„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”3 min de citit

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „ Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea”; sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face.

Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor, care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora.

Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui.
Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire” şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…” – zice mai departe evanghelia. Iată o poruncă de care se împiedică cei mai mulţi creştini de azi. Inima oamenilor de azi se opreşte la această poruncă. Mai departe nu poate înainta.

Mi-aduc aminte, de când eram preot în satul meu, că, în scaunul spovedaniei, foarte mulţi creştini spuneau că n-au aprins, n-au furat, n-au omorât… Dar, când îi trimiteam, în numele lui Iisus, să se împace cu cela şi cela, îmi răspundeau: „Una ca asta n-o pot face, părinte!”.

Adică viaţa lor de creştin se oprea aici, ca şi sămânţa din evanghelie care a dat în bolovani.

Cei care se opresc şi se împiedică la această poruncă n-au primit şi n-au înţeles cu adevărat pe Iisus, Care, şi de pe Cruce, a strigat pentru iudeii care-L răstigneau: „Tată, iartă-le lor!”.

Iisus n-a avut duşmani, şi cel ce are „duşmani” nu face parte din turma lui Hristos, căci aşa zice Scriptura: „Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este” (I In 4, 20).

„Cine urăşte pe fratele său umblă în întuneric… şi rămâne în moarte” (I In 2, 11; 3, 14).

Cine este vrăjmaşul nostru? Noi, creştinii cei adevăraţi, nu trebuie să avem un alt vrăjmaş decât pe diavolul şi păcatul. Pe acest vrăjmaş ne porunceşte Scriptura şi Evanghelia să-l urâm cu toată puterea sufletului nostru.

Dar greşeala tocmai aceasta este că noi nu-l urâm pe acest vrăjmaş, ci ne place de el, ne împrietenim cu el.

Mare vrăjmaş ne este diavolul; câte rele ne face, de câte ori şi în câte chipuri ne batjocoreşte, de câte ori sare asupra noastră şi ne răneşte sufletul şi noi tot nu-l urâm, dar sărim în capul fratelui nostru pentru cea mai mică greşeală.

Urăşti tu, cititorule, pe diavolul şi păcatul, cu toată puterea sufletului tău? Sau urăşti pe de-aproapele tău, pe fratele tău şi, o dată cu această ură, urăşti pe Dumnezeu şi sufletul tău?
Pr.Iosif Trifa

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments