Când trăim „automat”, inconștient, trăim în păcat, adică fără Dumnezeu, fără o legătură conștientă cu El.

Păcatul înseamnă despărțirea de Dumnezeu și e resimțit de om prin lipirea de ceea ce-i oferă simțurile și interpretările rațiunii sale despre acestea.

A trăi „fără de păcat”, cum cerem în rugăciune și dimineața și seara, înseamnă a fi prezent, conștient, în ceea ce fac și trăiesc.

Această conștiență e diferită de la un nivel la altul al lăuntrului nostru.

Când respirăm suntem conștienți și trăim o stare de recunoștință pentru asta.

Când vorbim, suntem conștienți și responsabili pentru ce spunem și ce efect au cuvintele noastre în noi și în cei din jur. Și așa mai departe.

Eu cred că păcatele unei zile de om sunt, în general, roadele păcatului nesimțirii.

A trăi automat, cum se „nimerește”, cum ne împing senzațiile și percepțiile, este un păcat de moarte pentru că suntem morți, somnambuli.

Ca urmare, pocăința de care avem nevoie urgent este să ne trezim, să cerem această trezire de la Dumnezeu prin rugăciune și să o practicăm toată ziua.

Așa vom descoperi că păcatul cel mai frecvent este cel „fără știința”, adică trăirea fără a fi conștienți de noi înșine și de iubirea lui Dumnezeu și de darurile Lui făcute nouă.

CategoriiFără categorie
Tags
0 Shares