Adânc înrădăcinată în constiinta poporului este credinta că răul se preîntâmpină cu „descântece“, care sunt cântece magice însotite de practici magice, care ar avea puterea să alunge răul sau să-l impună unde doresc.
„Descântecele” sau „farmecele” sunt refrene incoerente, bizare, amestecate cu urări crestine si invocări sacre.
Nevoia omului născoceste proportional „descântece” pentru toate bolile si încercările, pentru deochi,
pentru brâncă, pentru fiecare zgomot, pentru urcior, pentru bube, pentru icter, pentru alunite, pentru mastită, pentru avorturile femeilor însărcinate, pentru insolatie, pentru durerile nasterii, pentru epilepsie, pentru oreion, pentru muscăturile de animale veninoase.
Există încă „descântece” pentru animale si ogoare, pentru ape si copaci si pentru orice vine în legătură cu omul.
Multi cred că „descântecele” sunt acelasi lucru cu exorcismele pe care le foloseste Biserica pentru
izgonirea duhurilor viclene. Această credintă a lor se sprijină pe faptul că „descântecele” ar contine multe rugăciuni si cruci si s-ar referi la persoane sfinte precum Mântuitorul Hristos, Maica Domnului si multi sfinti.
„Descântecele” însă nu numai că nu au nici o legătură cu Biserica, ci chiar sunt capcanele satanei prin
care oamenii sunt trasi pe sfoară.
Amestecarea numelor sfinte în aceste ritualuri demonice se datorează influentei idolatriei, încercării de inducere în eroare a credinciosilor, de terfelire a rugăciunilor crestine si de înjosire a sfintelor simboluri ale Bisericii.
Necazul exorcistilor din Efes, la care se referă Faptele Apostolilor, ne descoperă rătăcirea folosirii
rugăciunilor vrăjitorilor. Unii dintre exorcistii evrei au încercat să rostească numele lui Iisus pentru tămăduirea celor ce erau stăpâniti duhuri diavolesti.
Atunci duhul viclean le-a răspuns: Pe Iisus Îl cunosc si îl stiu si pe Pavel, dar voi cine sunteti? (Fapt. Ap. 19, 15). Mai apoi, omul care a avut duhul viclean s-a pornit atât de tare împotriva acestora, încât ei au plecat de acolo goi si răniti.
Până si diavolul a fost scos din sărite. Este cu putintă să invoce cineva harul lui Hristos împreună cu cel al diavolului, asa cum vrea descântecul de mai jos?
„Vino Hristoase si Maica Domnului si strigoiule si faceti bine pe…………” sau cum spune descântecul icterului: „Mai întâi Hristos si al doilea aurul“.
Este evident că fiecare dintre aceste cuvinte sunt împotriva Bisericii.
Ce legătură poate să aibă dreptatea cu fărădelegea, lumina cu întunericul, Hristos cu Veliar?
Nu vă înjugati la jug străin cu cei necredinciosi, căci ce însotire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce
împărtăsire are lumina cu întunericul? Si ce învoire este între Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce întelegere este între templul lui Dumnezeu si idoli? (2 Cor. 6, 14-16).
Fiecare descântec are provenientă magică. Încă si acest atât de obisnuit si răspândit „scuipat” de
preîntâmpinare a deochiului are origine magică. Multi obisnuiesc să scuipe pe vreun om sau vreun obiect pentru ca să nu-i atragă privirea. Acel: „Să te scuip, să nu te deochi“ este adresat oamenilor pe care-i admirăm, pentru calitătile si fericirea lor.
Însă acela care scuipă urâteste chipul lui Dumnezeu si murdăreste pe însusi Hristos al cărui mădular este fiecare om.
Prin urmare, scuipatul este o faptă înjositoare si defăimătoare. Este un act blasfemiator împotriva lui Hristos, al cărui templu este trupul fiecărui credincios botezat. Fiind întinat cel care scuipă, el urmăreste să transmită si la cel de lângă el infectia murdăriei.
Deci, când fermecătorul face ceea ce ar fi făcut diavolul, când descântătorul mânjeste cu un comportament înjositor chipul lui Hristos, atunci nu mai este nevoie să intervină cel rău. Doar omul însusi încredintează pe aproapele său puterii satanei.
Scuipatul folosit de către Biserică în slujba botezului are un sens diferit (este scuipat diavolul,
reprezentând îndepărtarea de la lucrările diavolului si împreunarea cu Hristos).
Faptul că „descântecele” sunt satanice este demonstrat si de obiectele pe care le folosesc. Instrumente
identice foloseste si magia. Cutitul cu mâner negru, ata rosie, pentagrama si pietrele lucioase, picăturile de ulei, cărbunii aprinsi, pânza rosie, etc., dovedesc provenienta lor magică.
Desigur, prin „descântece” este posibil să avem o oprire temporară a influentelor demonice. Aceasta însă este doar temporară, durând atâta vreme cât este nevoie pentru captarea încrederii omului în lucrările magice.
Aceasta o putem vedea la oamenii care s-au atasat si depind de aceste practici magice.
Preferă să alerge la o descântătoare decât să recurgă la harul tămăduitor al binecuvântărilor si Tainelor Bisericii. Au mai multă încredere în „descântece” decât în Harul lui Dumnezeu.
Este cu putintă însă ca demonii si să aibă neprihănire si dragoste reală către om? Este cu putintă să le pară rău de trupul nostru acelora care uneltesc împotriva sufletului nostru? Este cu putintă să aibă grijă de sănătatea trupului aceia care urmăresc moartea sufletului?
„Vindecă trupul demonii?“, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur si continuă: „Râd de acesta până si
basmele“. Temporar diavolii încetează răul pe care l-au provocat pentru ca oamenii să creadă în binefacerile vrăjilor.
Sfântul Nicodim Aghioritul, într-o omilie cu titlul: Crestinii nu trebuie să folosească nici un fel de magie, scrie: „Deci, nu te amăgi, crestine, îti spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor si mai usor ar putea să înghete focul si să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios; si dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunosti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăste întotdeauna cele bune, de aceea se numeste urâtor de bine.”
Sfânta Împărtăsanie pentru cei care se împărtăsesc cu vrednicie (adică spovediti si cu încuviintarea duhovnicului lor) este spre iertarea păcatelor si spre viata vesnică.
Sfânta Împărtăsanie pentru cei care se împărtăsesc cu nevrednicie (fără spovedanie si fără permisiunea duhovnicului) devine foc si blestem înăuntrul lor, si îi va conduce în iadul vesnic.
Arhimandritul Nectarie Moulatsioti –Despre Farmece si cum pot fi ele dezlegate
