Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dumnezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Călugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă..
P
Parintele Pantelimon de la Oasa – DEPRESIA (III)
Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră..
O
Omul implinit
Nu de putine ori am auzit expresia “un om implinit” si oamenii aratau spre cineva cu casa, masina, sotie frumoasa, afaceri. La inceput plin de..
P
Poezie-Un lung tren ne pare viata
Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând, Fără să ne mai dăm seama, unde ne-am suit și când. Fericirile sunt halte,..
F
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!
Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o..
U
Un singur cuvânt care nu moare niciodată
Există un vechi obicei: cu câteva momente înainte de Anul Nou, când ceasul bate miezul nopţii, să ne punem o dorinţă, să apelăm la viitorul..
“
“Un An Nou fericit“
E frumoasă această urare. Dar cercetată în lumina Evangheliei, ea este o vorbă goală. Căci ce înţeleg oamenii prin această urare? Îşi poftesc sănătate,..
C
Ce îmi lipseşte mie, părinte?
A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta..
D
De ce se citesc FERICIRILE ?
Este rânduit ca de fiecare dată când se prăznuieşte un cuvios sau o cuvioasă să se citească la Utrenie Evanghelia cu Fericirile sau relatarea despre..
C
Cum putem să avem şi noi bucurii?
Cum putem să participăm la bucuria pe care o dă Dumnezeu? Am văzut de pildă că noi cerem de la Dumnezeu bucuria, când zicem: „Facă-se..
C
Ce spui,batrane?!
Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu..
F
Fericirea
Știința și tehnica își propun să dea omului fericirea, dar nu pot s-o facă, fiindcă ele pun pe primul loc cercetările materiale și înlătură manifestările..
„
„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”
Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „ Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi..
F
Fericirile Sfântului Paisie Aghioritul
1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se..
T
Tatal nostru, Crezul, Cele 10 porunci, Fericirile
TATAL NOSTRU Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea..
D
De ce să mă căsătoresc?
Aceasta este una dintre cele mai dese întrebări pe care şi le pun tinerii astăzi. Cred că şi tu ţi-ai pus-o de multe ori. Înainte..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.