Nasterea TA1 min read

Acuma când cobori din nou la noi, Iisuse,
Credinţa şi iubirea din inimă-s apuse…
Ieri Te-ai născut în frig în ieslea prea săracă,
Azi lumea nici acolo, loc n-ar mai vrea să-Ţi facă…
E-atâta ură-n inimi… nu-i nimeni loc să-Ţi facă!

Cuprinşi de alte doruri păstorii-au apucat
Cărările pierdute-n desişuri de păcat,
Iar magii-ale lor daruri nu Ţie Ţi le-nchină,
Ci lui Irod-vicleanul şi gândului de tină…
Tu singur plângi în iesle şi ieslea ni-i străină!

Şi chiar de-ar fi să-Ţi facem vre-un dar venirii-Ţi sfinte,
Nu aur, nu tămâie, nu smirnă ca-nainte,
Ci spinii fărdelegii – cununi Ţi i-am aduce
Şi inima-mpietrită – drept lemnul pentru cruce.
Azi… Prunc Preasfânt, din iesle, pe Golgota te-am duce!

Cobori din nou, Iisuse, în lumea de păcate,
Dar loc n-ai nicăierea… sunt uşile-ncuiate!
Ne-a înghiţit pe-atâţia ale prihanei mări…
Pe câţi nu ne-a-nşelat mirajul altei zări!
Uitarea-şi creşte iarba pe sfintele-Ţi cărări.

În jurul ieslei tale cântări nu se aud,
Doar fără de cruţare mai suflă vântul crud;
Doar bietele-animale, suflând, căldura-Ţi ţin,
De Tine-s mai aproape, iar omul mai străin…
Au dragoste in ele mai mult ca un „creştin”!

Te văd cum plângi, Iisuse, în fânul cel uscat,
Că magii şi păstorii pe alt drum au plecat…
Pe alt drum, nu pe-acela ce îngerul de Sus,
`Nainte de plecare, în taină le-a fost spus…
De-acum… uitat în iesle… plângi, Bunule Iisus!…

Gheorghe Precupescu

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments