Actualitatea deplina a Invierii3 min read

Izgonit dincolo de toate, Hristos revine mereu si mereu pentru salvarea celor care cred in El. in noaptea Invierii se suspenda toata nenorocita suspiciune a mortii, caci zagazurile de lumina o data rupte umplu toate cele create de Hristos in bucuria Imparatiei.
Sigur, este greu sa scrii despre Inviere, pentru ca Crestinismul este – dupa spusa Parintelui Alexander Schmemann – “sfarsitul oricarei religii” (Pentru viata lumii, Bucuresti, 2001, p. 34), pentru ca Hristos indeamna la viata, pentru ca, efectiv, Crestinismul este viata. Religiile lumii-s plamadite sa umple spatiul – uneori de netrecut – intre zei-dumnezei si oameni. Intruparea, Patima, Moartea si Invierea lui Hristos unesc in El – si prin El in taina trupului tainic, care este Biserica – pe oameni cu Dumnezeu si, ca in nici o alta dimensiune, a nici unei alte religii, pe oameni intre ei, faurind astfel Biserica cea Una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, prin plamada dintai si prin harul care toate le tine…
Noaptea Invierii incepe prin rostirea Canonului Sambetei celei Mari, text liturgic care – practic – face trecerea (pastele) intre cele ale adancului, in care moartea cade prada Vietii, si preaplinul de lumina din care noi insine ne vom umple de sarbatoare. Pe de o parte, intreg Postul Mare ne-a amintit ca Hristos biruie moartea, coborand “prin Cruce in iad” (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare), facandu-ni-L accesibil pe Dumnezeul cel Viu, Care va umple de bucurie stralucirea ce urca dimpreuna cu El dinspre portile sfaramate ale iadului la suprafata. “Sus pe scaun si jos in mormant cunoscandu-Te, cele mai presus de lume si cele de sub pamant, Mantuitorul meu, s-au cutremurat de moartea Ta; ca mai presus de gand Te-ai vazut mort, incepatorule al vietii” (Canonul Sambetei Mari, Cantarea 1.2). Iar atingerea nu vizeaza numai toata spatialitatea lumii, ci, intr-un fel propriu numai Domnului Hristos, rastoarna in lumina – asemeni unui plug brazda – toata firea omeneasca.
 De-aceea cantam cu strana: “Ca sa umpli toate de Slava Ta, Te-ai pogorat in cele de dedesubtul pamantului; ca nu s-a ascuns de Tine fiinta mea cea din Adam si, ingropandu-Te, m-ai innoit pe mine, cel stricat, Iubitorule de oameni” (Cantarea 1.3).
In restaurarea lumii, Invierea se arata deplin universala: “Intinsu-Ti-ai palmele si ai impreunat cele departate de demult, iar cu infasurarea giulgiului, Mantuitorule, si cu mormantul ai dezlegat pe cei legati, care strigau: Nu este Sfant fara numai Tu, Doamne!” (Cantarea 2. 3).
 
Doua sunt legaturile pe care Hristos-Dumnezeu le rupe: pe cea a mortii si pe cea a iadului, si in reactia celui din urma putem identifica si reactia celei dintai: “Iadul, intampinandu-Te, Cuvinte, s-a amarat vazandu-Te om indumnezeit, ranit de batai si Atotputernic; si de infricosatorul Tau Chip a ramas fara de glas” (Cantarea 4. 4).
 
Muteniei acesteia a iadului – mutenie a scrasnirii dintilor celor de suflete mancatori – arma ii este adancul de smerenie a Dumnezeului Celui Viu, Care spune Maicii Sale: “Ma acopera pamantul voind Eu, dar se infricoseaza portarii iadului, vazandu-Ma, Maica, imbracat cu haina insangerata a izbavirii: ca ucigand, ca un Dumnezeu, pe vrajmasi cu Crucea, iarasi voi invia si te voi mari” (Cantarea a 9-a. 3).
 
Acesta este punctul de la care trebuie sa ne gatim pentru bucurie: “Cel Ce cuprinde toate S-a inaltat pe Cruce si se tanguieste toata zidirea, vazandu-L spanzurat gol pe lemn; soarele si-a ascuns razele si stelele si-au tainuit lumina si pamantul cu multa frica s-a clatinat, marea a fugit si pietrele s-au despicat, si morminte multe s-au deschis, si trupuri de sfinti barbati s-au sculat; iadul, jos, a suspinat si iudeii s-au sfatuit sa huleasca invierea lui Hristos. Iar femeile au strigat: Aceasta este Sambata cea preabinecuvantata, intru care Hristos, adormind, va invia a treia zi” (Icosul Sambetei Mari).
 
Din acest subpamantean ne izvoraste lumina. Numai intelegand deplina zbatere a Mantuitorului pentru izbavirea noastra de pacate si de moarte, deplina ne va fi – cum cerem pe de-a-ntreg Postul – “vederea Invierii Tale”… Trebuie parcurs cu Hristos intreg drumul prin Patima si Moarte ca sa intelegem de unde ne vine puterea si reasezarea in slava dintai.
 
Aici este elementul de actualitate nepieritoare a Invierii Domnului: in acest punct fierbinte, care pulverizeaza Iadul. De aceea, uneori, crestinii confunda-n preaplinul inimii lor icoana Invierii – de altfel imposibil de realizat – cu icoana Pogorarii la Iad sau – mai corect – a izbavirii din Iad a protoparintilor, simtind ca de acolo incepe restaurarea lumii in Hristos.
 
 In intunericul bisericii-locas, candela de pe Sfanta Masa – singurul martor ca undeva, in adancul de bezna, geana de lumina isi are rostul – naste Lumina. Iar din tacerea de mormant se-aude glas de biruinta: “Veniti de primiti lumina!”
 
Bucuria poate sa inceapa, caci Evanghelia Utreniei acesteia de lumina (Matei 28,1-16) vesteste singurul adevar care tine lumea: “Nu va temeti voi…” ingerescul indemn ne scoate nu doar din moarte, ci si din frica prin care moartea se strecoara pana in inimile noastre, reactualizand posibilitatea ei.
 
Dar, acum, in miezul de lumina al noptii, ceea ce da tonul Praznicului este bucuria: “Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastele Domnului, Pastele! Caci din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta!” (Canonul Invierii 1.1). Si asa, in ritmul acesta care-si gaseste parca pulsul inimii, continua toata randuiala de text si duh a slujbei Invierii, reluata pe parcursul intregii Saptamani Luminate, ca un teribil laitmotiv.
 
 Cautand astfel sa se implineasca spusa cantarii: “Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care S-a intarit” (Cantarea 3.2).
In aceasta izbucnire a Luminii se umple de esenta cereasca toata viata noastra. Deplinatatea pe care ne-o daruieste Hristos prin Inviere nu o mai putem primi de nicaieri si de niciunde.

 

Sa ne curatim, asadar, simtirile si sa vedem stralucind pe Hristos, cu neapropiata si desavarsita lumina a invierii. Si asa sa strigam: “Hristos a inviat!” in ciuda tuturor aparentelor!
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments