Evanghelia cererii fiilor lui Zevedeu “De ce a refuzat Domnul cererea Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan şi a mamei lor? Doar ceruseră un lucru deloc..
D
Duminica Sfintei Maria Egipteanca
Daca ne-am imagina postul ca un drum in urcus spre Inviere, am asemana fiecare duminica unui popas randuit de Dumnezeu pentru a ne spori puterea..
P
Predică la duminica a 4-a din Postul Mare
Postul trebuie să lase urmări bune, frumoase în noi și nu doar să ne slăbească trupul.Nu e nevoie doar de post ci și de creștere..
M
Maica Crinilor
Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere, În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi, Şi peste..
D
Duminica Sfintei Cruci – a 3 a din Marele Post
Ce adânc al iubirii lui Dumnezeu Făcătorul s-a arătat faţă de făptura Lui – omul – pe Cruce! Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor..
P
Pacea-Darul lui Dumnezeu-Sfantul Nectarie de la Eghina
Pacea este, cred, apa odihnei, cum spune Psalmistul. Este darul pe care Domnul îl dăruiește cu prisosință celor ce și-au aflat pacea la Dânsul și..
„
„Toată suflarea să laude pe Domnul.”
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare,..
R
Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem, pentru copiii lor
Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie,..
D
Duminica a II-a Postului Mare – a Sf. Grigorie Palama
„Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?“ (Evrei 1, 14) Câtă vreme noi nu-L cunoaştem..
D
Duhuri ale rautatii
Duhul trandaviei. Facut dupa chipul lui Dumnezeu si menit sa ajunga asemenea lui Dumnezeu, omul este randuit pentru lucrare de la inceput, cand a fost..
S
Stim ce este Ortodoxia ?
Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia..
I
IUBIREA MAMEI-Iubirea Maicii Domnului
A scrie despre mamă aşa cum se cuvine, a vorbi despre dragostea de mamă, despre crucea şi jertfa mamei, aproape că nu pot. Sunt pe..
R
Rugaciune în clipe de deznădejde
“Stăpâne și Doamne al Cerului și al pamântului și Împărate al tuturor veacurilor! Binevoiește a-mi deschide ușile pocăinței, căci întru întristarea inimii mă rog Ție,..
&
„Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. (Matei 6, 21)”
In timpul Sfintei Liturghii preotul vestește în numele Bisericii înaintea săvârșirii Tainei preacerești: Sus să avem inimile! Altfel spus, să ne înălțăm inimile către Dumnezeu,..
P
Plângerea lui Adam – Sf.Siluan Athonitul
Adam, părintele întregii lumi, a cunoscut în rai dulceaţa iubirii lui Dumnezeu şi de aceea, atunci când pentru păcat a fost izgonit din rai şi..
P
Predica la Duminica Infricosatei Judecati – Sfantul Nicoale Velimirovici
Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede si desavarsit despre tot ceea ce se va intampla la sfarsitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Daca cineva..
M
Mult ne iubeşte Domnul
“Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui. Sunt un om bătrân..
„
„Sculandu-ma, voi merge”
Cel ce a fost trezit poate sa adoarma la loc, fara sa se fi sculat. E cate unul care e trezit si indata adoarme..
C
Cum ne iubeşte Dumnezeu… (Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor)
Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Aceasta dragoste isi poate gasi..
C
Cuviosul Prohor-Sfintii zilei ,10 Februarie
Dumnezeul cel milostiv şi bogat în îndurări, de multe ori sloboade răutăţi asupra neamului omenesc, ca astfel, pedepsindu-l, să-l aducă la cunoştinţa cea sănătoasă şi..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.