In timpul Sfintei Liturghii preotul vestește în numele Bisericii înaintea săvârșirii Tainei preacerești: Sus să avem inimile!
Altfel spus, să ne înălțăm inimile către Dumnezeu, să ne rupem de toate cele pământești – și cine este în stare să se înalțe Sus cu hotărâre măcar în aceste clipe înfricoșătoare și atotmântuitoare dacă gândurile și inimile noastre sunt atât de prinse cu comorile, plăcerile, grijile pământești, cu obiectele împătimirilor noastre lumești?
Cât de des sapă inima noastră hoții duhovnicești chiar și în aceste clipe, furându-ne luarea-aminte, credința și iubirea de Dumnezeu și evlavia față de Taina mântuitoare, față de această Jertfă de mijlocire, de împăcare și de mulțumire adusă pentru întreaga lume!
Și de ce?
Fiindcă unde sunt comorile noastre, acolo sunt și inimile noastre. Fiindcă noi, mergând la biserică pentru a lua parte la săvârșirea cereștii Taine, nu ne-am curățit inimile de patimi, nu am lăsat orice păcat dincolo de pragul bisericii, am uitat că stând în biserică suntem datori să stăm ca în cer, fiindcă aici sunt altarul lui Dumnezeu și jertfa cea Cerească, înfricoșătoare, mântuitoare; aici puterile cerești slujesc împreună cu noi în chip nevăzut, iar dimpreună cu ele sunt Preasfânta Împărăteasă a cerului și a pământului și sfinții toți.
Iată, zile de post și de pocăință, în care trebuie să ne cunoaștem păcatele, să ni le aducem aminte, să ne îndurerăm pentru ele, să ne frângem inima, să ne pocăim și să ne îndreptăm. Cum va fi postul nostru? Cum va fi pocăința noastră?
Dacă comoara noastră este Dumnezeu, sfânta Lui voie, dreptatea Lui și viața veșnică cu bunătățile ei nesfârșite, și postul nostru va fi adevărat, neprefăcut, și pocăința noastră va fi neprefăcută, înflăcărată, neclintită și neschimbată, fiindcă doar o asemenea pocăință ne înapoiază comoara neprețuită pe care am pierdut-o păcătuind: pe Domnul Dumnezeu și Harul Său – dar dacă, la fel ca înainte, ne vom face comoară, idol, din trupul nostru mult-pătimaș, din lumea preacurvară și păcătoasă cu bunătățile ei înșelătoare, amăgitoare, însă degrab trecătoare, și postul nostru va fi neadevărat sau nu va fi deloc, și pocăința noastră va fi numai de suprafață și, ca urmare, nesinceră, nehotărâtă, neroditoare, lucru de care Dumnezeu să ne izbăvească pe fiecare, pentru că o asemenea pocăință e nesimțire păcătoasă, nerecunoștință față de Dumnezeu, Care din milostivirea Sa cea nesfârșită ne-a dăruit darul pocăinței nouă, păcătoșilor, spre viață veșnică, este călcare în picioare a darurilor Duhului Celui Sfânt, Care curățește păcatele noastre pentru meritele lui Hristos și ne sfințește sufletele și trupurile.
Așadar, luați aminte la voi înșivă cu osârdie, ca să vedeți unde este comoara voastră: pe pământ sau în cer! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Amin.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
