Părul lui frumos pieptănat, cu cărare pe-o parte, se potrivea de minune cu obrajii îmbujorați și cu zâmbetul sărbătoresc. Costumașul de un alb strălucitor și pantofiorii albastru închis erau cadou de la nașa, ca și lumânarea albă, pe care scria cu litere aurii HRISTOS A ÎNVIAT.
Ochii îi strălucesc înaintea micii flăcări a lumânării de Paști. Micuța Dímitra lângă el, ca un mac în rochița ei roșu aprins, trage ușor de sacoul cu nasturi aurii.
Bunica și mama și tata stau la intrarea în biserica mănăstirii, lângă ei, cu aparatul de fotografiat în mâini. Îi priveau cu drag, zâmbind.
Totul era învăluit în bucuria de Paști, cu ouăle de un roșu strălucitor, cu darurile, în binecuvântarea mănăstirii. Desigur, toate astea nu apăreau în fotografie, dar amintirea lor dă viață întregii scene.
Pentru că lumânarea Dímitrei nu avea litere de aur și voia să o țină ea pe-a lui, care era mai frumoasă. ”Numai puțin”, se ruga și trăgea și iar trăgea, în timp ce el nu voia să i-o dea.
Sărmana lumânare s-a topit la atâtea forțări încoace și-ncolo, s-a îndoit spre stânga, iar în cele din urmă s-a săvârșit infracțiunea supremă: lumânarea s-a rupt.
Plânsul și strigătele au fost episodul imediat următor: ”Era cadou de la nașa și aș fi lăsat-o la mănăstire, alături de celelalte lumânări!”.
”Manóli, dragul meu, adevărata noastră lumânare este bucuria Învierii, iar Hristos se bucură să ne vadă bucuroși, ca de Înviere. El știe și primește chiar și lumânările rupte alături de cele drepte și tari. E de ajuns ca sufletul nostru să fie luminos, fără umbrele mâniei și răutății”.
Dímitra și-a plecat căpușorul, iar fundițele ei roșii din codițe erau agitate, căci fetița plângea încet. Înțelesese și ea, după mustrarea mamei, iar bunica ștergându-i lacrimile a încredințat-o că un iartă-mă este cea mai frumoasă și mai strălucită lumânare de Paști.
Simte încă și acum în nări mirosul de liliac din acea seară de Paști, la ”Veniți de luați Lumină!” și la ”Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalim”, de la purtătoarea de lumină dumnezeiască Liturghie.
Și încă mai strălucesc ochii Dímitrei, când la a doua Înviere, la Vecernia Dragostei, au lăsat lumânările aprinse în sfeșnicul mănăstirii.
Da, un iartă-mă! este cea mai frumoasă lumânare de Paști.
De aceea ochii îi strălucesc atât de tare în fotografia din copilărie pe care o privește acum!
CategoriiFără categorie