„Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in..
R
Rugăciune pentru mântuire
Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, dar sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc..
A
Avem nevoie de Sfintele Scripturi?
Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată, încât..
M
MEDITAŢIE LA MINE
Mă simt legat de limbă şi de mâiniÎn jurul meu şi-n mine latră câiniLa Dumnezeu la geam s-a stins lumina;S-o fi culcat sau doar a..
G
Glasul lui Dumnezeu
Când eram mică, mergând la ţară, obişnuiam să stau afară până târziu în noapte. Nu mă jucam, ci stăteam pe pragul casei şi priveam cerul...
“
“Ce este mai bine, a mărturisi Crucea ori a sluji la zei?
Sfantul Antonie cel Mare este printre cei dintai care s-au desprins cu totul de zarva si de patimile lumesti si s-au retras in adancul pustiei,..
„
„Tu eşti Tatăl nostru?”
Cât de puţin îi trebuie omului ca să-şi întoarcă faţa de la Tine înspre idoli! El e împresurat de către ispite ca de un vifor,..
F
Faca-se voia Ta..
Cerul şi pământul sânt ţarinile Tale, Tată. Pe una dintre ţarini semeni stele şi îngeri, iar pe cealaltă – spini şi oameni. Stelele se mişcă..
S
Sufletul se aprinde în rugăciune
Slavă Ţie, Doamne! Cât m-am bucurat de frământarea pe care v-a pricinuit-o rugăciunea! Îngerul dumneavoastră păzitor este cel care v-a tulburat, ca să aflaţi..
T
Trei ,doi, unu…miluieste-ma Dumnezeule,miluieste-ma…
Doamne, oare cum vezi Tu noaptea dintre ani? Cum priveşti înspre cei ce se pregătesc cu multă conştiinciozitate pentru sărbătoarea zgomotoasă a Revelonului? La..
D
Dumnezeu este totul
Hristos este cea mai înaltă dorire, este capătul doririlor, nu există ceva mai presus de El. Toate cele simțite duc la o saturație, numai dragostea..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.