P

Plângerea lui Adam – Sf.Siluan Athonitul

by Buna Vestire
duminica iertarii
Adam, părintele întregii lumi, a cunoscut în rai dulceaţa iubirii lui Dumnezeu şi de aceea, atunci când pentru păcat a fost izgonit din rai şi a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic şi cu geamăt mare suspina în toată pustia. Sufletul lui era chinuit de un gând: „Am întristat pe Dumnezeu pe Care îl iubesc”. Nu-i părea rău atât de rai şi de frumuseţea lui, cât de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care în fiece clipă şi nesăturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

 Aşa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, dar mai apoi a pierdut harul, face experienţa chinului lui Adam. Sufletul e bolnav şi îi pare tare rău atunci când întristează pe Domnul Cel Preaiubit.

 
Adam tânjea pe pământ şi suspina cu amar, şi pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu şi grăia:
 

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine: Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!”

 
Aşa hohotea Adam şi lacrimile lui curgeau de pe faţa lui pe piept şi pe pământ, şi toată pustia răsuna de gemetele lui; dobitoacele şi păsările tăceau lovite de durere şi plângeau, iar Adam hohotea, căci pentru păcatul său toate au pierdut pacea şi iubirea.
 
Mare a fost întristarea lui Adam după izgonirea din rai, dar când a văzut pe fiul său, Abel, omorât de fratele său, Cain, întristarea lui s-a făcut şi mai mare, şi cu sufletul chinuit de durere hohotea şi gândea: „Noroade vor ieşi şi se vor înmulţi din mine şi toate vor suferi şi vor trăi în duşmănie şi oamenii se vor ucide unii pe alţii”. Şi această întristare a lui era mare, ca marea, şi o poate înţelege numai cel al cărui suflet a cunoscut pe Domnul şi ştie cât de mult El ne iubeşte.
 
Şi eu am pierdut harul şi strig împreună cu Adam:
 
„Milostiv fii mie, Doamne! Dă-mi duh de smerenie şi iubire.”
 
O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă:
 
„Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Cum să nu Te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”
 

Sf.Siluan Athonitul

CategoriiDuminica izgonirii lui Adam din Rai Ortodox Sf.Siluan Athonitul
Tags
Distribuie
0 Shares