Noi vedem puterea Crucii prin slava Învierii lui Hristos. Sfântul Chiril al
Ierusalimului ne spune că Hristos „nu S-a ruşinat de Cruce, pentru că mântuia
lumea”.
Cântările Bisericii mărturisesc că „toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-
Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului
s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit
toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie”.
Prin răstignirea lui Hristos pe cruce aceasta a devenit din obiect al execuţiei
stindardul credinţei noastre, de aceea în troparul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci
spunem: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta;
biruinţă bine credincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea
Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Crucea lui Hristos ne păzeşte şi ne ocroteşte de rele şi de duşmanii credinţei
noastre.
Toţi domnitorii noştri în luptele lor aveau cu ei şi Sfânta Cruce, deoarece
ascultau permanent cuvintele din cultul Bisericii: „Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce
de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale
dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe drept-credincioşii
creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui potrivnic; având ajutorul Tău,
armă de pace nebiruită biruinţă”.
În altă rugăciune închinată Sfintei Cruci spunem: „Bucură-te, pom prea mărit,
pentru că Tu ai ținut Rodul vieții ce ne-a mântuit din moartea păcatului”.
Astfel, prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos am fost mântuiţi şi de aceea
mărturisim: „O, de trei ori fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul
şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel
ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, care dă pace sufletelor noastre”.
Pr. Ciprian Florin Apetrei – Theologica