«Cela ce crede în Mine, rîuri de apă vie — precum a zis Scriptura — vor curge din pîntecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred într-Însul» (Ioan VII, 38-39).
Dintre toate sărbătorile creştine de peste an, trei strălucesc în chip deosebit în calea pregătirii si desăvîrşirii noastre spirituale: Naşterea cea după trup a Domnului Hristos, Învierea Sa cea prea minunată din morii şi Coborîrea Sfîntului Duh în ziua Cincizecimii – numită de poporul nostru şi Rusaliile.
Astăzi, cinstim în chip deosebit prin imne, cîntări şi rugăciuni, cu nespusă bucurie duhovnicească, sărbătoarea coborîrii Sfîntului Duh asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în ziua Cincizecimii în foişorul din Ierusalim, precum şi asupra celor ce au fost de faţă la acest fapt minunat.
Puterea simţitoare şi înnoitoare a Sfîntului Duh în lume s-a făcut cunoscută în toate veacurile, căci El pururea lucrează pentru sfinţirea oamenilor împreună cu Tatăl şi cu Fiul; Duhul cel Sfînt a îndemnat pe oameni către adevăr şi i-a învăţat să săvîrşească cele plăcute lui Dumnezeu Chiar de la prima pagină a Sfintei Scripturi, ni se spune: «Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor» (Gen. I, 2).
Dar El s-a făcut lumii mai lămurit prin Iisus Hristos şi mai ales astăzi în ziua Cincizecimii, prin coborîrea Sa cea minunată asupra Sfinţilor Apostoli, adunaţi în foişorul din Ierusalim. Prin coborîrea directă a puterii sfinţitoare a Sfîntului Duh asupra Sfinţilor Apostoli, s-a împlinit făgăduinţa Demnului Hristos, care, după Învierea Sa din morţi, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim pînă ce «vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus» (Luca XXIV, 49).
În această sfîntă sărbătoare a Rusaliilor este potrivit să cunoaştem şi noi creştinii de astăzi mai întîi evenimentul coborîrii Sfîntului Duh şi apoi semnificaţia lui pentru întreaga noastră viaţă creştină.
La cincizeci de zile după Paşti, aceia care puteau dintre iudei şi prozeliţii iudei, adică cei ce adoptaseră Legea lui Moise, în orice colţ al lumii s-ar fi aflat, aveau obiceiul să meargă la Ierusalim, pentru a cinsti împreună cu mare fast sărbătoarea Cincizecimii. Aceasta era una din cele trei mari sărbători ale iudeilor. Ea încorona timpul celor şapte săptămîni de la Paştile iudeilor, căci numărul şapte avea semnificaţie deosebiţi în viaţa religioasă a poporului iudeu. În acelaşi timp, în ziua Cincizecimii, iudeii sărbătoreau prin deosebite ceremonii sfîrşitul secerişului.
Sfinţii Apostoli se aflau adunaţi împreună cu Maica Domnului şi alţi credincioşi într-o casă din Ierusalim, în foişor, fiind ascunşi şi fricoşi de teama iudeilor. În timp ce ei stăruiau în citiri, rugăciuni şi cîntări, deodată, pe la ceasul al treilea din zi, care corespunde orei a noua de dimineaţă, după împărţirea timpului la noi, a venit din cer un vuiet puternic ca puterea unei vijelii şi a umplut toată casa unde şedeau ei ascunşi. Celor de faţă li s-au arătat nişte lumini puternice ca nişte limbi de foc, împrăştiindu-se şi aşezîndu-se asupra fiecăruia. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfînt, încît au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi.
Iar cînd s-a auzit sunetul acesta puternic, care s-a coborît asupra foişorului unde se aflau Apostolii Domnului, au alergat toţi bărbaţii cucernici aflători în Ierusalim. Locul unde se aflau Sfinţii Apostoli nu era departe de Templul din Ierusalim, unde se desfăşurau ceremoniile sărbătorii Cincizecimii. Se adunaseră în Sfînta cetate iudei şi prozeliţi din toate părţile cunoscute ale lumii vechi, din ţările Răsăritului, părţi, mezi şi elamiţi şi cei din Mesopotamia şi Iudeea, din provinciile Asiei Mici, din Capadocia, Pont, Asia, Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi părţile Libiei veniseră oaspeţi pînă de la Roma, din insula Creta si din Arabia. Şi se minunau toţi, căci fiecare îi auzea pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba lui măririle lui Dumnezeu.
Mulţi dintre cei de faţă au început să-i ia în rîs, socotindu-i plini de vin, adică beţi.
Dar Sfîntul Petru, cu un curaj pe care nu-l avusese mai înainte, le-a lămurit tuturor că cele întîmplate s-au făcut prin puterea Sfîntului Duh.
