A fost odată-un Copilaş2 min read

A fost odată-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş…
Şi-atât era de drăgălaş,că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.

 

În noaptea-n care S-a născut,
s-a-nfiorat pământul;
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut,
îngenunchind când L-au văzut,
I-au sărutat veşmântul.
Apoi trecut-au rând pe rând,
ca ceasurile, anii…
creştea Copilul cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând…
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda, şi duşmanii…
El aduna copiii buni
în jurul Lui, grămadă;
din stele le-arăta cununi
şi sori frumoşi,
şi mândre luni,
şi le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă.
El îi iubea cu-atâta dor,
iar ei, la fel pe Dânsul;
de-aveau vreun păs în viaţa lor,
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor,
El i-asculta şi, iubitor,
le alina tot plânsul.
Îi învăţa cântări de Sus,
din ceealaltă lume;
ei ascultau cu gândul dus
cântări cum nimeni n-a adus,
poveşti cum nimeni n-a mai spus,
de zări cu dulce nume.
…Dar într-o zi s-au adunat
duşmanii plini de ură;
L-au prins,
L-au dus
şi L-au legat,
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit, şi L-au scuipat,
şi Faţa I-o bătură.
Pe Cruce-apoi L-au răstignit,
cu doi tâlhari a-rândul;
şi în mormânt pecetluit
L-au pus…
apoi L-au străjuit…
Dar El era din Cer venit
şi-a biruit mormântul.
Puteri nespuse El avea,
pe toţi să-i nimicească;
dar n-a voit…
El suferea,
că-n mila Lui, pe toţi voia,
prin Crucea Lui,
prin moartea Sa,
din iad să-i mântuiască.

…El a-nviat şi Sus în Cer

nălţatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
şi El coboară – când ei cer –
la dânşii cu iubire…
…Ca-n vremea despre care spui,
curând El iarăşi vine
să-i ia la El în Cer pe-ai Lui,
Acolo unde jale nu-i…
– Iisuse, când o să-i adui,
Te-ndură şi de mine!
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments