Cu puțin timp înainte de zilele Pătimirii, Mântuitorul Hristos, împreună cu
discipolii, a ajuns în Grădina Ghetsimani.
Trădat de unul dintre ucenici și
desconsiderat de mai-marii societății din vremea aceea, Hristos Domnul a trecut
prin momente grele, ca Om și Dumnezeu în același timp.
Nu putem uita cuvintele pe care i le-a adresat lui Petru, care a scos sabia și a
tăiat urechea slugii arhiereului: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot
sabia, de sabie vor pieri (Matei 26, 52). Mântuitorul a spus însă ceva mai mult
atunci: Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită
acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? (Matei 26, 53). O legiune era echivalentul a 4.200-6.000 de persoane. Așadar, o asemenea prezență i-ar fi descurajat pe soldații romani, al căror număr nu era pe măsură.
Cunoaștem din paginile Sfintei Scripturi că Mântuitorul Hristos a mers de
bunăvoie la chinurile pe care le-a suportat și a primit moartea umilitoare pe
cruce, care era rezervată făcătorilor de rele.
În Biserica Ortodoxă, Sfânta Cruce este mereu prezentă. Pe lângă numeroasele
sărbători care îi sunt închinate la jumătatea Postului Mare, la 14 septembrie,
mai, începutul lunii august, în fiecare zi de miercuri și vineri, cinstim Sfânta și
de viață dătătoarea Cruce a Mântuitorului prin rugăciuni, alcătuiri ale
imnografilor prezente în cărțile de slujbe, prin pomenirea ei la apolisul slujbelor săvârșite, la Sfânta Liturghie, la Laude și ierurgii, la SfântulMaslu,
la slujba Aghesmei, ori cu alte prilejuri.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, scrie: Binecuvântat
este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor
şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul
nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin
mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu(2 Corinteni 1,
3-4).
Aceasta este lucrarea Bisericii: de a mângâia pe cei care se află în necazuri.
Să ne străduim, întotdeauna, să aducem alinare celorlalți. Așa a făcut Apostolul
Pavel, întocmai sfătuindu-i pe ucenicii săi; la fel trebuie să facă toți fiii Bisericii,
înțelegând taina Crucii și importanța faptei bune față de omul aflat în suferință.
Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post este un bun prilej să ne aducem
aminte de Cel care a purtat Crucea din iubire de oameni față de noi. Cel care
voiește să-I urmeze trebuie să-și ia crucea sa și să fie ascultător
îndemnurilor dumnezeiești, după cum învață Mântuitorul (cf. Marcu 8, 34).
Dacă vom citi cu atenție în Evanghelia după Sfântul Ioan, capitolele 2, 15, 16,
19, vom vedea care sunt motivele pentru care lumea nu-i iubește pe ucenicii
Mântuitorului: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că
nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte
(Ioan 15, 19). Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce
vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu (Ioan 16, 2).
Aceștia care au fost scoși din sinagogi și umiliți primesc, după cuvintele
Sfântului Apostol Petru, o mare răsplată:
Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El (Petru 2, 19).
În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).
De câte ori este o sărbătoare a Sfintei Cruci, rânduiala tipiconală prevede
închinarea acesteia în mijlocul bisericii, adusă pentru binecuvântarea poporului
binecredincios, cum s-a întâmplat în veacul al 4-lea, în cetatea Ierusalimului,
amintind despre ceea ce s-a petrecut atunci când Mântuitorul a purtat Crucea
până la locul Golgotei, unde a fost răstignit.
Refăcând acest drum la sărbătorile Sfintei Cruci și în ziua Răstignirii
Mântuitorului, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Crucea este adusă în mijlocul
bisericii, ea fiind lauda a toată lumea, stindard, semnul trimis înainte de împărat,
cum erau trimise însemnele imperiale înainte de vizita suveranului în diferite
locuri.
Rânduiala închinării Sfintei Cruci vorbește despre binecuvântarea de a o oferi
întregii Biserici, celor credincioși, care participă la slujbe, și celor care cer
ajutorul și puterea ei dumnezeiască.
Lecturând rânduiala slujbei alcătuite de Sfântul Teodor Studitul, putem medita
la înțelesurile duhovnicești ale Duminicii Sfintei Cruci.
În cadrul Vecerniei mici a sărbătorii, ni se aduce la cunoștință că oștile
îngerești însoțesc lemnul cel cinstit și cheamă pe toți credincioșii la închinare.
La Vecernia Mare se amintește: Crucea Domnului strălucește cu luminatele
fulgere ale harului ei în inima celor care o cinstesc. Crucea este purtătoare
de viață, Raiul cel frumos al Bisericii, Pomul nestricăciunii, arma cea nebiruită,
tăria cea neclintită, biruința împăraților, lauda preoților. Ne rugăm ca prin
puterea și lucrarea Sfintei Cruci să ajungem la Pătimirile lui Hristos și la
Înviere.
Stihirile Vecerniei mărturisesc, împreună cu mulțimea credincioșilor: Crucea
purtătoare de viață este semnul nebiruit al creștinătății, ușa Raiului, zidul cel
dimprejurul Bisericii, prin care s-a pierdut și a încetat blestemul, armă nebiruită
împotriva demonilor, slava mucenicilor, limanul mântuirii.
Suntem îndemnați să venim să aducem cântare nouă, prăznuind pierzarea
iadului, căci Hristos a înviat din mormânt, doborând moartea și toată lumea.
Parte din alcătuirile canonului au elemente comune cu cântările din noaptea
Sfintei Învieri. Veniți, credincioșilor, să scoatem apă nu din fântâna care
izvorăște apă stricăcioasă, ci din izvorul luminării, închinându-ne crucii lui
Hristos.
Cântarea a 4-a a Canonului ne descrie evenimentul duhovnicesc pe care suntem
îndemnați să-l cinstim cu evlavie și cucernicie: Se face bucurie în cer și pe
pământ, arătându-se lumii semnul lui Hristos, fericita Cruce, căci aceasta,
punând înainte celor ce se închină ei, har pururea curgător.
Sinaxarul Duminicii Sfintei Cruci explică în câteva cuvinte, preluate de la
Părinții Bisericii, importanța zilei dedicate Crucii celei de viață făcătoare: Așa
cum cei care călătoresc pe o cale aspră și lungă zdrobiți de oboseală sunt ocrotiți
când întâlnesc pe cale un copac umbros, pentru a putea merge mai departe până
la finalul călătoriei, tot la fel a fost sădit de Sfinții Părinți în mijlocul acestei căi
crucea aducătoare de viață, spre a ne odihni și a ne face pe noi, cei osteniți,
ușori și sprinteni pentru restul ostenelii.
Ni se amintește că, la venirea unui împărat, sunt purtate înainte steagurile
și sceptrul. Tot așa și Mântuitorul,dorind să arate biruința asupra morții, când va
veni cu slavă, va trimite înainte sceptrul Lui, Crucea cea de viață făcătoare,
care ne pregătește spre a-L primi pe Împăratul biruitor.
Cuvintele slujbei din Duminica a 3-a a Sfântului și Marelui Post ne îndeamnă să
ne apropiem și să scoatem ape neîmpuținate, care se toarnă înainte prin harul
Crucii, lemnul cel sfânt care aduce izvorul darurilor, cel adăpat cu sângele și apa
Stăpânului tuturor, care S-a înălțat pe ea de bunăvoie și a înălțat pe oameni la
Dumnezeu.
Sărbătoarea Crucii ne amintește învățătura pe care o desprindem din jertfa
răscumpărătoare, din iubirea fără de margini a Mântuitorului și din lucrarea
credinței în istoria mântuirii.
Întru cinstirea Sfintei Cruci, Părinții Bisericii, marii teologi și predicatori
au alcătuit omilii, cugetări și cuvinte de învățătură, îndrumându-ne să ne păzim de
ispitele celui viclean, pentru a ajunge să ne închinăm Învierii celei purtătoare
de viață, străbătând, cu multă râvnă, calea postului de 40 de zile.
Când a murit pe Cruce, cu brațele întinse, Mântuitorul a arătat cea mai mare
iubire din câte s-au întâlnit vreodată (Ioan 15, 13).
Taina Sfintei Cruci este întâlnită în viața tuturor celor care-I urmează
Mântuitorului. Cu înțelesuri profunde ori trecând în grabă peste taină, când
înțelegem rostul purtării ei, descoperim minunata lucrare a Duhului.
De demult, când iudeii rătăceau în pustie, întrucât au cârtit împotriva lui
Dumnezeu, s-au întâlnit cu șerpi veninoși, care au adus moarte multora dintre
cei aflați în tabără. Moise s-a rugat lui Dumnezeu, iar El i-a poruncit să atârne
un șarpe de aramă pe un stâlp, astfel încât cei care priveau către el, chiar dacă
erau mușcați de șerpi veninoși, se vindecau.
Într-o stare asemănătoare iudeilor de odinioară s-au aflat și martirii, care și-au
dat viața pentru Hristos.
Au privit către Crucea Mântuitorului, armă nebiruită și nădejde tare, au murit
gândindu-se la Răstignirea Mântuitorului și la Jertfa Sa, suportând chinurile și
uimind lumea. Cum se putea altfel, oare, ca niște creștini, fie ei oameni de rând,
sau învățați, simpli sau nobili, să meargă cu piepturile goale pentru a primi
martiriul, bucurându-se, știind că dincolo viața lor va continua cu Mântuitorul
Iisus Hristos, Care a zdrobit prin Cruce întunericul, păcatul și moartea?
Arătarea pe cer a Sfintei Cruci Împăratului Constantin avea să aducă o
perioadă de libertate și liniște în viața Bisericii, dar în locul persecuțiilor
au apărut alte încercări și tulburări care au zdruncinat viața comunităților
creștine din interior, prin apariția unor erezii.
În acest semn vei învinge, inscripția pe care a văzut-o de demult Sfântul
Constantin pe cer, se adresează tuturor creștinilor. De aceea, într-o lume
secularizată, despărțită de Dumnezeu și de oameni, purtarea și asumarea Sfintei
Cruci ne îndeamnă stăruitor să fim următori ai Jertfei Mântuitorului.
Să avem puterea și bucuria de a înțelege taina Crucii, greutatea ei, așa cum a
înțeles-o întâiul martir al Bisericii, Sfântul Ștefan. El a murit cu aceeași bucurie
pe care au avut-o creștinii în timpul grelelor persecuții.
Toți aceștia au mărturisit că au văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui.
Timotei Prahoveanul,
episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