El le-a arătat în acelaşi timp rostul si semnificaţia jertfei şi Învierii lui Hristos, pentru tot neamul omenesc, îndemnîndu-i pe toţi să se pocăiască şi să primească botezul spre iertarea păcatelor.
Mulţi au primit cu bucurie cuvîntul lui şi în această sărbătoare a Cincizecimii s-au botezat ca la trei mii de suflete, bărbaţi, femei şi copii, după vîrsta şi starea în care se aflau.
Astfel s-a făcut începutul Bisericii creştine. Iar ei cu toţi stăruiau în învăţătura Apostolilor, în iubire frăţească, în frîngerea pîinii şi în rugăciuni (Fapt. Ap. II, l-41).
Din temători, îndoielnici şi şovăitori, din necărturari şi puţin înţelegători ai dumnezeirii lui Hristos si ai adevărurilor credinţei, Apostolii ajung acum neînfricaţi, înflăcăraţi, plini de o rîvnă sfîntă în propovăduirea cuvîntului. Stăruinţa cuvîntului lor a fost încoronată de roade neaşteptate, căci în curînd numărul celor ce au intrat în grădina cea plină de mireasmă a Bisericii, a sporit la cinci mii (Fapt. Ap. IV, 4), «şi din ce în ce mai mult sporeaţi cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi si de femei» (Fapt. Ap. V, 14).
Întrebarea firească pe care si-o pune acum fiecare inimă împodobită cu simţăminte creştine este aceasta: Oare puterea Sfîntului Duh s-a revărsat numai asupra Sfinţilor Apostoli în sărbătoarea Cincizecimii, iar de atunci a încetat revărsarea şi acţiunea sfinţitoare şi preînnoitoare a Sfîntului Duh în lume?
Nicidecum. Sfîntul Duh s-a pogorît asupra Apostolilor nu numai ca să-i sfinţească pe ei, ci să le dăruiască lor haruri mai presus de fire pe care să le împărtăşească urmaşilor lor, iar viaţa duhovnicească a Bisericii să sporească. Urmaşii Sfinţilor Apostoli, Episcopii şi Preoţii au primit prin taina preoţiei puterea de a împărtăşi tuturor credincioşilor darurile harice ale Sfîntului Duh.
Astfel puterea înnoitoare, sfinţitoare şi îndumnezeitoare a Sfîntului Duh rămîne permanent lucrătoare şi creatoare în lume.
Încă fiind Domnul Hristos împreună cu Sfinţii Apostoli în lume, i-a încredinţat de prezenţa şi permanenţa Sfîntului Duh, spunîndu-le : «Şi Eu voi rugă pe Tatăl si El vă va da alt Mîngîitor care să rămînă cu voi în veac şi anume Duhul adevărului!» (Ioan, XIV, 16-17). De asemenea, în prima zi a Învierii, seara, Domnul Hristos s-a arătat Sfinţilor Apostoli, care stăteau ascunşi cu uşile încuiate si, după ce i-a binecuvîntat, le-a spus : «Luaţi Duh Sfînt, cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan, XX, 22-23).
A doua întrebare care se pune minţilor şi inimilor noastre este aceasta: În ce constă puterea sfinţitoare a Sfîntului Duh ?
Darurile Sfîntului Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, sunt nenumărate, căci bogăţia Duhului este nesfîrşită. «Într-adevăr eu mă cutremur de spaimă, ne spune Sf. Grigorie de Nazianz, cînd mă gîndesc la bogăţia numirilor… Sfîntului Duh. El este numit Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos mintea lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul Însuşi, Duhul învierii, al adevărului, al libertăţii, Duhul înţelepciunii, al priceperii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al credinţei, al temerii de Dumnezeu, căci şi este făcătorul acestora toate, umplîndu-le pe toate cu fiinţa Lui, pe toate ţinîndu-le… El reface pe om prin Botez şi Înviere, cunoaşte toate, învaţă, suflă unde vrea şi cit vrea… Şi premerge botezului si e căutat după Botez. Cate le lucrează Dumnezeu, el le lucrează; El se împarte în limbi de foc şi împarte harurile, care face Apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şl învăţători». (Cuvîntul 31 (Teologic 5), XXIX, Migne, P.G. XXXVI, col. 159).
Duhul Sfînt e viaţă, făcător şi dătător de viaţă, lumină şi dătător de lumină, izvorul sfinţeniei şi al bunătăţii. Prin El se cunoaşte Tatăl şi se preamăreşte Fiul. După cuvîntul Sfintei Scripturi, din bogăţia nemăsurată şi nesecată a darurilor Sfîntului Duh, şapte daruri sunt mai însemnate pentru viaţa noastră creştină: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe (Isaia, XI, 2).
Noi toţi Arhierei, preoţi, diaconi şi credincioşi suntem fiii împărţirii darurilor Sfîntului Duh. În dumbrăvile răcoroase ale Bisericii creştine curge neîncetat rîul cel cu multe ape al harului lui Dumnezeu; care se împarte tuturor prin Duhul.
Orice lucrare sfinţitoare se săvîrşeste de slujitorii Bisericii prin invocarea puterii îndumezeitoare a Sfîntului Duh. Duhul Sfînt preface, curăţă şi înnoieşte firea noastră cea căzută si stricată mai întîi prin baia Botezului si «ne îmbracă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului» (Ef. IV, 24). Însuşi Domnul Hristos ne-a asigurat de aceasta cînd a spus lui Nicodim, unul din fruntaşii iudeilor: «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în împărăţia, lui Dumnezeu» (Ioan III, 5).
Apoi, prin Taina Mirungerii, pune asupra sufletului si trupului nostru «pecetea harului Sfîntului Duh», căci după cuvîntul Sfîntului Ioan, «Duhul este care face viu» (Ioan VI, 63). Tot aşa şi cu celelalte taine, dar mai ales prin taina Sfintei Cuminecări, care le covîrşeşte pe toate.
Sfinţirea şi prefacerea pîinii şi vinului în Sîngele si Trupul Domnului, o face Episcopul sau în lipsa acestuia preotul prin invocarea harului Sfîntului Duh. «Îndestulează-mă cu puterea Sfîntului Tău Duh, ca, fiind îmbrăcat în darul preoţiei.., să jertfesc sfîntul şi preacuratul Tău Trup şi cinstitul Tău Sînge», se roagă Arhiereul sau în lipsa lui preotul, în timpul imnului Heruvic. Iar în momentul cutremurător si înfricoşat al prefacerii Sfintelor daruri, slujitorii se roagă : «Doamne, Cela ce ai trimis pe Prea Sfîntul Tău Duh în ceasul al treilea Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă celor care ne rugăm Ţie».
Ca fii ai Bisericii, credincioşii primesc tainele Bisericii, iar prin rugăciunile şi binecuvîntările Episcopilor şi preoţilor, fiecare credincios se împărtăşeşte de puterea harică dumnezeiască a Sfîntului Duh care-l curăţă de păcate, îl reînnoieşte şi-l zideşte din nou.
Noi toţi oamenii suntem supuşi ispitelor şi păcatului. Noi toţi avem nevoie de trezirea cugetului, de pocăinţă, şi iertare, de mila şi îndurarea lui Dumnezeu, de revărsarea bunătăţii Duhului Sfînt, care curăţeşte, înnoieşte, sfinţeşte şi zideşte din nou sufletul omenesc.
Harul Duhului Sfînt ne păzeşte din pruncie, ne păzeşte în anii tinereţii, cînd putem fi ademeniţi de frumuseţile amăgitoare ale lumii, ca să nu cădem în grele păcate şi să ne pustiim frumuseţea sufletului, ci să tindem spre desăvîrşirea frumuseţii spirituale. Harul Sfîntului Duh bate la uşa inimii noastre în tot cursul vieţii noastre şi ne mustră pentru păcatele făptuite, chemîndu-ne la îndreptare, la căinţă şi pocăinţă, pînă nu vine ceasul cel greu al bolii, al suferinţei şi al morţii. Pe mulţi, harul Sfîntului Duh îi scoate din adîncul patimilor. Duhul Sfînt sădeşte în sufletele noastre părerea de rău pentru greşelile şi păcatele noastre, căinţa, puterea spre îndreptare, face să crească puterile noastre duhovniceşti în luptă cu ispitele trupului şi ale lumii, în luptă cu păcatul, în luptă cu înşelăciunile, meşteşugirile si uneltirile diavolului.
Puterea harului Sfîntului Duh smereşte pe cei mîndri, îmblinzeşte pe cei cruzi, pe cei lacomi şi avari îi face milostivi şi îndurători, pe cei desfrînaţi îi curăţă şi-i întoarce cu iubire către familiile şi copiii lor.
Chipul peste care se revarsă rouă răcoritoare a harului Sfîntului Duh străluceşte de curăţie si frumuseţe duhovnicească. Bogăţia darurilor Duhului Sfînt ne duce la bunătate, blîndeţe şi bunăvoinţă, la smerenie şi răbdare la curăţia inimii, la dreptate şi milostenie, la rugăciune, la păzirea celor sfinte, la neţinerea de minte a răului făcut de cineva, la iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu, la nevoinţe şi osteneli pentru cîştigarea împărăţiei cerului, la pacea şi liniştea sufletului, la împăcarea şi buna înţelegere cu toţi oamenii, la veselia duhovnicească neîncetată, la dorirea continuă a binelui de veci şi a frumuseţii celei nepieritoare de sus.
Sf. Apostol Pavel ne spune că roadele Duhului sunt acestea: «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credinţa, blîndeţea, înfrînarea poftelor» (Gal. V, 22).
Inimile creştinilor umbriţi de puterea sfinţitoare a harului Duhului Sfînt strălucesc de nevinovăţie ca inimile copilaşilor, despre care Hristos, Mîntuitorul nostru a spus: «Adevărat vă spun că de nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni ca copilaşii, nu veţi intra in împărăţia cerurilor» (Mt. XVIII, 3).
De darurile Duhului Sfînt se învredniceşte nu numai sufletul nostru, ci şi trupul nostru, în modul potrivit lucrărilor trupului. După cuvîntul Sfintului Pavel, trupul nostru «este locaşul Duhului Sfînt care locuieşte întru noi şi pe care-L avem de la Dumnezeu» (I Cor. VI, 19).
A face din trupurile si sufletele noastre templul sau Biserica Duhului Sfînt e cea mai mare cinste, sfinţenie şi fericire, la care poate rîvni un credincios. Încă din această viaţă, chiar şi natura noastră corporală primeşte prin lucrarea Sfîntului Duh unele dispoziţii spirituale. «Dacă trupul trebuie să ia parte împreună cu sufletul la bunurile cele negrăite ale lumii viitoare, ne spune Sf. Grigorie Palama, e sigur că el trebuie să participe la ele de pe acum… Căci trupul însuşi are de asemenea, într-un chip potrivit sieşi, experienţa lucrurilor dumnezeieşti, cînd forţele pasionale ale sufletului nu sunt date morţii, după obicei, ci sunt transformate şi sfinţite» (Tomul aghieritic pentru isihaşti, în Migne, P. G. t. CL., col. 1233 C).
Căci dacă trupul nu s-ar bucura şi el de darurile Duhului, de ce ar mai fi necesară învierea morţilor ? Tot Sf. Grigorie Palama ne mai spune : «Noi nu aplicăm numele de om în chip separat sufletului sau trupului, ci la amîndouă împreună, căci omul în întregime a fost creat după chipul lui Dumnezeu». (Ce cuvinte ar spune trupul împotriva sufletului cînd s-ar judeca cu el în faţa judecătorilor, în Migne, P. G., t. CL. col. 1361 C).
Noi cei ce facem parte din sînul Sfintei Biserici apostolice şi soborniceşti nu suntem lipsiţi în nici un moment al vieţii noastre de asistenţa Duhului Sfînt, de puterea lui înnoitoare, creatoare şi sfinţitoare. În acest sens Sf. Petru ne spune tuturor: «Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfint, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată» (I Petru II, 9).
Duhul Sfant sădeşte lucrarea mîntuirii în străfundul inimilor noastre şi le face să se întoarcă de la spiritul lumii către Dumnezeu cel în Treime lăudat. El ne leagă de Hristos, iar prin Hristos ne pune în legătură cu Tatăl. Duhul Sfant ne deschide şi ne luminează ochii minţii ca să înţelegem că Hristos nu este un simplu om ci Dumnezeu adevărat. Hristos este uşa spre Tatăl iar Duhul Sfînt este cheia care ne deschide uşa spre Tatăl ceresc, Creatorul a toate.
Domnul Dumnezeul nostru, izvorul vieţii şi al înţelepciunii şi dătătorul a tot binele. Cel ce ne-a adus pe noi din nefiinţă la fiinţă, Cel ce a creat pămîntul şi întreg universul pentru a ne pune la dispoziţie un cadru potrivit cu aptitudinile noastre, să ne trimită şi nouă îndurările milostivirii şi ale iubirii sale de oameni. Să nu cumpănească fărădelegile şi păcatele noastre îndurările şi milostivirile lui Dumnezeu, ci să prisosească spre noi bunătatea şi marea lui iubire de oameni.
Să nu lipsească de la noi, mai ales puterea îndumnezeitoare, înnoitoare şi sfinţitoare a Duhului Sfînt, Cel ce S-a pogorît astăzi asupra Apostolilor în Ierusalim, ca să nu fim răpiţi, răniţi şi ademeniţi de amăgirea frumuseţilor celor stricăcioase ale lumii acesteia şi să cădem în meştesugirile şi vrăjmăşiile diavolului, voitorul de rău al oamenilor.
Astfel, pururea fiind întăriţi, înnoiţi şi sfinţiţi cu puterea harului celui neîmpuţinat al Duhului Sfînt, să ne învrednicim a ajunge la frumuseţea cea nepieritoare de sus, ca să ne bucurăm de lumina cea neînserată a lui Dumnezeu cel veşnic, în prea frumosul Ierusalim ceresc, în împărăţia Sa cea veşnică.
Amin.
Preot I. Rămureanu-Rev. Glasul Bisericii
