Ziua naşterii fiilor lui Adam şi a Evei, era socotită ca o zi de tristeţe pentru cei ce se năşteau şi nu..
S
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
„Auzi-mă, Doamne auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine.” (III Regi, XVIII, 37)..
&
” Buna Vestire”-Ce sarbatorim?
Cînd s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să..
D
De ce ne place atat de mult “Saint Valentines”?
“Sărbătorile traditionale sunt zâmbetul unui popor. E destul să nimeresti la una din ele ca să afli, fără cuvinte, o istorie de secole, uneori de..
D
De ce Sfanta Liturghie?
Cea mai de capetenie eticheta a Ortodoxiei este Sfanta Liturghie. Toate slujbele Bisericii ne pregatesc pentru Liturghie, Liturghia nu e desprinsa de celelalte slujbe ale..
L
Lasati aprinsa Lumina adusa de Hristos
Beteala viu colorata si globurile frumos ornamentate vor fi coborate iar beculetele si toate jocurile de lumini se vor stinge pana in decembrie. Vesmintele de..
L
Legaturile pacatului
Femeia garbova “Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă..
S
Sărbătoarea Numelui- despre însemnătatea zilei onomastice
În ziua sărbătorii numelui, omul primeşte la sine, sub acoperişul său, pe pământ, pentru o zi întreagă, toată strălucirea cerului. Heruvimii cei cu ochi mulţi,..
B
Bunavestire, un moment hotărâtor în istoria mântuirii
Printr-o atitudine de totală disponibilitate, Maria a rostit un DA al întregii omeniri, ca răspuns dat intangibilei şi uluitoarei propuneri pe care Creatorul o face..
C
Cine îi deschide lui Hristos poarta inimii de naşterea Lui?
Şi astăzi Maica Fecioara cu greu găseşte inima în care să poată sălăşlui curăţia Ei, cum nici atunci nu a aflat unde să poposească spre..
D
Duhovnicesc este praznicul acesta,
Duhovnicesc este praznicul acesta, şi duhovniceşte se preacinsteşte, şi cu cinste sfântă şi duhovnicească se cade nouă să prăznuim. CategoriiNasterea DomnuluiTagsCredinta și iubireasărbătoare
A
A sosit Craciunul…
Din adânc de dalbe datini ne-a sosit sărbătoarea Crăciunului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Domnul Hristos, „L-a..
S
Sărbătorile Naşterii Domnului şi a Theofaniei
Studiind lucrările istorico-teologice dedicate acestei sărbători, aflăm faptul că Naşterea Domnului şi Theofania se celebrau împreună până în secolul al IV-lea. În anul 330, la..
S
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţa oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când..
V
VIAŢA SF. PARASCHEVA
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.