Trebuie să simţi nevoia să iubeşti.3 min read

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de-al suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela, şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligaţie, pentru că de-venim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, şi atâta cât putem. 

Pentru că Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El, şi de aici vine şi toată mila noastră.

Bunăoară, dacă se găseşte cineva în situaţia să duşmănească pe cineva, se găseşte în situaţia să-l judece, pentru că este într-adevăr incorect şi nu se aşează deloc. Deci, îţi este incomod şi ţie şi celorlalţi.
Dar dacă ar zice omul aşa, ar sta de vorbă cu Dumnezeu: „Măi dragă, Eu îl iubesc şi pe acela aşa cum e. Dă-te de partea Mea, ca să-l iubeşti şi tu. Eu îl iubesc aşa cum este. Căci de aceea îl ţin în viaţă. Dă-te de partea Mea şi lasă, nu-l mai duşmăni; Eu sunt Dumnezeu şi tot Eu te ţin şi pe tine.
 
Tu câte greşeli faci şi ţi le trec cu vederea?”

Acest dialog intim, cu smerenie să se facă, şi tu eşti asigurat.
Şi răsare cu orice chip iubirea, fără de care nu se poate face nimic, chiar dacă ai da munţii la o parte; chiar dacă ţi-ai sfâşia trupul să ardă pentru Hristos.

Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând.
Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea.
La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar.

Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?

Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?”

Există poruncă în învăţătura creştină: să se respecte toată făptura, cu atât mai mult fiinţa omenească, care are „chip” şi „asemănare”. Şi firea pervertită, bineînţeles, te îndeamnă să ţii cont numai de al tău, şi foarte greu te rupi şi pentru celălalt. Şi tocmai asta e porunca: să te rupi.

Eu v-am spus uneori; dacă nu, spun acum: Era într-o situaţie, parcă era vis, dar tare a fost parcă real, aşa… Murisem, şi mă uitam, cum se spune, la moartea mea, căci sufletul nu moare. Mă uitam la mine în coşciug şi când a ajuns coşciugul să intre în groapă am zis: „Ce bine este dacă laşi ceva din tine afară! Aceea te va ajuta şi pe tine să trăieşti mereu”. Milostenia este ceva din tine.

Şi Alexandru Vlahuţă zice: „Mila e toată Scriptura!”

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos.

El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia cerului şi tu nu observi. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments