Cel ce a fost trezit poate sa adoarma la loc, fara sa se fi sculat. E cate unul care e trezit si indata adoarme Ia loc; iar e trezit, si iar adoarme. Altul se trezeste si stie ca trebuie sa se scoale, insa continua sa zaca – nici nu doarme, nici nu se scoala. Acelasi lucru se repeta, in felurite chipuri, si in viata duhovniceasca. Pacatosul se trezeste si iarasi se lasa sa cada in somnul nepasarii, iarasi se trezeste si iarasi atipeste. Altul simte nevoia de a lasa pacatul, dar tot ramane in pacat, ca si cum n-ar avea curaj sa se rupa de el.
Iata pricina pentru care nici dupa ce am vazut si am simtit neaparata nevoie de a ne indrepta si schimba viata nu trebuie sa credem ca totul a fost deja facut. Nu! Trebuie sa mai starnim in noi hotararea incordata de a o rupe indata cu pacatul si cu toata randuiala vietii pacatoase, si de a incepe sa vietuim respectand toate conditiile, pe care le-am constientizat, ale vietii placute lui Dumnezeu. Aici se savarseste o cotitura in vointa noastra, dupa care ea nu mai vrea pacatul, se ingretoseaza de el, se fereste de el; si, dimpotriva, se incordeaza sa iubeasca si sa faca doar binele, ceea ce e placut lui Dumnezeu.
Cum se savarseste aceasta cotitura este greu de spus limpede. Ea are loc in „Sfanta Sfintelor” duhului nostru, in chip ascuns si tainic – precum ascunsi sunt toti germenii vietii. Si aici, ca si la primul pas, harul savarseste totul – dar, iarasi, nu fara noi. Cum si ce face harul? O, dar cine poate cerceta randuielile lui preaintelepte? Insa vom lamuri pe scurt ceea ce trebuie sa facem noi.
A venit gandul la mantuire; ai simtit primejdia ramanerii in pacat, te-ai hotarat sa te indrepti: ia seama sa nu pierzi aceste miscari ale sufletului tau, lasandu-le sa treaca fara a le fi bagat in seama! Acesta e un dar al harului: nu il dispretui si nu-l respinge. Ceea ce ti se insufla sa faci nu amana pe maine. Chiar astazi intra inauntrul tau si incepe sa socotesti si sa chibzuiesti tot ce se cuvine, potrivit insuflarii primite, sa faci cu tine si pentru tine. Dupa aceea, incepe sa umbli dupa randuiala in care se salasluieste si se aprinde harul biruitor: pazeste postul, mergi la biserica, fa milostenie, inceteaza pentru o vreme treburile si grijile lumesti, insingureaza-te, citeste daca poti, cugeta la cele dumnezeiesti: si, lucrul cel mai insemnat, roaga-te – roaga-te cu mintea si cu inima ta si cazi la Domnul, cerandu-i cu durere sa-ti daruiasca ajutor ca sa te birui pe tine insuti. Daca vei face acest lucru cu toata sinceritatea, in cele din urma va cauta Domnul spre cererea ta, te va umbri cu harul Sau, va despietri inima ta si iti va da putere ca sa frangi incapatanarea voii tale. Sunt multe legaturi care nu ingaduie sufletului sa se ridice si sa mearga la Domnul, in afara de patimile si aplecarile pacatoase, randuiala vietii exterioare, lumesti, care s-a inchegat sub inraurirea pacatului, obiceiurile, relatiile, frica pentru viata si bunastarea ta alcatuiesc o inchisoare cu pereti tari, in care se chinuie sufletul pacatos! Insa toate acestea se topesc de focul harului dumnezeiesc. In acea clipa, omul aduce totul jertfa lui Dumnezeu si este gata de orice, pana la a-si da viata, numai ca Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primeasca la Sine fie chiar ca pe ultimul dintre toti cei ce lucreaza in casa Lui. Ceea ce a spus fiul risipitor spune si fiecare om care se intoarce cu hotarare la Dumnezeu: „Parinte! Am gresit la cer si inaintea Ta, si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau: fa-ma ca pe cel din urma dintre argatii Tai!”
