De astăzi încep sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
În sfânta şi marea luni facem pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Înainte de altele este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel prea frumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Învidiat de fraţii săi din pricina unor visuri, este ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înşelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă este vândut ismaeliţilor cu treizeci de arginti, iar aceştia la rândul lor îl vând lui Pentefri, mai marele eunucilor împăratului Faraon al Egip-tului.
Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curăţeniei tânărului că n-a voit să săvârşească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a grăit de rău stă-pânului său, aşa că Iosif capătă temniţă grea şi lanţuri.
Apoi prin tălmăcirea unor visuri, este scos din închisoare, se înfăţişează împă-ratului şi este pus domn peste tot Egiptul.
Cu prilejul împărţirii grâului este cunoscut iarăşi de fraţii săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat un om mare prin curăţenie, pe lângă alte fapte bune ale sale.
Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-Se de acolo prin El însuşi împă-rățeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un Iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu trupul Lui cel purtător de viaţă. Pentru această pricină facem în această zi pomenire de prea frumosul Iosif.
***
În aceeaşi zi mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evanghelişti, Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune.
Marcu spune: Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac.
Iar Matei spune: Iar a doua zi, întorcându-Se la cetate a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: În veci să nu se mai facă rod în tine. Şi îndată s-a uscat smochinul.
Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul netrebnici.
Dar dacă cineva ar întreba: Pentru ce oare un pom neînsufleţit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic ? Unul ca acesta să afle că iudeii care-l vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind Iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere înde-stulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-şi arate puterea sa de a pedepsi cu omul, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă.
Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un Iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului.
Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede; are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea conştiinţei.
Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.
Pentru rugăciunile prea frumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a 8-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a de nespurcatul trup, cel întru o podoabă cu sufletul al coco-nilor celor cu bună credinţă şi s-a depărtat focul cel neostenitor, ce se hrănise cu multă uscăciune; şi văpaia cea pururea vie potolindu-se, cântare veșnică se cântă: Pe Domnul toate faptele lăudaţi-L şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Pripeala: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Atuncea vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, de veţi păzi poruncile Mele, zis-a Mântuitorul prietenilor Săi, mergând la patimă; pace să aveţi între voi şi cu toţi, şi gândind de cele smerite vă veţi înălţa şi Domn pe mine cunoscându-Mă, lăudaţi-Mă şi Mă prea înălţaţi întru toţi vecii.
Pripeala: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Stăpânirea voastră a celor de un neam să vă fie potrivnică obiceiului păgânesc; că socoteala cea întru sine volnică nu este sorţ al Meu, ci este tiranie. Deci, cel ce voieşte între voi să fie mai ales, să se facă mai mic decât toţi ceilalţi; şi Domn pe Mine cunoscându-Mă, lăudaţi-Mă, şi Mă prea înălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântăndu-I şi prea înăl-ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Înfricoşatu-s-a de nespurcatul trup…
Nu cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită…, Ci îndată:
Cântarea a 9-a
Irmos: Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, dintru care, Ziditorul nostru, în trup asemenea nouă patimilor Te-ai îmbrăcat, dezlegătorul greşalelor noastre. Pe aceasta fericindu-o toate neamurile, pe Tine Te slăvim.
Pripeala: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Toată întinăciunea cea din patimi lepădând, cunoştinţă curată vrednică de dumne-zeiasca împărăţie luaţi, zis-ai mai-nainte apostolilor Tăi, Cela ce eşti înţelepciunea cea adevărată; întru care vă veţi prea slăvi, strălucind mai luminat decât soarele.
Pripeala: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Zis-ai, Doamne, ucenicilor Tăi: Uitându-vă la Mine, să nu gândiţi de cele înalte, ci să vă plecaţi spre cele smerite. Beţi paharul Meu, carele Eu beau şi vă veţi ferici cu Mine întru împărăţia Tatălui Meu.
Şi iarăşi Irmosul: Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea…, Şi o metanie până la pă-mânt.
Luminânda o zicem de trei ori rar şi cu cântare dulce. Aceasta se cântă până în Joia cea mare; Însăşi podobia: Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte.
