Nu știu câți dintre dumneavoastră ați înțeles că Sfânta Scriptură este un ocean de lumină dumnezeiască, în care, scufundându-ne, cu smerenie și cu atenție, nu ne asfixiem ci, dimpotrivă, ne umplem de o rațiune pline de lumină, de o iluminatoare înțelegere și bucurie, care ne umplu din destul.
Și că ea, Scriptura, trebuie să fie preocuparea noastră zilnică, la care fiecare Evanghelie duminicală ne îmbie.
Însă nu Scriptura ca literă, pe care să o memorăm și cu care să ne împăunăm tot timpul, ci Scriptura ca gândire și simțire care ne schimbă, ca realitate care a devenit una cu noi.
Și, în Biserica lui Dumnezeu, Scriptura a devenit și imn, și icoană, și mod de viață, fără a pierde ceva din substanța ei, pentru că ea a devenit tradiție actualizată, adică aprofundare continuă, cu evlavie, a înțelesurilor ei dumnezeiești.
Scriptura, ea însăși revelare a lui Dumnezeu față de oameni sfinți și păstrată tradițional, e continuu reactualizată ori de câte ori gândurile, simțirile și faptele ei devin faptele, simțirile și gândurile noastre.
Însă Biserica are un ritm scriptural înscris în modul ei liturgic de existență. Fiecare slujbă a noastră are mireasma încântătoare a Scripturii și a Tradiției pentru că slujbele sunt cugetări la și în cadrul Tradiției ale unora dintre marii oameni duhovnicești ai Bisericii.
Și noi cinstim și iubim Scriptura ca pe locul de întâlnire incalculabil de vast, de profund și de actual în care ne aducem aminte de Sfinții Bisericii, de viețile lor, de moartea cu care s-au născut în Împărăția lui Dumnezeu.
Pentru că Scriptura e o deschidere permanentă spre toți cei care au citit-o, au trăit-o și s-au sfințit prin ea într-un mod autentic, ortodox.
Sfinții Părinți ai Bisericii au tradus și comentat Scriptura fără să o despartă de viața Bisericii și fără să o considere o carte din trecut. Pentru ei ea era cartea lor de căpătâi și deplin actuală.
Însă când o înțelegeau prin trăirea lor duhovnicească o vedeau ca având ramificații în fiecare latură a vieții eclesiale. Plecând de la un verset anume ajungeau să vorbească despre o realitate din vremea lor cu foarte multă ușurință, pentru că considerau că problemele Scripturii sunt mereu problemele epocii.
Și problemele epocii sunt parte integrantă din problematica tradițională a Bisericii, la care Biserica, printr-un reprezentat sau altul, după voia și luminarea lui Dumnezeu, se pronunță despre ele.
Cum să vorbim, așadar, despre Scriptură, fără comentatorii sfinți ai Scripturii? Însă, pe de altă parte, cum să identificăm epoca noastră cu o altă epocă, când problemele noastre au și reliefări unice, proprii vremii în care trăim.
Nu putem să reînviem viața Imperiului Roman în secolul al 21-lea, după cum nici nu putem introduce avionul sau computerul în cotidianitatea Constantinopolului Sfântului Ioan Gură de Aur.
Fapt pentru care, atunci când înțelegem Scriptura, trebuie să vedem tradiția interpretării ei dinspre prezent spre trecut, încercând să înțelegem că Scriptura nu s-a scris azi…ci cu mult în urmă.
Și coborârea în oceanul Scripturii înseamnă coborârea, deopotrivă, prin asceză și prin cunoaștere detaliată a ei, la cât putem să cuprindem din ea.
Cunoaștere, care nu e niciodată bătută în cuie, ci e mereu maleabilă, într-o continuă aprofundare, vedere și mai luminoasă a adevărurilor ei.
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
