Poezie-Un lung tren ne pare viata1 min read

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne mai dăm seama, unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut…
Iar durerile sunt stații, lungi de nu se mai sfârșesc,
Şi în ciuda noastră parcă, tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare înainte tot privim,
Vrem s-ajugem tot mai iute, la vreo gară ce-o dorim.
Ne trec zilele și anii, clipe sfinte și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, de forţe istovit.
Vine-odată însă vremea, să ne coborâm și noi,
Ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când privim în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
Sună Gara Veșniciei, am trăit dar n-am știut!..
Traian Dorz
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments