A sosit Craciunul…5 min read

Din adânc de dalbe datini ne-a sosit sărbătoarea Crăciunului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Domnul Hristos, „L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7). Maica Domnului, dimpreună cu dreptul Iosif, când a venit ceasul întrupării Cuvântului, erau în călătorie la Betleem pentru a se înscrie în cetatea lor de obârşie, pentru că Cezarul August poruncise să se facă recensământ în tot Imperiul.
Toate hanurile oraşului fiind pline, obosiţii călători care veneau tocmai de la Nazaret s-au adăpostit într-o peşteră ce servea drept grajd animalelor. Acolo L-a născut pe Mântuitorul lumii şi L-a culcat în iesle, pe nutreţul vitelor. Era frig şi Pruncul Dumnezeiesc a fost încălzit de aburul boului.
Fie că suntem de la ţară, fie că suntem orăşeni, cu părinţi şi bunici la ţară, în noaptea sfântă de Crăciun avem sufletul inundat de duioasele amintiri care ni le transmite tradiţia creştină. În aceeaşi situaţie era şi George Coşbuc, locuitor al Bucureştilor, aducându-şi aminte de serile minunate de Crăciun din anii copilăriei, când în satul lui transilvănean, în jurul vetrei calde, măicuţa sa le relata minunea Naşterii.
Afară ningea liniştit, în casă ardea focul, dar copiii nu se îndurau să se culce când mama le povestea „cu glasul rar şi dulce”: „Cum S-a născut Hristos în frig, / În ieslea cea săracă,/ Cum boul peste El sufla / Căldură ca să-I facă”.(1)
Obişnuiţi cu o lume informatizată, cu automobile, cu calculatoare, cu laptopuri, cu case împodobite modern şi cu petreceri zgomotoase, riscăm să trecem pe planul doi ceea ce este mai important: mesajul fermecător al Naşterii, pe care ni-l transmit colindele şi tradiţiile de Crăciun.
Iar prin faptul că mediul rural ne devine tot mai străin, riscăm să nu surprindem lucruri esenţiale din atmosfera mirifică a Crăciunului. De pildă, cine se mai gândeşte la bietele animale care, în noaptea

Crăciunului, I-au ţinut companie Domnului Hristos? Cine îşi mai aminteşte de turmele de oi din staulele de la Betleem, de asinul şi de boul care L-au încălzit cu aburul lor?

Erminia picturii bizantine, dându-le sfaturi zugravilor cum să picteze icoana Naşterii Domnului, zice lucrul următor: „peşteră şi într-însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îngenunchiată, punând în iesle pe Hristos înfăşat ca un prunc; şi Iosif îngenuncheat de-a stânga, avându-şi mâinile încrucişate la piept. Şi dinapoia ieslei un bou şi un asin, uitându-se la Hristos. Şi dinapoia Preasfintei Fecioare şi a lui Iosif, păstorii ţinând toiege şi uitându-se cu mirare la Hristos; şi din afară de peşteră, oi şi păstori, unul zicând cu fluierul şi alţii uitându-se cu frică în sus; şi deasupra lor un înger îi binecuvântează. Şi deasupra peşterii, prin nori, mulţime de îngeri, zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună-voire»”.(2) Aceasta este ambianţa de taină sfântă a Crăciunului. În icoanele Naşterii Domnului oile au o blană strălucitoare, ducându-ne cu mintea la lumina cea necreată.
O Evanghelie apocrifă ne spune că în momentul în care Maica Domnului a aşezat Pruncul în iesle „un bou şi un asin I s-au închinat. Şi toate celelalte animale din jurul Său I se închinau fără încetare”.(3)
Colindele noastre româneşti, inspirate din propovăduirea Bisericii, prezintă gingăşia şi blândeţea boilor în contextul peregrinării Maicii Domnului: „La un grajd cu boi s-opreşte, / Şi acolo hodineşte. / Boii-s blânzi, la ea privesc, / Suflă şi o încălzesc. / – Bovilenilor, iubiţi! / Binecuvântaţi să fiţi, / De Dumnezeu şi de mine, / Şi de Pruncul care vine”.(4)
O altă variantă ne spune: „Şi când fu de către seară, / Într-o iesle s-aşezară, / În iesle caldă de boi, / Lângă stâna cea de oi. / Şi când Prunc Sfânt se năştea, / Boii veseli hodinea, / Maica Sfântă-i alduia: / – Fire-aţi voi, boi, alduiţi, / Căci bine mi-L încălziţi, / De mine, de Dumnezeu, / Şi de drag Fiuţul meu”.(5)
Oricât am fi de citadini, nu se poate să nu ne înduioşeze imaginaţia creatorilor noştri populari care plasau Naşterea Domnului în această atmosferă de gingăşie, de sărăcie şi de taină.
Din peisajul duhovnicesc al Naşterii Domnului fac parte, aşadar: peştera cu ieslea; boul şi asinul; câmpul cu oile; păstorii şi magii; ceata cerească şi cântecul de slavă; iar în centru, Pruncul Dumnezeiesc cu Preasfânta lui Mamă. Din Pruncul Dumnezeiesc se revarsă har şi lumină peste tot acest areal, şi-l sfinţeşte.
Concluzia pe care o tragem este că faţă de întreaga creaţie a lui Dumnezeu, oameni, animale şi lucruri, străluminată de har, trebuie să avem cinstirea cuvenită şi respect.
† AN D R E I ,
Arhiepiscopul Alba-Iuliei
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments