Noi trebuie să avem exerciţiul sincerităţii, dar sinceritatea este disconfortantă; adică a fi sincer înseamnă să te priveşti pe tine sau să privești către tine, dar în lumina lui Dumnezeu.Şi atunci, dacă te privești în lumina lui Dumnezeu, vezi unde te poziţionezi în realitate, în realitatea lui Dumnezeu – nu doar în realitatea ta subiectivă, pe care ţi-o poţi fabrica tu cum vrei – ci într-o realitate a lui Dumnezeu, a Subiectului divin.
Şi atunci, [confruntat cu] această realitate a lui Dumnezeu, nu mai poţi să stai confortabil în realitatea ta.
Adică, dacă te priveşti în lumina lui Dumnezeu, vezi că ai de făcut treabă.
Lumina lui Dumnezeu te scoate din confortul propriei realităţi şi al propriilor patimi. Și atunci oamenii, de multe ori, din comoditate refuză sinceritatea. Pentru că nu vor pur și simplu să-şi pună pielea la bătaie. Omul de multe ori suspendă gândirea, efectiv suspendă gândirea pentru că, dacă ar gândi, ar trage concluzii. Și ei simt că acele concluzii, cumva, trebuie să le şi aplici. Şi simt lucrul ăsta și atunci preferă să nu gândească. Să suspende.
Și de aceea mulţi oameni nu cred în Dumnezeu: pentru că nu vor să creadă în Dumnezeu sau pentru că au nevoie să nu creadă în El, tocmai din această lipsă de sinceritate în final.
Nu cred că există un om care să fie sincer – şi, când zic sincer, mă refer și la faptul de a fi dezinteresat; dezinteresat înseamnă să nu fie implicată nicio patimă în gândirea ta, aşa cum ai relaţii dezinteresate cu oamenii.
Ce înseamnă să ai relaţii dezinteresate cu oamenii? Să nu ai niciun interes cu cel care stabileşti o relaţie; niciun interes trupesc, niciun interes material sau de putere sau de influenţă, niciun astfel de interes; atunci abia începe să fie o relaţie dezinteresată.
Şi o relaţie dezinteresată este atunci când începi să te interesezi tu de nevoile lui, atunci începe să fie o relaţie dezinteresată, nu doar când n-ai niciun interes tu faţă de el, ci când începi tu să fii preocupat de nevoile lui şi să-l ajuţi pe acela. Asta înseamnă să ai o relaţie dezinteresată.
Şi de sinceritate nu poate să fie vorba atunci când apare și interesul în gândirea omului.
Și vă ziceam că nu cred că există un om care să fie sincer, să fie dezinteresat, adică să nu-şi caute patimile, să nu fie influenţat de propriile patimi în căutările lui şi să nu ajungă la convingerea că Dumnezeu există, în căutare.
Deci, dacă eşti sincer şi dezinteresat, chiar dacă la un moment dat eşti ateu sau necredincios, dar, dacă eşti sincer, Dumnezeu ţi Se descoperă.
Şi ajungi să-L vezi pe Dumnezeu.
De-asta zic că nu cred că există oameni care, căutând adevărul cu sinceritate, au ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu.
Deci nu am întâlnit până acum un astfel de ateu care să [rămână] ateu din căutarea adevărului.
Mai degrabă din dorinţa de a-şi masca propria subiectivitate şi de a-şi trăi viaţa aşa cum îi convine lui, fără să mai aibă şi probleme de conştiinţă, fără să mai aibă disconfortul conştiinţei.
Pr. Pantelimon de la Oasa
CategoriiPr Pantelimon de la Oasa
