le da Duhul Sfant: izvoraste proorocii, sfinteste pe preoti, pe cei necarturari i-a invatat intelepciune, pe pescari teologi i-a aratat, toata randuiala Bisericii plineste…” (Stihira idiomela III, Vecernie). Iar ceva mai apoi, la Utrenie, arata si rana cea mare a Babelului vindecata: „Puterea dumnezeiescului Duh venind, glasul cel impartit, de demult, al celor ce gandisera rele impreuna l-a impreunat dumnezeieste intr-o singura armonie, invatand pe cei credinciosi cunoasterea Treimii, intru Care ne-am si intarit” (Cantarea a 3-a, II). Precum insusi Condacul praznicului graieste: „Cand Cel Preainalt, pogorandu-Se, a amestecat limbile, a despartit neamurile; iar cand a impartit limbile cele de foc, la o unire pe toti a chemat; si, cu glas slavit, pe Duhul Sfant”.

Exercitiul acesta al asteptarii Pogorarii Duhului Sfant, liturgic vorbind, incepe din Duminica Pastelui, cand, la slujba numita „a doua Inviere”, citirea Evangheliei (In 20,19-25) rostita in cat mai multe limbi (12), poarta in sine unitatea Evangheliei, cuvant de sus, cu putere multa, putere care nu mai este diminuata de rostirea in limbi straine, limba nemaifiind, in Hristos, element de separatie, de smerire a falsei unitati.

 

Insa darul cel mai binecuvantat de care noi insine ne bucuram si saltam, prin care Hristos umple in Duhul Sfant eternitatea, este darul teologhisirii, manifestat indata dupa ce vuietul focului si focul vuitor al Duhului umple casa unde erau Apostolii ucenici: „Toti au inceput a vorbi cu straine graiuri, cu minunate dogme, cu minunate invataturi ale Sfintei Treimi” (Stihiri la Laude, I).

De aceea am ales sa ne sprijinim exegeza praznicelor pe care le-am parcurs pana acum pe textul liturgic al Bisericii (oglindit in monumente ale Traditiei, mai ales din texte ale Mineielor, Triodului si Penticostarului), pentru a arata acrivia vestirii pe care o are adevarata Biserica.

Cum ar putea necredinciosii, superficialii evanghelizatori ad-hoc ai Neamului romanesc, sa exprime la fel de adanc si simplu totodata adevaruri de credinta?

Ascultati smerenia cantarii: „Firea cea nedespartita, cu dreapta credinta o teologhisim: pe Dumnezeu-Tatal, Cel fara de inceput, pe Cuvantul si pe Duhul, de aceeasi putere, graind: Bine esti cuvantat, Dumnezeul Parintilor nostri!” (Cantarea 7, III). Sau aleasa teologhisire din acest text: Bine a impartit Harul in ceasul al treilea, ca sa ne arate ca cinstim trei Ipostasuri in unimea Stapaniei. Iar acum, in imparateasa zilelor, Fiule, Parinte si Duhule, bine esti cuvantat! (Cantarea 7, II, III).

Ce ne descopera aceasta? Ca nu exista o adevarata doxologie, preamarire a lui Dumnezeu, fara o adevarata teologhisire anterioara, plina de adevarul Scripturii si viata Duhului.

Ca orice forma pornita doar din experienta personala, neacordata in simfonia teologhisirii Bisericii, naste boala in adanca ratacire. Ca, in fond, suntem ai lui Hristos laolalta cu Apostolii, episcopii, preotii, mirenii ceilalti toti, „mirodenii ale Bisericii” (cf. Fer. Ieronim, Dialog impotriva luciferienilor, 5), cand Pogorarea Duhului Sfant o trecem si o petrecem si prin firea noastra, in Taina Botezului si-n restaurarea acestuia de fiecare data, in fiecare lucrare a Bisericii.

De aceea si cantam: „Baia cea dumnezeiasca a nasterii celei din nou amestecandu-o prin cuvant cu firea mea cea alcatuita, imi reversi din belsug izvor din nestricacioasa Ta coasta, cea impunsa, o, Cuvinte al lui Dumnezeu, pecetluind-o cu caldura Duhului” (Cantarea 5, II, II).

Botez, Mirungere, Euharistie… si celelalte Taine toate, mijloacele prin care Cincizecimea ramane in noi, cu noi, praznic vesnic. De aceea noua ne este a ne ruga prin Icosul Rusaliilor: „Grabnica si statornica mangaiere robilor Tai da-le, Iisuse, cand se intristeaza duhurile noastre. Nu parasi sufletele noastre in necazuri, nu Te departa de cugetele noastre in primejdii, ci pururea ne intampina pe noi. Apropie-Te de noi, apropie-Te, Cel ce esti pretutindeni; precum si cu Apostolii Tai ai fost pururea, asa si cu noi, cei ce Te dorim, uneste-Te, indurate; ca uniti fiind cu Tine, sa laudam si sa slavim pe Duhul Tau cel Sfant.”

AMIN

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments