Un lucru ne apare tuturor cat se poate de clar in faptul invierii Domnului — nimeni nu a crezut ca El a inviat din morti! Nimeni!
Nici cei care au cerut lui Pilat sa fie rastignit, dar nici cei care au fost martori minunii ce s-a facut de la ceasul al saselea pana in ceasul al noualea, cand intuneric si cutremur au cuprins intreg pamantul.
N-au crezut ca Mantuitorul a inviat nici chiar ucenicii Lui (Mc. 16, 11-14), desi L-au auzit in mai multe randuri spunandu-le ca va fi dat in mainile necredinciosilor care-L vor omori, iar a treia zi va invia (Mt. 16, 21; 17, 23; 20, 19; 26, 61).
In fine, n-au crezut ca Iisus Hristos a inviat nici femeile mironosite, care au venit duminica dimineata sa unga trupul mort al lui Iisus cu miresme…
Ceea ce, insa, nu au crezut contemporanii si conationalii lui Hristos, ceea ce n-au crezut nici multi dintre urmasii acelora, ceea ce nu au crezut nici ucenicii Sai si nici femeile mironosite… iata ca s-a intamplat!
Hristos a inviat din morti, biruind moartea, pravalind piatra de la usa mormantului Sau, dar si de pe mormantul nostru, pentru ca El nu a inviat pentru Sine, ci pentru noi.
Nu Si-a dat viata pentru Sine; n-a murit din slabiciune — pentru ca nu a stiut, ori nu a putut sa Se apere de furia necredinciosilor iudei — ci a murit pentru a invia si a ne invia si pe noi, pravalind piatra de pe usa mormantului nostru.
Pentru multi dintre noi, cea mai mare catastrofa si cea mai mare drama care ni se poate intampla in viata este moartea.
De ea fugim cel mai mult. Fiecare dintre noi ne agatam cu toate sperantele noastre de viata aceasta.
De ce? Pentru ca, in mod gresit socotim ca moartea este sfarsitul „vietii”; iar nu „viata” este sfarsitul mortii.
Pentru ca si noi, ca si ucenicii Mantuitorului si femeile mironosite, calatorim in aceasta viata cu intrebarea: „Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”
Cine va preface moartea noastra in „viata”?
Si, din pacate, mai sunt si astazi unii care nu cred ca dincolo de moarte este viata si, pentru aceasta, abordeaza moartea ca pe cea mai mare tragedie care li se poate intampla, desi aceasta este un lucru pe cat de comun, pe atat de firesc si de sigur.
Cu totii, vrem-nu vrem, ne apropiem de moarte cu fiecare clipa pe care o traim si, iata, evanghelia de astazi ne arata ca in Hristos moartea este Inviere, caci prin Invierea Sa Hristos a prefacut moartea in „viata”.
Mentalitatea aceasta, gandirea aceasta pamanteasca pe care au avut-o cei din vremea Mantuitorului, vazand in Hristos „un invatator mort”, chiar daca unul de exceptie, ne pandeste de multe ori si pe noi, cel putin la nivelul subconstientului, atunci cand privim moartea ca pe „marea catastrofa finala a existentei noastre”.
Nici nu vrem sa vorbim despre ea!
Nici nu acceptam sa ni se spuna ca intr-o zi vom muri si noi, desi ziua aceea nu ar fi altceva decat [in cazul fericit, n.n.] ziua intrarii noastre in Imparatia Mantuitorului Hristos Cel inviat!
Femeile mironosite constata astazi pentru noi toti ca moartea care ne sperie atat de mult duce, de fapt, la inviere.
Duce la viata in Hristos, cu o conditie, insa: sa-L slujim pe Domnul Hristos ca Dumnezeu adevarat, si El va ridica piatra de pe mormantul mentalitatii noastre pamantesti.
