Zice Sfântul Ioan Evanghelistul: La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au fãcut si fãrã El nimic nu s-a fãcut din ce s-a fãcut (Ioan 1,1-2). Dumnezeu este Cuvântul. Se întelege, adicã Se simte pe Sine Însusi neîntrerupt ca Stãpân.
Deci într-o permanentã simtire de Sine a trimis pe Fiul, Dumnezeu Cuvântul, sã fie arãtat si prin El, Tatãl, la toatã fãptura, cãci toatã fãptura are în felul ei o simtire de sine.
Dumnezeu, cauza cauzelor, S-a vãrsat pe Sine în lume prin Fiul, Dumnezeu Cuvântul, Care a luat chip smerit de om, ca sã fie cunoscut prin cuvânt ca Fiu al Tatãlui. Eu sunt în Tatãl si Tatãl este în Mine. Cuvintele pe care vi le grãiesc Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatãl, Care sãlãsluieste în Mine, El Însusi face aceste lucruri (Ioan 14, 10).
Cuvântul este marea si desãvârsita putere de afirmare, ca omul si întreaga Creaþie, în deplinã simtire de sine, sã cunoascã pe Creatorul lor. Prin Cuvântul si prezenta Duhului Sfânt s-a cunoscut înalta simtire, trãire si relatie între Ziditor si zidire.
Dumnezeu Cuvântul a fãcut sã se cunoascã, pe cât este cu putintã, marea tainã a cauzei, a tot ce existã. Tatãl a trimis pe Fiul Sãu sã-L facã cunoscut si sã fie auzit si ascultat ca un Dumnezeu Creator al cerului si al pãmântului cu toatã frumusetea si podoaba lor. Eu le-am arãtat lor numele Tãu (Ioan 17, 26).
Dacã n-ar fi venit Dumnezeu Cuvântul în sfintita Sa lucrare, întreaga fãpturã nu s-ar fi cunoscut pe sine si nici n-ar cuvânta prin simtire de sine si nici n-ar fi declansat atâta miscare, limpezire de o înaltã finete a constiintelor, de cunoasteri adânci si chiar de un delicat proces de despãtimire a îngerilor, descoperindu-li-se noi taine.
Prin aceastã mai presus de fire întrupare a lui Dumnezeu Cuvântul, Fiul Omului a fãcut ca în noi si-n toate sã se recunoascã faptul cã existã tainic o continuã cuvântare divinã întru Sine. Toatã creatura lui Dumnezeu are puterea Cuvântului în ea si-L rosteste potrivit firii si însusirii proprii si Dumnezeu a dat omului sã desluseascã „limbajul” acestora.
Cuvântul, pe de altã parte, este puterea divinã din fãpturã – si, tocmai de aceea, sã ne simtim în rãspunderea ce-o avem tari si liberi – si este auzitã ca o continuã verigã misticã de aur în lantul nesfârsit al cunoasterilor.
Cum se spune: „S-a vãrsat Hristos în buzele tale”. Buze ale lui Hristos le-a numit Scriptura. Dacã rãmâneti în cuvântul Meu, sunteti cu adevãrat ucenici ai Mei si veti cunoaste adevãrul, iar adevãrul vã va face liberi. Dumnezeu Cuvântul simte nevoia de a Se arãta pe Sine, ca întreaga Creatie sã vinã si sã fie împreunã în simtire, adevãr si vesnicã fericire. Dumnezeu Cuvântul nu ne-a adus prin cuvânt numai comunicare, luare la cunostintã. El ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus puterea de discernãmânt si puterea de a birui rãul, de a accepta suferinta si de a iubi pe vrãjmasi.
Cuvântul divin este puterea de comunicare a adevãrului vietii. Prin El, Dumnezeu Cuvântul, este trezitã toatã fãptura, care si-a recãpãtat cunostinta de sine într-o formã tainicã si tinde si trãieste glorios în simtirea Stãpânului. Fiinta superioarã, omul, a putut cunoaste cã poartã în sine pe Creatorul sãu. Dumnezeu Tatãl S-a vãrsat prin graiul Fiului Sãu, ca oamenii sã cunoascã întelepciunea, iubirea desãvârsitã pentru om, calea spre El si lupta neadormitã cu puterile rãului.
Dumnezeu Cuvântul nu este împãrsit în douã persoane, ci este acelasi Fiu si Unul-Nãscut – Dumnezeu Cuvântul, precum ne-au arãtat proorocii si Sfintii Pãrinti. Prin unire, renastere si reînviere cu Hristos se descoperã în noi, „în potential si desfãsurare”, chipul mistic al Fiului Omului – Dumnezeu Cuvântul. Adicã sã te simti „pe sine” într-o linistitoare vibratie a întregii tale fiinte si cu totul în comuniune si dialog cu Dumnezeu Cuvântul si într-o supraomeneascã bucurie – momentul mistic al unirii noastre cu Mântuitorul prin împãrtãsirea cu Preacuratele Taine.
Cât despre Fiul lui Dumnezeu ca Domn al pãcii, vã zic cã Domnul nostru Iisus Hristos a biruit moartea. A biruit rãul si pe domnul rãului – satana. „Toatã firea cea potrivnicã a fugit si oastea vrãjmasului s-a domolit, diavolul a cãzut, sarpele s-a cãlcat si balaurul s-a strivit, prin care neamurile ce Te-au mãrturisit s-au luminat si s-au întãrit în Tine, Doamne, prin care viata s-a arãtat, nãdejdea s-a întemeiat, credinta s-a întãrit, Evanghelia s-a propovãduit, prin care omul cel pãmântesc s-a înnoit, crezând în Tine, cã cine este ca Tine, Dumnezeu Atotputernic?”
(Sfântul Vasile cel Mare).
Deci Domnul a biruit pãcatul în tot adâncul lui care tulbura, rãzboia s nelinistea sufletele si tot ce este în lume s-a eliberat de rãzvrãtitorul si cotropitorul diavol. Domnul nostru Iisus Hristos domneste peste toatã fiinta, peste toatã firea din cer si de pe pãmânt ca Domn al Pãcii, pentru cã a adus iubirea în lume si a dat putere de biruintã tuturor sã fie liberi si sã simtã în ei si în afarã de ei pace.
Pacea Mea dau vouã; nu precum vã dã lumea, ci ca stãpâni si biruitori peste turbatii si rãzboinicii diavoli.
Îndrãzniti, Eu am biruit lumea, zice Domnul, si împãcasi, purtãm si noi în inimi, ca fii adevãrati, pe Domnul Pãcii.
Pr.Arsenie Papacioc -Cuvinte Duhovnicesti
