- Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
- Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
- Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
- La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.
- Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
- Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
- Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
- La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.
- După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
- Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
- Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
- Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.
- Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
- Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
- Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
- Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.
- Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
- Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
- Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
- Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.
- Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
- Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
- Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
- Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…
- Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
- Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
- Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
- La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.
- Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
- Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
- De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
- Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.
- Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
- Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
- Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
- Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.
- Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
- Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
- Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
- Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.
- Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
- Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
- Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
- Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.
- Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
- Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
- Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
- Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.
- Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
- Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
- Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
- Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.
- R. Iftinoiu
