Etichetă: Sfânta Cruce-Predică la Duminica a III-a a Sfântului și Marelui Post
„
„Bucură-te, cinstită Cruce, întărirea lumii!”
Pr. Ciprian Florin Apetrei În Duminica a treia din Postul mare cinstim Sfânta Cruce. Ea se află la mijloculurcușului nostru duhovnicesc din post pentru a..
O
O, de trei ori fericite Lemn!
Noi vedem puterea Crucii prin slava Învierii lui Hristos. Sfântul Chiril alIerusalimului ne spune că Hristos „nu S-a ruşinat de Cruce, pentru că mântuialumea”. Cântările..
P
Prin Cruce Îl descoperim pe Dumnezeu Cel de aproape
În drumul nostru spre întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Biserica ne-a rânduicâteva duminici semnificative, adevărate popasuri duhovnicești, pentru a ajungecu bine la finalul călătoriei. ..
S
Sceptrul Împăratului, Slava Bisericii, nădejde și negrăit ajutor
Cu puțin timp înainte de zilele Pătimirii, Mântuitorul Hristos, împreună cudiscipolii, a ajuns în Grădina Ghetsimani. Trădat de unul dintre ucenici șidesconsiderat de mai-marii societății..
S
Sfanta Cruce-Predică la Duminica a III-a a Sfântului și Marelui Post
Privită dumnezeiește,Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și diavolului, „armă nebiruită“, „viața și..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.