„Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus”.
Noi atâta preţuim cât am înţeles şi cât punem în practică din învăţătura lui Iisus. Ca să putem pune în practică învăţătura lui Iisus trebuie să o şi cunoaştem.
Un sceptic şi-ar putea pune întrebarea: dar e absolut necesară cunoaşterea Evangheliei lui Hristos, cunoaşterea Scripturilor?
Pentru noi, oameni păcătoşi, e absolut necesară cunoaşterea Scripturilor. Oamenii sfinţi, oamenii care au depăşit toate neputinţele firii, oamenii care au ajuns într-o legătură intimă cu Dumnezeu, cei ce vorbesc cu Dumnezeu “faţă către faţă”, nu mai au nevoie de Scripturi. Nu vom mai avea nici noi nevoie de Sfânta Scriptură în viaţa de dincolo, pentru că Domnul Hristos în mod evident va fi de faţă şi vom vorbi cu El. Dar, până atunci, încă pe cale fiind şi încă luptându-ne cu patimile, avem nevoie de Sfintele Scripturi.
În acest sens se exprimă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să ţină locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar, pentru că am îndepărtat Harul acesta, haideţi să pornim pe o nouă cale ca să-l dobândim iarăşi. Prima cale era negreşit cea mai bună şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale şi prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii Lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vom vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului Sfânt, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate”.
Nu este pentru omul credincios doar un exerciţiu frumos, nu este nici doar o cale de a se îmbogăţi din punctul de vedere al cunoştinţelor, ci, omul citind Scripturile, se nutreşte. Trăim într-o lume pragmatică. Din orice demers omul doreşte să câştige. Cel mai mare câştig, referitor la formarea lui duhovnicească, îl are omul citind Sfânta Scriptură.
Mântuitorul, în Evanghelia de la Matei, ne spune aşa: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Sfânta Scriptură cuprinde cuvintele ieşite din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu a revelat, a descoperit Sfânta Scriptură.
Ne spune Sfântul Apostol Pavel în a doua Epistolă către Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate”. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu. Şi atunci, în mod logic, mergând pe acest fir, omul citind Scripturile îl cunoaşte pe Dumnezeu. Dumnezeu ni se descoperă prin Scripturi. Nu numai prin Scripturi, ci şi prin Sfânta Tradiţie şi prin firea înconjurătoare.
Domnul Iisus Hristos într-o dispută cu fariseii, în Evanghelia de la Ioan, zice aşa: „Cercetaţi Scripturile că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine”. Scripturile mărturisesc despre Domnul Hristos, iar Domnul Hristos mărturiseşte despre Tatăl, despre Dumnezeu Tatăl şi toată această lucrare se face „în” Duhul Sfânt.
La începutul Epistolei către Evrei ne spune Sfântul Apostol Pavel lucrul următor, care încă o dată ne convinge de faptul că Scripturile sunt Paradisul preafrumos, sunt Paradisul cel dumnezeiesc: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi-n multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut şi veacurile”.
Ceea ce ne-a grăit nouă Dumnezeu prin Fiul este cuprins în Cartea Cărţilor, este cuprins în Sfânta Scriptură, paradisul preafrumos în care găsim hrana sufletesca.