La Laude
Punem Stihirile pe 4, glasul 1, singur glasul:
Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis apostolilor pe cale: Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul omului precum scrie pentru Dânsul. Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim şi să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumeşti; ca să şi vie-ţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El, zicând: De acum nu Mă voi mai sui în Ierusalimul pământesc, ca să pătimesc; ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, întru Împărăţia Cerurilor. (de două ori)
Glasul al 5-lea: Ajungând noi, credincioşii, la patima cea mântuitoare a lui Hristos Dumnezeu, să lăudăm îndelungă răbdarea Lui cea nespusă; ca prin milostivirea Lui să ne ridice cu El şi pe noi cei omorâţi de păcat, ca un bun şi de oameni iubitor. (de două ori)
Slavă…, Şi acum…, glas acelaşi.
Doamne, venind spre patimă, întărind pe ucenicii Tăi, ai zis, deosebi luându-i pe dânşii: Cum nu vă aduceţi aminte de cuvintele Mele, care mai-nainte v-am spus vouă, că este scris: Că tot proorocul nu va fi ucis într-altă parte, fără numai în Ieru-salim? Acum dar a venit vremea care am zis vouă: că iată, Mă dau în mâinile păcătoşilor să Mă batjocorească; care şi pe Cruce pironindu-Mă şi dându-Mă îngropării, Mă vor socoti ca pe un mort urât. Însă îndrăzniţi! Că a treia zi Mă voi scula, spre bucuria credincioşilor şi spre viaţa veşnică.
La Stihoavnă
Stihira glasul al 5-lea, singur glasul.
Doamne, nepricepându-se mama fiilor lui Zevedei pentru taina cea nespusă a rânduielii Tale, a cerut de la Tine, ca să dăruiești fiilor ei cinstea împărăţiei celei vremelnice. Ci în locul aceleia ai făgăduit prietenilor Tăi să bea paharul morţii; care pahar mai înainte de a-l bea, însuţi ai zis că este curăţitor de păcate. Pentru aceasta strigăm Ţie: Mântuirea sufletelor noastre, slavă Ţie.
Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat, şi ne-am veselit în toate zilele noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi; anii întru care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
Doamne, învăţând pe ucenicii Tăi să gândească cele mai desăvârşite, le-ai zis să nu se asemene păgânilor, ca să stăpânească pe cei mai mici. Că nu va fi aşa între voi ucenicii Mei. Că din voia Mea sunt sărac; ci cel mai mare dintre voi să fie slugă tuturor şi cel ce stăpâneşte, ca cel stăpânit; şi cel ales a fi mai întâi, ca cel mai de jos. Că şi Eu însumi am venit ca să slujesc lui Adam celui ce sărăcise şi să-Mi dau sufletul răscumpărare pentru mulţi, care-Mi strigă: Slavă Ţie.
Glasul al 8-lea:
Stih: Și fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi; şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează spre noi, şi lucrurile mâinilor noastre îndreptează.
Temându-ne, fraţilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, să adu-cem roduri vrednice de pocăinţă lui Hristos, Celui ce ne dă mare milă.
Slavă…, Şi acum…, glas acelaşi.
A doua Evă aflând şarpele pe egipteanca, se nevoia să împiedice pe Iosif prin cuvinte cu momeli; dar el lăsându-şi haina, a fugit de păcat. Şi fiind gol nu s-a ruşinat, ca şi cel întâi zidit mai-nainte de călcarea poruncii. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, miluieşte-ne pe noi.
Apoi: Bine este a ne mărturisi Domnului… Sfinte Dumnezeule, PreaSfântă Treime, Tatăl nostru. Şi celelalte după obicei, cu metanii. Apoi Apolisul; Domnul, Cel ce vine la patimă de bunăvoie, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru… Tot acest apolis se zice şi Marţi şi Miercuri.