Momentul hotararii este momentul cel mai important al intoarcerii. Ceea ce urmeaza dupa aceea este deja implinirea a ceea ce isi pune omul in minte in acel moment sa faca. Daca fiul risipitor n-ar fi ajuns la aceasta hotarare, nu ar fi mers la tatal sau – si nemergand la el, nu i-ar fi ramas decat sa se vaite de saracia si de foamea sa, si impacandu-se cu starea sa amarata ar fi ramas in ea pentru totdeauna. Dar iata ca Domnul i-a ajutat: el s-a sculat si a mers la tatal sau, i-a spus ceea ce planuise sa ii spuna – si a fost intampinat cu milostivire, iertat, imbracat, incaltat, saturat, primit iarasi ca fiu. Si a fost bucurie mare in toata casa!
Iata sfarsitul hotararii fiului risipitor de a se intoarce la tatal sau. In intoarcerea pacatosului, tot ce se intelege prin acest nume de „intoarcere” se implineste atunci cand el, hotarandu-se sa se indrepte, marturiseste pacatele sale si, primind dezlegare de la parintele duhovnicesc si iertare de la Domnul, se impartaseste cu Sfintele, Preacuratele si de viata Facatoarele lui Hristos Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Si asta e urmarea hotararii pacatosului de a merge la Domnul – insa nu este un adaos la lucrarea intoarcerii, ci este implinirea lui neaparat trebuincioasa, este pecetluirea a ceea ce s-a format in inima in minutele cand hotararea a fost luata. Amintesc de lucrul acesta ca nu cumva sa se gandeasca cineva ca s-ar putea margini doar la intoarcerea launtrica la Domnul, departandu-se de Dumnezeiestile Taine. O astfel de intoarcere nu este de nadejde si nu va duce la nimic bun.
Daca fierarul, dupa ce a facut cum trebuie cutitul, nu il caleste, cutitul ramane moale si bun de nimic. La fel si omul care s-a hotarat sa lase pacatul si sa inceapa a lucra Domnului, daca nu primeste spovedania si Sfanta impartasanie, nu are putere si barbatie sa faca nici un lucru bun: se moleseste, pierde prilejurile de a face binele si mai intotdeauna se lasa biruit de piedici: iar asta inseamna aproape acelasi lucru cu a ramane in starea dinainte sau a ramane la jumatatea drumului. Cel care s-a hotarat, acela s-a si sculat. Insa, precum cei care s-au sculat se imbraca si se pregatesc de treburile lor, si cel ce s-a hotarat sa lase pacatul si sa mearga la Dumnezeu trebuie sa se imbrace si sa se inarmeze cu harul spovedaniei si al Sfintei impartasanii, ca sa iasa la lucrarea slujirii lui Dumnezeu si a mantuirii cu putere, inzestrat cu armele cuvenite. Atunci cand trece noaptea si se face zi, omul „iese la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara”; de asemenea, atunci cand trece noaptea pacatului si rasare in suflet ziua harului intru Hristos Iisus, cel ce a primit har iese la lucrarea sa si lucreaza pana ce vine seara vietii sale, Domnul ajutand si intarind bunele lui planuri cu bunavointa si binecuvantarea Sa.
Astfel e, fratilor, calea intoarcerii de la pacat la Dumnezeu si la slujirea lui Dumnezeu! Deci scoala-te, cela ce dormi, si invie din morti, si te va lumina Hristos! Daca ti-e greu acum, pregateste-te, cel putin, de post, la inceputul caruia apostolul va grai catre tine: „Iata, acum este vremea bineprimita! Iata, acum este ziua mantuirii!”
Sf Teofan Zavoratul
