Bâlciul pascal sau confuzia din care iubirea egoistă nu ne permite să ieșim
Sărbătorile sunt momentul ideal în care spațiul public este invadat cu idei bizare. Oul, iepurașul, decorațiunile luminoase, până și urările pascale, toate sunt pătrunse de un..
I
Ierusalim – Sfânta Lumină a fost primită
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi în 15 aprilie 2017 la mormântul Domnului. Focul Sfânt a coborât..
C
Cuvant la Sambata lui Lazar – Parintele Sofian Boghiu
In Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe..
D
Duminica a XX-a după Rusalii – Învierea fiului văduvei din Nain
Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne,..
C
Cum să păstrăm bucuria Paştilor, harul pe care ni-l împărtășește Învierea?
Se ştie, poate fiecare ştie din experienţa proprie, că e mult mai greu să păstrezi o stare de bucurie decât o stare de tristeţe, de..
I
Icoana Invierii Domnului
Persoane, sensuri și simboluri ziditoare în icoana Învierii Domnului Mântuitorul Hristos este reprezentat în centrul compoziţiei, în picioare, aflat într-o mişcare plină de dinamism care..
I
Invierea lui Hristos
Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor care zăceam jos, la pământ. Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră,..
N
Nimeni nu a crezut ca El a inviat din morti
Un lucru ne apare tuturor cat se poate de clar in faptul invierii Domnului — nimeni nu a crezut ca El a inviat din morti!..
C
CELE TREI PAŞTI
„O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase, o, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă..
Î
Învierea pentru noi
„Şi fiind seară, în ziua aceea, una a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi..
Î
Învierea e viitorul lumii – Duminica Tomei
Dumnezeiasca Evanghelie ne grăieşte despre două momente ale acestui unic eveniment al Învierii: momentul din acea Zi Una, când, seara, Mântuitorul, intrând prin uşile încuiate..
L
Lumânarea de Paști
Părul lui frumos pieptănat, cu cărare pe-o parte, se potrivea de minune cu obrajii îmbujorați și cu zâmbetul sărbătoresc. Costumașul de un alb strălucitor și..
A
Actualitatea deplina a Invierii
Izgonit dincolo de toate, Hristos revine mereu si mereu pentru salvarea celor care cred in El. in noaptea Invierii se suspenda toata nenorocita suspiciune a..
V
Vă doriți în aceste zile ”un Paște fericit”?
Ați apucat să trimiteți această urare celor dragi și așteptați să o primiți în schimb? Dacă veți căuta să cumpărați o felicitare cu această urare,..
Î
Învierea lui Hristos este, oare, o poveste?
Este captivantă ca o poveste, dar ascunde adevăruri de necrezut. Ascunde adevărul vieții și al morții. Dacă aceasta în care cred este o poveste, atunci..
Î
Îngăduindu-vă unii pe altii
De moarte nimeni nu poate scăpa. Toti suntem datori să plătim acest tribut obstesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Dacă ceasul..
M
Minciunile de prin cimitire
Bucuria Învierii o dă în primul rând chezăşia că vom învia la o viaţă nouă, la o viaţă de odihnă şi bucurie veşnică. Dar şi..
N
Nu pe Hristos L-au ucis, ci pe sine
„Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvator al omenirii“, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de..
„
„Oare, vor învia trupurile cu adevărat?”
Eu răspund prin cuvintele Apostolului Pavel: „Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu înviază dacă nu va muri. Şi ceea ce semeni nu este trupul..
F
Foloasele Invierii
Acum bucurie este pe pământ; acum bucurie este şi în cer. Şi dacă la întoarcerea unui păcătos se face bucurie pe pământ şi în cer..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.