Lumina aceea …4 min read

Amintiţi-vă de cei zece leproşi care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Şi a făcut lucrarea cu toţi cei zece, pe toţi i-a vindecat trupeşte. Pe când le poruncea să meargă să se arate preoţilor, privirea Mântuitorului le-a mai spus: „Şi nici să nu vă mai întoarceţi pe drumul pe care aţi venit”.

Acest lucru de mare importanţă, nouă dintre ei nici nu l-au băgat de seamă. S-au întors ei pe alt drum, adică vindecaţi trupeşte, dar, vai, numai trupeşte, pentru că ei suflet nu aveau ca să şi-l mântuiască.

Cel de-al zecelea însă a citit ceva, a simţit ceva în privirea Mântuitorului. Şi, pentru că a citit, şi, pentru că a simţit, chemarea lui Dumnezeu a ajuns la inima lui şi i-a şoptit: „Tu să nu te mai întorci pe drumul pe care-ai venit”. Şi cel de-al zecelea s-a întors şi I-a mulţumit Domnului Iisus. Pentru că el a schimbat drumul, nu a făcut ca cei nouă – drumul de la Dumnezeu la lume. El, cel de-al zecelea, a făcut drumul de la lume la Dumnezeu. Pentru că s-a întors pe alt drum, a primit mântuirea.

Numai cine îşi schimbă drumul cel rău, cel greşit, cel vechi, cel neascultător, cel trufaş… numai cine se întoarce pe alt drum – spre Dumnezeu… numai aceia află mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea pe care Mântuitorul nostru Scump o dă cu mână largă.
Dar cui nu-şi schimbă drumul, cui nu-şi schimbă viaţa, cui nu-şi schimbă inima… cui nu se întoarce pe alt drum la Dumnezeu, ce mântuire  să-i dea Domnul?

„Şi să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”!

Ce frumos răsuna cuvântul acesta şi pentru Saul, acela care era prigonitorul fraţilor, al creştinilor! Dar Saul nu voia să asculte de acest cuvânt; el asculta doar de cuvântul care-l împingea să facă rău. Orbia îl împingea. Mulţi creştini au fost chinuiţi de Saul. Până ce a venit lumina aceea şi peste el. Lumina aceea de care s-a vorbit aşa de mult, lumina de pe câmpiile Betleemului… Lumina de pe câmpiile ţării noastre… O, lumina aceea a luminat aşa de frumos! Lumina aceea a venit şi la inima, şi la sufletul lui Saul. Lumina aceea care a ars, a orbit ochii ce vedeau greşit ai lui Saul: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.

Abia atunci a înţeles Saul ce însemna pentru el „şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce”.

Abia atunci când alţii îl duceau de mâini, pentru că era orb, nu vedea cu ochii lui. Abia atunci a înţeles că venea pe un drum greşit, că trebuia să schimbe drumul.

O, Milă a lui Dumnezeu, cum să-ţi mulţumim şi noi că de atâtea ori faci şi cu noi la fel ca şi cu Saul! Chiar fără voia noastră, chiar şi împotriva voii noastre, prin orbirea ochilor rătăciţi, Tu, Doamne Iisuse, ne deschizi iar ochii, la noua Ta viaţă.

Saul a fost cununat cu Domnul Iisus atunci când i s-a arătat lumina cea strălucitoare. Saul a păşit pe alt drum, dezbrăcat, golit, orbit – dar plin de Dumnezeu.

Fraţii mei scumpi, să ne rugăm şi noi de Domnul Iisus ca să nu ne lase să păşim în noul an cu ochii cei vechi, cu inima cea veche, cu faptele cele vechi, cu viaţa cea veche.

Fraţii mei dragi, să nu îndrăznim să păşim în noul an tot oamenii cei vechi înlăuntrul nostru. Iar dacă totuşi mai îndrăznim unii, să-L rugăm pe Domnul să ne oprească El din drumul spre pierzare şi spre moarte…

Chiar dacă fraţii ne vor duce de mâini – dacă lumina lui Dumnezeu ne-a orbit cu totul, căci nimic bun nu mai locuia în noi – chiar dacă multe săptămâni vom zăcea… să ne punem toată nădejdea mântuirii noastre în Dumnezeu, Care lucrează prin omul cel nou, prin omul cununat cu Fiul Său Scump. Să ne punem nădejdea doar în Acel Dumnezeu care lucrează prin acele suflete ce şi-au schimbat drumul greşit, ce şi-au înnoit ochii, inimile, vieţile şi hainele lor.

Odată au ajuns în faţa lui Dumnezeu doi oameni. Unul era slab, cu hainele zdrenţe, desculţ, că părea un cerşetor. Celălalt, sănătos, voinic şi frumos îmbrăcat, că străluceau hainele de pe el, inelele şi pietrele scumpe. Când Dumnezeu le-a spus să îşi arunce hainele lor de pe pământ, pentru a primi hainele cele albite, unul într-o clipă îşi aruncă în foc zdrenţele, dar celălalt le strângea la piept, căci nu le putea arunca, fiindcă erau de preţ.

Domnul, căutând în Cartea Vieţii, găseşte în dreptul numelui săracului o haină aşa de frumoasă şi de strălucitoare, pe care El, Mielul lui Dumnezeu, i-o întinde îmbrăţişându-l:
– Vino, binecuvântatul Tatălui Meu, căci tu ţi-ai oprit pentru tine numai zdrenţele şi sărăcia, iar pe celelalte Mie Mi le-ai dat şi săracilor Mei!…
Dar când Domnul privi în Cartea Vieţii în dreptul numelui celui bogat, nu găsi nici o haină strălucitoare, nu găsi o haină îmbrăcată în soare…
– Dragul Meu, tu nu ai nici o haină… Tu nu ai nimic în Împărăţia lui Dumnezeu… Tu nu ţi-ai adunat nimic pentru ceruri… Tu nu Mi-ai dat nimic nici Mie, nici săracilor, cât ai fost pe pământ…

Săracul umbla în zdrenţe pe pământ ca să-şi facă o haină pentru sufletul său în ceruri. El şi-a făcut haina de pe pământ.

Bogatul umbla în aur pe pământ şi, de griji şi lăcomii, a uitat de ceruri.

Pentru cer nu şi-a făcut nimic.

Iubiţii mei fraţi şi surori, priviţi două căi, două vieţi la apusul lor, la sfârşitul lor.

Unul se gândea şi avea pe inimă o singură grijă: cerul şi Împărăţia lui Dumnezeu; celălalt, şi el, avea o grijă: să-i meargă bine pe pământ şi să aibă de toate.

Ei, ajunşi în faţa lui Dumnezeu, nu mai putea alege, căci faptele îi urmau. Viaţa lor era pecetluită. Unul cerul, altul iadul.
Noi acum mai putem să alegem, cât încă nu a venit cumpăna lui Dumnezeu să se vadă de vom fi găsiţi uşori sau grei. Acum mai putem alege binele, pe Domnul.

„Şi nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”.

Să ne ajute Domnul pe toţi!

Slăvit să fie Domnul!

Martin Bugărin
Beiuş

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments