Acela care mânca din pâinea mea2 min read

« Oricâte legi bune s-ar face…Despre binefacerea către săraci »
 Psalmul 41, vers 91
Este parcă un destin nefericit ca tocmai acela care mănâncă cel mai mult din pâinea ta,tocmai el să ridice apoi, când i se pare că nu mai are nevoie de tine, călcâiul cel mai plin de vrăjmăşie împotriva ta, cu cele mai josnice porniri de care este în stare fiinţa lui rea.
Rari sunt binefăcătorii care n-au gustat pe pământ acest amar venin al nerecunoştinţei aruncat peste sufletul şi nu-mele lor tocmai de către acela care le datora mai mult pe lumea aceasta.
Dar acest lucru se întâmplă din pricină că satana, primul nerecunoscător blestemat, care, după ce s-a bucurat de atâtea binefaceri dumnezeieşti, s-a ridicat cu atâta trufie obraznică, întorcând călcâiul urii şi revoltei lui împotriva Binefăcătorului său.
Acest satan face şi astăzi acest lucru. Şi tot el îi face şi pe alţii să-l facă, împotriva binefăcătorului lor.
Nerecunoscătorul satan umblă şi astăzi să aprindă în inima fiecăruia din cei care au crescut sub o aripă binefăcătoare, să aprindă acest simţământ satanic care este trădarea şi nerecunoştinţa faţă de cine le-a făcut lor binele.
Oriunde a fost cineva care a arătat atenţie şi dragoste deosebită faţă de un copil,
faţă de un prieten sau ucenic
ori unuia care avea nevoie să fie ajutat cu dragoste, cu dărnicie, cu atenţie, cu pâine şi cu suflet —
după ce acela n-a mai avut nevoie de binefacerile acestea,
aproape totdeauna s-a întâmplat să ridice călcâiul.
Aproape totdeauna a devenit un vrăjmaş, care a căutat să întoarcă lovituri şi vânzări pentru pâinea pe care a mâncat-o
şi pentru binele care i-a fost făcut,
inimii binefăcătoare faţă de el.
Dar nu există un mai satanic păcat decât acesta.
Nu există un mai şerpesc venin decât acela care iese din inima şi din limba unui fiu nerecunoscător,
a unui frate nerecunoscător,
a unui ucenic nerecunoscător,
a unui vecin sau prieten sau om nerecunoscător, care cu o purtare nevrednică şi urâtă este în stare să întoarcă rău celui care i-a făcut lui bine şi care a avut milă de el când era neputincios şi neajutorat,
când era neştiutor sau pribeag,
flămând, şi orfan, şi necunoscut.
De aceea nici nu există o mai mare osândă chiar şi pe pământ, nu numai sub el, ca pentru acest mare păcat.
Dragă suflete care te hrăneşti din iubirea cuiva,
din înţelepciunea cuiva
din bunătatea cuiva…
şi care te bucuri şi te foloseşti de numele, de pâinea, de experienţa şi de încrederea cuiva care a avut milă de tine când ai avut nevoia cea mai mare,
fii cu mare grijă şi temere!
Nu cumva să primeşti în inima ta vreo ispită care să te îndemne să te ridici împotriva binefăcătorului tău.
Căci mâna sau piciorul sau glasul sau inima care se ridică împotriva unui binefăcător se va usca, se va arde, se va nimici blestemată de Dumnezeu.
Faţă de binefăcătorul tău să n-ai decât recunoştinţă, câte zile vei trăi tu pe faţa pământului,
oricât l-ar huli alţii
şi oricum ar ajunge, până la urmă, el!
Iar voi, suflete binefăcătoare, fiţi cu multă băgare de seamă la acela pe care îl hrăniţi cu pâinea voastră şi cu tot ce aveţi mai bun: oricât s-ar preface că vă este recunoscător şi îndatorat, nu vă încredeţi prea mult în nimeni!
În marea voastră de dragoste, de grijă şi de încredere, aveţi şi o insuliţă de rezervă şi de teamă faţă de el.
Nu renunţaţi la binefacere, dar e mai bine să nu aşteptaţi pe pământ nimic în schimbul ei!…
Dintre toate virtuţile, Binefacerea şi Recunoştinţa se întâlnesc împreună cel mai rar pe pământ.
O, şi eu ştiu cu amar asta de la mulţi, dar mai ales de la unul!
Traian Dorz
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments