Iubiți frați și surori întru Domnul, putem avea recunoștință față de toți cei care ne-au făcut vreun bine vreodată…sau numai față de cei care și-au..
L
Lumina aceea …
Amintiţi-vă de cei zece leproşi care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Şi a făcut lucrarea cu toţi cei zece, pe toţi i-a vindecat trupeşte. Pe..
R
Recunoştinţa faţă de Dumnezeu
Un proverb de demult ne spune că recunoştinţa este floare rară. În timpurile pe care le trăim, acest proverb a devenit o stare de fapt..
A
Acela care mânca din pâinea mea
« Oricâte legi bune s-ar face…Despre binefacerea către săraci » Psalmul 41, vers 91 Este parcă un destin nefericit ca tocmai acela care mănâncă cel..
S
Sa multumim pentru toate
A fi mulțumit, și a mulțumi, este o stare de spirit, este o atitudine, un mod de viață al creștinului ortodox. Trebuie doar să deschidem..
D
De ce iarba vecinului e mai verde?!
Nu eşti niciodatã mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ţi-a dãruit existenţa, deoarece atenţia ta se îndreaptã întotdeauna spre altceva. Ai fost..
C
CEI DOI ÎNDRĂCIŢI – Predica Pr.Cleopa Ilie
Iubiţi credincioşi, Cu cât pătrundem în Sfintele Scripturi mai adânc, prin teologie şi prin tâlcuire, cu atât ne dau şi ele mai bogat mireasma..
„
„…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).
Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El...
C
Ce spui,batrane?!
Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu..
F
Fii multumit, nu te mai plange atat !
Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară, Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară, Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie..
R
Rugăciune către Prea Curata Stăpână!
La cine sa ma plâng, STĂPÂNĂ? La cine să alerg în durerea mea, dacă nu la tine, Împarateasa CEREASCĂ? Cine va primi plânsul meu..
&
„Mai frate, sa te depasesti si sa te daruiesti!”.
Ce inseamna asta „sa te depasesti si sa te daruiesti”? Inseamna: sa nu fii multumit cu cat ai facut pana acuma, sa vrei..
„
„Mulţumesc!”
“…Aşadar, zece de astfel leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat,..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.