În ştiinţă să fie: Că nu citim Catisme la întâiul Ceas şi la al noulea, în săptămâna aceasta mare; ci numai cei trei Psalmi ai Ceasului. Iar al treilea şi al şaselea Ceas îl citim cu Catisme. Se citeşte şi stâlpul Evangheliei: Luni, Marți şi Miercuri, însemnare cum se citeşte slâlpul Evangheliei: Luni la al treilea ceas din zi, loveşte paraclisierul în toacă, precum este obiceiul, şi adunându-ne în Biserică, cântăm al treilea Ceas cu Catisma, făcând şi obişnuitele metanii. Apoi troparul: Doamne, Cela ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh…, Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată…, Şi îndată, fiind analogul înfrumuseţat, pun deasupra lui Sfânta Evanghelie şi două făclii aprinse; noi stăm toţi cu capelele descoperite şi preotul cădeşte toată Biserica şi pe fraţi. La al şaselea Ceas cădeşte numai Evanghelia; iar la al noulea Ceas cădeşte Evanghelia, toată Biserica şi pe fraţi; şi aşa se citeşte Evanghelia şi după sfârşitul Evangheliei, zicem: Domnul, Dumnezeul, bine este cuvântat… Şi cealaltă rânduială şi se zice Condacul zilei: Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif… Şi obişnuitele metanii.
La ceasul al şaselea
Troparul proorociei, glasul al 6-lea: Cu suflet umilit cădem înaintea Ta şi ne ru-găm Ţie, Mântuitorul lumii. Că Tu eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc.
Slavă…, Şi acum…, tot acesta.
Prochimen, glasul al 4-lea: Când a întors Domnul robia Sionului făcutu-ne-am ca nişte mângâiaţi.
Stih: Atuncea s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie
Din proorocia lui Iezechiil, citire:
Cap. 1, vers. 1-20.
Era în cinci ale lunii a patra, anul al treizecilea, când mă aflam între robi la râul Chebar, unde mi s-au deschis cerurile şi am văzut nişte vedenii dumnezeieşti. În cinci ale lunii a patra, anul al cincizecilea de la robirea regelui Ioachim, a fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiil, fiul lui Buzie, la râul Chebar, în ţara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mâna Domnului. Eu priveam şi iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care vărsa în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului era o lumină de flacără, în care se vedeau patru fiare, al căror chip semăna cu chipul omenesc. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. Picioarele lor erau oable, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de vițel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. De toate patru părţile ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. Aripile lor se atingeau una de alta, și când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. Feţele lor? Toate patru aveau câte o față de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur îndărăt. Feţele lor şi aripile lor erau despărțite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. Fiecare fiară mergea drept înainte, şi mergea într-acolo încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, ca înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul. Când mă uitam eu la fiară, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată dinaintea celor patru feţe ale lor. Aceste roți, după înfăţişarea lor, pare că erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele pare că erau vârâte una în alta. De mers ele mergeau în toate patru părţile şi în timpul mersului nu se întorceau. Obezile lor formau un cerc larg şi de o înălţime înfricoşată şi aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur împrejur. Când mergeau fiarele, mergeau şi roțile de lângă ele, şi când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau şi roțile. Ele mergeau încotro le da duhul să meargă şi roțile se ridicau împreună cu dânsele, căci duh de viaţă era şi în roți.
Prochimen, glasul al 6-lea: De n-ar zidi Domnul casa, în deşert s-ar osteni cei ce zidesc.
Stih: De n-ar păzi Domnul cetatea, în deşert ar priveghea cel ce o păzeşte.
Şi se citeşte stâlpul Evangheliei după rânduiala ce s-a scris mai-nainte. Iar după citire,zicem: Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale…,Sfinte Dumnezeule…, cu închinăciuni. Şi după, Tatăl nostru…, Condacul zilei. Doamne miluieşte…, (de 40 de ori) Şi celelalte, după obicei.
Cade-se a şti: Că Evanghelia de la Matei se citeşte toată precum şi cele de la Marcu şi Luca; iar de la Ioan se citeşte numai până la începutul sfintelor patimi, adică până la: Acum S-a proslăvit Fiul omului. Şi se citeşte aşa în trei zile, adică: Luni. Marţi, Miercuri, şi se sfârşeşte Miercuri la al noulea ceas. Şi se fac de la Luca trei citiri; iar celelalte câte 2. De toate citirile sunt 9, Iar mai mult nimic.
