Zic Sfintii Parinti: impaca-te cu tine insuti si va fi in pace cu tine si cerul si pamantul. Exista in ziua de astazi o presiune a unor modele care sunt in detrimentul sinelui, a sinelui nostru autentic, a autenticitatii noastre. Faptul de a fi tu insuți este inceputul caii catre regasirea sinelui. Sinele nostru adevarat ni-l dezvaluie Dumnezeu, nu-l putem gasi singuri, doar sub aceasta calauzire a lui Dumnezeu, calauzire care nu se realizeaza pe direct, ci se realizeaza printr-un povatuitor al constiintei, printr-un duhovnic. Stiti ca toti zic, mai ales cei de alte credinte decat cea ortodoxa ca nu ai nevoie de duhovnic, ca tu poti sa spui la Dumnezeu, “pe direct”, pacatele tale, deci nu ai nevoie de duhovnic ca sa Ii spui lui Dumnezeu care sunt pacatele tale. Nici nu ai nevoie sa ii spui lui Dumnezeu pacatele tale pentru ca le stie mai bine decat le stii tu. Problema este cum afli raspunsul de la Dumnezeu. Tu ii spui lui Dumnezeu ce ai facut, dar raspunsul cum il afli? De aceea a randuit Dumnezeu duhovnici, care sa fie oameni din biserica, care au fost hirotesiti ca duhovnici deci care au primit un har special pentru a calauzi sufletele, oameni care trebuie sa fie buni ca si calauze, sa te poata calauzi in aceasta calatorie, de multe ori periculoasa, catre sine si catre Dumnezeu.
Si atunci, cum ziceam, a fi tu insuti este de-abia inceputul acestui drum catre sine. Dar in ziua de astazi nu prea mai esti lasat sa fii nici tu insuti, exista aceasta presiune a modelelor si oamenii prefera sa isi construiasca identitati din franturi de clisee: clisee de comportament, clisee verbale, formule care sunt in general acceptate. Si isi creaza asa un fel de garderoba de identitati si, in functie de situatie, imbraca una sau alta dintre identitati si poate niciodata pe cea adevarata a lui.
Sinele, asa cum il vede Biserica, este facut dupa chipul lui Dumnezeu. La acest sine se ajunge numai in momentul in care se atinge starea de nepatimire, starea de despatimire. Starea patimasa este o stare alterata. Adica, uitati-va, cand ai un om care are un interes, interesul altereaza gandirea, adica daca esti patimas nu mai privesti o persoana sa o vezi asa cum este ea, nu mai privesti in sinea ei realitatea, nu il mai privesti pe om in sinea lui ci il privesti distorsionat prin ochelarii sau prin lentilele patimii tale. Deci orice patima altereaza constiinta omului, cea care face delimitarea intre bine si rau si atunci ca sa ajungi la sinele tau autentic trebuie sa elimini toate aceste distorsiuni pe care interesele le introduc in gandirea ta.
Opusul sinceritatii in plan existential nu este minciuna. Opusul sinceritatii in plan existential este interesul, adica sincer inseamna sa ai o relatie dezinteresata, acolo este inceputul sinceritatii, cand ai o relatie dezinteresata. Si acum sa va ganditi fiecare intr-o zi cate din actiunile voastre sunt dezinteresate. Adica atunci cand ai un pic de timp liber te gandesti ce ai putea sa faci pentru altul sau te gandesti: “am 5 minute, ce as mai putea sa fac: as putea sa fac asta, as putea sa fac asta”. Tot la noi ne gandim. Nu ma gandesc: am un pic de timp liber, as putea sa fac ceva pentru altul, dar chiar sa las, sa pierd eu de la mine ca sa dedic altuia.
Deci interesul este o prezenta foarte dominanta in viata si simtirea si gandirea omului contemporan. Si atunci nu se poate vorbi despre o manifestare curata a sinelui atata timp cat exista acest lobby pe care o gramada de interese care se revarsa dinspre simturi, dinspre instincte, populeaza mintea noastra. Atata timp cat suntem confiscati de interese nu suntem noi de fapt. Adica daca actiunile tale sunt determinate de interese inseamna ca nu sinele este cel care guverneaza viata ta si mai putin Dumnezeu, ci patimile sau instinctele care, cum ziceam sunt in spatele acestor interese care se manifesta. Deci opusul sinceritatii este interesul si opusul minciunii in plan existential este autenticitatea. Adevarul este Dumnezeu deci in plan existential, opusul minciunii nu este adevarul, ci autenticitatea.
Pr Pantelimon de la Oasa
